luni, 15 decembrie 2014

EU și cu mine




Din ciclul De ale mele

Navigând azi pe facebook și ”luând pulsul” la ceea ce s-a petrecut în acest weekend, inclusiv astăzi, am întâlnit două tendințe principale, după cum era și de așteptat. Una dintre ele este o deschidere din partea celor care sunt încă nesiguri ”pe picioarele lor”, lucru care m-a bucurat foarte mult. Le va fi de mare ajutor.

Mi-aduc aminte de acea clipă din viața mea în care a trebuit să decid dacă ”mă arunc în prăpastie” sau mai cochetez cu alte posibilități. Nu știam atunci că jucam bambilici cu mine însămi. Acesta este și motivul pentru care simt atât de multă simpatie și iubire față de cei pe care-i văd făcând același lucru. Zâmbesc în mine și mă bucur din toată inima pentru ei. Da, ”testează apa cu vârful degetelor de la picioare”.... și sunt minunați. Pur și simplu MINUNAȚI! Nu contează că o mai scrântesc câteodată... toți o facem. Important este să facem așa cum făceam când eram copii și dădeam câte o trântă de ne tremurau și dinții în gură. Ne ridicam, ne scuturam de praf și dă-i să sune mai departe la joacă până nu ne strigă în casă.... Le-aș spune ”vă iubesc, sunteți minunați, jucați-vă, că vă jucați frumos”, dar poate ar crede că-i iau peste picior și nu ar înțelege că nu o fac, ci că-i admir din tot sufletul pentru curajul și dârzenia lor. Da, curaj și dârzenie. Pentru că nu este ușor să te trezești la un moment dat că parcă ai picat din lună și totul în jurul tău pare străin. Mai ales cei care ai crezut că-ți vor binele, că te ajută și-ți sunt alături. Și nu-i mai înțelegi, nici ei pe tine. Și simți că parcă ești la Polul Nord, singură printre blocurile de ghiață care-ți par străine și înfricoșătoare. Și vrei să urli, dar din gâtlejul uscat nu iese nici un sunet... și ești singură într-un pustiu neprimitor și vrăjmaș.

Da, multe lucruri se petrec în acele momente. Fiecare își are propria experiență. În acele momente mori. Dar mori pentru a te renaște. Cu fiecare experiență mori și te renaști. Doar că la unele o simți, iar la altele nu. Apoi, treptat începi să te obișnuiești și, așa cum spunem noi Oamenii, ”ceea ce nu te doboară, te întărește”. Înveți să ții placa pe val din ce în ce mai bine până ajungi să fii maestrul care strunește valul. Apoi ajungi să fii și valul și placa și maestrul. Pas cu pas, pas cu pas, pas cu pas,.... Călătoria nu se sfârșește niciodată.

Și cea de-a doua tendință.... Aici aș avea multe de spus, atât de multe.... Este tendința celor ce au decis ”nu mă interesează ce fac alții, stau cuminte în banca mea și-mi văd de treabă pentru că eu sunt un maestru, îi accept pe toți așa cum sunt, fiecare trăiește exact ceea ce și-a ales și eu nu am ce mă amesteca pentru că este experiența lui/ei, ....”. O, Doamne. Și o spun adresându-mă acelui Doamne care este în egală măsură în fiecare dintre noi, în fiecare floare, în fiecare pom, în fiecare piatră, în Tot Ceea Ce Există. Dragii mei dragi, v-ați gândit măcar o clipă că absolut TOT ceea vă înconjoară este o parte a voastră? Chiar nu vă pasă că o parte a voastră este în suferință, chiar dacă știm cu toții că suntem într-o iluzie holografică? Dacă așa ar gândi toate acele minunate ființe cărora le spunem Îngeri, Arhangheli, Maeștri Înălțați, Ființe de Lumină? Dacă ar gândi și ele ”stăm cuminți în dimensiunea noastră că aici e bine, lumină, iubire, bucurie.” De ce și-au trimis aspecte ale lor în această iluzie dacă nu le-ar păsa? De ce ne îndrumă în permanență și ne susțin cu atât de multă iubire? Și voi dragi maeștri care decideți ”eu și cu mine ne vedem de drum” sunteți oare mai presus de aceste minunate ființe care sunt și ele părți ale noastre? Lor le pasă și vouă nu? Da, recunosc că o astfel de atitudine mă întristează. Este ca și într-o familie în care celor apropiați nu le pasă de tine și vine un străin, un simplu străin, și-ți întinde o mână de ajutor salvatoare. Nu vă dați seama că prin această atitudine creați o nouă separare? Nu vă cere nimeni să faceți nimic în locul nimănui. Doar ca atunci când aveți posibilitatea, șansa, bucuria de a da o mână de ajutor să o faceți din toată inima. Ați uitat calea pe care ați mers voi înșivă și în care v-ați bucurat de fiecare zâmbet, de fiecare încurajare? De faptul că nu era nevoie decât de un simplu ”Poți, nu ești singur”, ”Da, te văd, nu te da bătut!”. Nu vă cere nimeni să cărați sacii nimănui, să spălați picioarele nimănui, doar să-i dați un zâmbet provenit din inimă, o luminiță care să-l ajute să spulbere întunericul, un chibrit pentru a-și aprinde propria-i lumină. Este atât de mult? V-ați cățărat atât de sus încât prăjina este prea scurtă pentru voi.... Un Maestru adevărat știe să se plece și o face în așa fel încât nici măcar nu știi cine este.

Da, se pare că ego-ul spiritual tinde să devină o altă formă a puterii asupra altora. Nu vă lăsați tentați să formați ”echipe” pentru că nu există decât o singură echipă: cea a PLANETEI PĂMÂNT cu TOT ceea ce înseamnă acest lucru. Nu faceți alte echipe pentru că doar vom prelungi un joc inutil: cel al separării. Imaginați-vă ceva: dacă ar fi o catastrofă și ați putea da o mână de ajutor, ați alege dacă să ajutați sau nu? V-ați vedea frumușel de drumul vostru de maestru pentru că presupuneți că asta este experiența pe care o aveți de trăit? Sunteți chiar atât de siguri de acest lucru?

Da, prefer inocența celor ce încep să descifreze tainele universului infatuării spirituale a unor maeștri. Toți avem încă multe de făcut în această dimensiune trei dimensională. Nu este cazul să ne îngreunăm și mai mult munca. Șansa noastră cea mai mare este să ”punem mână de la mână, umăr lângă umăr” și să urnim căruța către stele. Unii pot trage, alții împinge, alții unge osiile, toți avem ceva ce putem face. Dar NUMAI ȘI NUMAI ÎMPREUNĂ. În multe mesaje pe care le-am citit/tradus este specificat ”Nimeni nu va fi lăsat în urmă”. Și asta o spun aspectele noastre de dincolo de văl, din dimensiunile care nu sunt supuse timpului și spațiului. Noi, aspectele întrupate ce spunem?

Spuneți-mi că sunt o visătoare și am să vă răspund: Da, sunt o visătoare care visează o lume unită, o lume frumoasă, o lume în care iubirea domnește; în care Oamenii știu cine sunt și care este rolul lor. Și am să vă mai spun ceva: ACEA LUME EXISTĂ DEJA!

Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.