Tipare ascunse în vorbirea și gândirea noastră

Din ciclul De ale mele

Ieri, navigând pe Facebook am avut o revelație. Acum ceva timp, le-am cerut prietenilor din lista mea să nu mai posteze la postările mele la comentarii tot felul de emoticoane care de care mai ciudate pentru că acest lucru mă deranjează. Unii au înțeles, alții ba. Mai mult, unul din mai noii mei prieteni m-a apostrofat și a făcut eject ”prietenia” noastră. M-am întrebat oare de ce mă deranjează? Nu-mi dădeam seama, știam doar că-mi dă o senzație neplăcută, de amețeală să văd toate acele amestecături de figuri care de care mai hilare și mai colorate în spatele cărora mi se părea că oamenii, de fapt, se ascund. Ceva de genul ”Nu știu ce să spun, dar vreau să spun, așa că hai să pun un emoticon sau o fotografie la comentariu. Asta mă scutește să gândesc, formulez, scriu....” Deci, să ne înțelegem: aceasta a fost PERCEPȚIA MEA! Asta nu înseamnă că am dreptate sau că eu nu folosesc emoticoane. Ba da, folosesc în conversațiile private atunci când închei o conversație. Dar astea sunt alegerile mele și nu despre asta este vorba. Ieri, mi-am dat seama că eu PERCEP toate acele ”amestecături” ca și zgomot. Amestecul haotic de forme, culori una peste alta îl percep ca ZGOMOT. Și acel zgomot este ceea ce mă deranjează. Zgomotul pe care îl VĂD.

Bucurându-mă de această revelație a mea am început să o explorez. Să văd dacă așa cum VĂD zgomotul creat de haosul formelor și culorilor aruncate la grămadă, pot să și AUD zgomotul cuvintelor scrise. Și am descoperit că da, se poate. Și este un vacarm îngrozitor, credeți-mă. Cel mai mare vacarm îl fac unele din acele așa zise ”cuvinte celebre” imprimate pe tot felul de fotografii și având pretenția de adevăruri sau maxime. M-am ”delectat” cu câteva întrebându-mă cum poate așa ceva să aibă sute de distribuiri pe paginile de facebook și să adune mii de ”îmi place” sau like-uri cum le place unora să spună. Apoi mi-am dat seama că tiparul lor este atât de obișnuit încât mintea umană îl preia fără nici măcar o încercare de ”traducere” a lui. Vine să statuteze un ”adevăr” recunoscut de mintea umană ca atare. De fapt, nu este decât o jalnică perpetuare a unui mod de gândire trei dimensional în care suferința, frica, neîncrederea ”stau cu regele la masă”.

Și am să iau un exemplu:

”Sinceritatea se plătește cu singurătate” (peste trei mii de like-uri)

EU AUD aici muuuult zgomot. Voi? De ce trebuie plătită sinceritatea? Are un preț? Dacă ar fi să aibă, acel preț este LIBERTATEA de A FI. Ești sincer, ești LIBER. Nu ești sincer, ești prins în capcana iluziei. Te chinui să te prefaci, să porți o mască pentru că ți-e frică. Frică de ce? De singurătate. Singurătatea este atât de relativă încât nici măcar nu poți afirma cu siguranță că este o povară sau o binecuvântare. Deci, oameni buni, continuați să vă prefaceți și să ascundeți CINE SUNTEȚI VOI CU ADEVĂRAT dacă vreți să suferiți în continuare și să fiți tot timpul cu frica în sân că nu sunteți suficient de buni pentru a fi acceptați de lume. Cum să vă accepte lumea dacă nici măcar nu știe CINE sunteți? Și cum să știe lumea, dacă nici vouă nu vă dați voie să AFLAȚI CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT? Sunteți atât de preocupați să intrați în tiparele lumii? Adevărul este că nu poți fi sincer cu nimeni până când nu ești sincer cu singura persoană care contează: TU ÎNSUȚI. Se spune că ”Adevărul te va elibera.” Așa și este. Dar nu adevărul lumii, ci ADEVĂRUL TĂU PERSONAL. Și numai adevărul tău și manifestarea lui prin sinceritatea vorbelor, comportamentului, felului tău de A FI te eliberează. Și abia atunci ajungi să ”guști” libertatea adevărată. Abia atunci vei vedea care sunt oamenii care te prețuiesc pentru ceea ce EȘTI și nu pentru ceea ce vrei să pari. Și da, atunci vei ”plăti” prețul libertății tale fără să-ți pese câți vor rămâne în jurul tău și câți nu. Pentru că ceea ce vei descoperi este că cei care nu te mai ”plac” pleacă, dar vin alții care sunt încântați de CINE EȘTI. Și atunci vei ajunge să apreciezi din ce în ce mai mult singurătatea pentru că principala ta ocupație și bucurie va deveni să descoperi CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT. Și acest lucru nu poți să-l faci decât în liniștea dată de singurătate.

Dragii mei dragi, CITIȚI și analizați cu mare atenție ceea ce citiți. Nu mergeți pe principiul ”așa a fost întotdeauna”, deci ăsta este adevărul și așa este bine. Nu, nu acela este adevărul. Este un concept, un tipar din gândirea colectivă umană. Dar asta nu-l face nici valabil și nici adevărat. NU există un singur adevăr. Totul este ADEVĂR. Dar în dualitate, adevărul și minciuna (sau falsul) sunt cele două fețe ale aceleiași monede. Depinde care a căzut ”cap” atunci când ați aruncat moneda. Când sunteți însă pe ”muchia” monedei, puteți vedea ambele ei fețe în mod egal. În voi, în fiecare din voi este muchia. În afara voastră