Mesaj primit prin Suzanne Lie
Dragi expresii împământate
ale SINELUI vostru, structura fizică a formei în acest cvadrant al spațiului este
pregătită să erupă în frecvențele mai înalte ale spiritului. Prin ”spirit” vrem
să spunem ceea ce este infuzat cu lumina creației.
Această lumină a creației
servește ca o paletă mai înalt dimensională pe care gândurile pot fi proiectate
și animate de către ”culorile” emoțiilor. Serviciul Arcturian galactic constă
în a veni în ajutor ori de câte ori un moment transmutațional vine în ACUM-ul
oricărui cvadrant din spațiu.
Noi avem mai multe moduri
prin care facilităm procesul vostru de ”întoarcere la SINE”. Cea mai mare
provocare este faptul că oamenii ne-informați pot să perceapă transmutarea în
Corpul de Lumină ca o formă de ”moarte”. Ei nu înțeleg că moartea este pur și simplu doar o eliberare din matricea 3D a
iluziei.
De fapt, această eliberare din matrice este de fapt o
bi-locare. Vă reamintim că nimic nu poate muri
în multivers, dar poate fi transmutat într-o expresie de o frecvență mai înaltă
sau mai joasă. După cum am spus, conștiința omenirii este pe cale să transmute într-o frecvență de exprimare mai înaltă care rezonează dincolo de
iluzia timpului.
Odată cu finalizarea
acestei transmutări, veți experimenta nenumărate realități în UNUL lui ACUM.
Apoi vă veți da seama că puteți menține o conștientizare conștientă a mai mult
de una dintre realitățile voastre mai înalt dimensionale în timp ce încă mai
mențineți și/sau purtați un vehicul pământesc.
Din păcate, mulți oameni
mai sunt încă atât de atașați de realitatea fizică pe care ei o cunosc ca fiind
reală timp de nenumărate întrupări încât
opun rezistență procesului de transmutare. Această rezistență crează o
oscilație în câmpul energetic al transmutării. Această oscilație blochează
evenimentul transmutațional într-un mod care îngheață momentele de o frecvență mai joasă ale realității atunci
când acestea sunt create.
Aceia care se tem să
permită o transmutare lină în expresiile mai înalte ale realității lor vor
ajunge să fie prinși în aceste momente înghețate ale timpului 3D. Astfel, percepțiile lor vor rămâne limitate la cea
de-a treia dimensiune și nu vor fi capabili să experimenteze transmutarea
iminentă în realitățile de o frecvență mai înaltă.
Din cauză că au ales mai degrabă calea fricii decât calea iubirii necondiționate, ei se vor agăța de
”cunoscut” temându-se că realitatea lor va fi deconstruită. În schimb, cei care au ales calea iubirii
necondiționate s-au eliberat de cătușele timpului și au acceptat cu nerăbdare
schimbarea.
Prin urmare, calea care
prin ochii fricii este percepută ca deconstrucție, prin ochii iubirii este
percepută drept construirea unei căi
în dimensiunile mai înalte ale realității.
Astfel, în timp ce
locuitorii din aceste momente înghețate
se agață de versiunea realității lor fizice și cred că tot ce este în jur este pierdut, cei care transmută crează o cale perceptuală către Noul Pământ
cinci dimensional.
Locuitorii momentelor
înghețate pot chiar crede că ei sunt cei care vor supraviețui în final la ceea
ce ei percep ca deconstrucție. Cei care opun rezistență la schimbare nu vor mai
fi în matricea trei dimensională, deoarece acea matrice nu va mai exista.
Cu toate acestea, ei nu
vor fi în stare să creadă, conceapă sau perceapă realitatea cinci dimensională.
Astfel, ei se vor stabili cu curaj în
versiunea realității lor mai joase patru dimensionale. Totuși, ea le va permite
celor care au trăit o viață de egoism, putere asupra altora, furie și/sau cruzime
nevoia de a lucra cu alții ca să supraviețuiască.
În acest fel, atât
victimele înfricoșate cât și agresorii din momentele înghețate vor avea un
motiv să aibă grijă unii de alții, să-și găsească puterea interioară și să permită
ca tristețea și frica care au stat la baza vieții lor să fie eliberate.
Noi percepem aceste
”insule de rezistență la transmutare” ca niște spitale în care cei care nu pot
accepta schimbarea pot experimenta mai mult din iluzia timpului în pregătirea pentru transmutarea fricii și
întunericului în iubire și lumină.
Cei mai mulți dintre
acești pierduți se tem de schimbare din cauza propriilor lor traume
nerezolvate. Pe măsură ce-și rezolvă trauma interioară prin asistarea altora,
frica lor poate fi vindecată și eliberată.
Din fericire sunt mulți
care sunt mai mult decât pregătiți să-și elibereze frica și să se întoarcă la
iubirea lor necondiționată înnăscută. Această eliberare a fricii, rezolvată sau
nu, le va ușura conștiința mai mult decât își pot imagina.
Cei care sunt legați încă
de paradigma trei dimensională cred că este nevoie de mult ”timp” pentru a
vindeca o traumă. Totuși, deoarece timpul nu mai există în matricea cinci
dimensională, eliberarea traumei este instantanee.
Pe de altă parte, cât timp
conștiința celor ”pierduți” este atașată la matricea 3D legată de timp, până și
transmutarea necesită timp. Timpul a fost pus în matricea realităților mai
joase pentru ca locuitorii lor să-și poată încetini procesul de a crea ca să poată înțelege exact modul în care
gândurile și emoțiile se combină într-O formă gând pentru a crea portaluri.
Aceste portaluri sunt cu
două sensuri, prin aceea că ele permit creatorilor lor să intre și/sau să
părăsească orice realitate dată. Mulți dintre voluntarii noștri la ascensiune
își acordă timp ca să-și vindece experiențele de frecvență joasă din viețile lor ”trecute, prezente sau
viitoare”.
În acest fel ei pot învăța
să-i ajute pe cei care sunt atât de pierduți în întuneric încât nu pot percepe
lumina. Când se mișcă prin timp ca să-și vindece ceea ce ei percep ca alte
vieți, vor începe să înțeleagă că timpul este
o iluzie trei dimensională.
Descompunerea ACUM-ului în
timp este similară cu cea a unei
imagini în mișcare. Sunt mai multe imagini individuale înșirate pe un film lung
la care lumina imaginilor poate adera.
Când acest film se
derulează foarte repede, imaginile se contopesc în imaginea unei singure
mișcări. Desigur, în realitatea voastră prezentă, filmul nu mai este necesar și
multe imagini ale mișcării curg printr-un ”nor” ca să treacă în mod invizibil
de la un dispozitiv computerizat la altul.
Cei prinși în timp sunt asemeni imaginilor mișcării la
care este ceva între fiecare imagine. Acest ceva între este ceea ce cauzează
timpul. Când un ”film” curge printr-un ”nor”, care este de o frecvență care nu
este perceptibilă percepției trei dimensionale, dispozitivele fizice pot capta
cu ușurință acea frecvență a luminii și să afișeze imaginile în mișcare pe
ecranul acelui dispozitiv.
În același fel, conștiința
voastră poate capta ”imaginile în mișcare” a realității cinci dimensionale, dar
poate face acest lucru numai dacă percepțiile voastre sunt calibrate la
frecvența care poate capta acele imagini luminoase. Bineînțeles, dacă credeți
că perceperea celei de-a cincea dimensiuni nu este posibilă, atunci acest lucru
va deveni imposibil.
Din fericire, odată ce
credeți că vă puteți expansiona conștiința în frecvența mai înaltă a
percepțiilor, vă puteți calibra mintea la ”norul” cinci dimensional. Odată ce
conștiința voastră este calibrată la frecvența norului care transferă imaginile în mișcare ale Pământului
cinci dimensional, veți începe să proiectați acest ”film” pe ecranul interior
al minții voastre.
Dacă credeți că vă puteți
calibra conștiința ca să primiți imagini din cea de-a cincea dimensiune, vă
veți îndrepta către acea posibilă realitate. În același mod, dacă credeți că un
eveniment înfricoșător va avea loc, conștiința voastră va căuta acea realitate
posibilă.
Ceea ce trebuie să vă
amintiți acum în pregătirea pentru Noul Pământ cinci dimensional este că
fiecare gând și emoție a voastră crează imaginea/realitatea pe care voi o
pictați pe ecranul realității voastre. În acest fel voi creați ceea ce voi
percepeți și percepeți ceea ce ați creat. De fapt, în realitățile mai înalt
dimensionale, creația și percepția sunt unul și același concept.
Voi vă creați realitatea
prin percepțiile pe care alegeți să le folosiți, și percepeți realitatea pe
care ați creat-o prin gândurile și emoțiile voastre. Chiar și atunci când
dețineți un vehicul pământesc, iubirea necondiționată vă expansionează
conștiința suficient de mult ca să vă permită să captați ”imaginile în
mișcare” mai înalt dimensionale.
De asemenea, iubirea
necondiționată are puterea înnăscută să realinieze ceea ce este nealiniat cu
intenția voastră cea mai înaltă. Odată ce sunteți aliniați cu intențiile
voastre cele mai înalte, sunteți un coridor clar prin care pot curge
informațiile de o frecvență mai înaltă.
Iubirea necondiționată,
care este puterea vindecătoare a multiversului, dezvăluie că cele mai multe
boli se datorează nealinierii cu dimensiunile mai înalte ale realității. Din
fericire, și ceea ce este calibrat la o dimensiune mai joasă poate fi tras în
aliniere cu UNUL prin puterea iubirii necondiționate.
Când sunteți în aliniere
cu UNUL, nu există ”timp”, deoarece trăiți în ACUM. În ACUM sunteți infinit
conectați cu toate expresiile SINELUI
vostru Multidimensional.
Prin urmare, SINELE vostru
Multidimensional poate alege să viziteze
frecvențele mai joase, așa cum cineva ar vrea să viziteze o universitate la care se învață. Ceea ce VOI ați vrut să
învățați în această ”Universitate a Pământului” a fost cum să ascensionați o
planetă fără distrugeri.
Din nefericire, mulți
dintre voi se simt în afara alinierii cu ACUM-ul SINELUI vostru și au ajuns să
se piardă în paradigma trei dimensională a timpului și separării. Acest lucru
s-a întâmplat atunci când ați început să uitați că sunteți ființe de lumină
care nu pot fi vătămate în nici un fel de către iluziile unei realități de o
frecvență mai joasă.
Dimensiunea a treia este
asemănătoare unui teatru de modă veche în care lumina din spatele teatrului
proiectează imaginile în mișcare ca să fie afișate pe ecran. Dacă ați sta
între ecran și lumina proiectată, imaginile ar fi proiectate asupra voastră.
Aceste proiecții ale
luminii nu v-ar putea vătăma numai în cazul în care voi ați avea gândul
înfricoșător că imaginile în mișcare v-ar putea face rău. Din moment ce ceea ce
voi credeți sau simțiți este proiectat în matricea hologramei 3D, gândurile
voastre pline de îngrijorare și emoțiile fricii voastre ar putea să creeze de
fapt o realitate în care suferiți o
vătămare.
De fapt, acesta a fost
modul în care Corpurile de Lumină ale echipei noastre aflate în deplasare au
ajuns să absoarbă atât de multe imagini jos dimensionale crezând că au
frecvența ecranului în locul frecvenței luminii care era proiectată pe ecran.
Apoi, au început să creadă
că ei ERAU personajul din film mai degrabă decât lumina care a creat
personajul. Deoarece credințele voastre vă influențează în mare măsură
percepțiile, este vital ca voi să alegeți conștient să aderați la credințele
pozitive, iubitoare.
- Credințele
voastre vă influențează foarte mult gândurile și emoțiile
- Gândurile și
emoțiile voastre crează forme-gând
care sunt ”ambalajul” experiențelor voastre zilnice
- Experiențele
voastre zilnice vă setează starea de
conștiință
- Starea de
conștiință vă afectează gândurile și emoțiile
- Care devin
formele-gând care continuă să vă creeze realitatea
- O stare mai
înaltă de conștiință crează forme-gând mai înalt dimensionale
- Stările de
conștiință mai jos dimensionale crează forme-gând mai jos dimensionale
Cu alte cuvinte, ceea ce
credeți este ceea ce materializați. Și emoțiile cărora le permiteți să trăiască
în voi influențează în mare măsură stare voastră de conștiință. Apoi, starea
voastră de conștiință vă setează percepțiile ȘI realitatea pe care voi o percepeți
este realitatea pe care o trăiți.
Ce realitate ALEGEȚI să
percepeți?
(Dragi Cititori,
vă pun pe bune această
întrebare. Mi-ar plăcea să-mi scrieți la comentarii realitatea pe care ați dori
să o percepeți. Cu cât mai mulți oameni aleg în mod colectiv să perceapă o
anumită realitate – cu atât mai mare este șansa ca NOI să putem crea acea
realitate. Cu alte cuvinte, noi creăm realitatea pe care dorim să o percepem
afirmând că aceasta ESTE realitatea pe care noi dorim să o percepem.
P.S. Nu am intenționat să
aleg acest videoclip, dar nu-l pot șterge așa că îl voi lăsa aici ACUM. Doar
m-am uitat la el. Acesta este un exemplu cum ”greșelile” pot fi modul în care conștiința
noastră mai înaltă ne trimite mesaje.)
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.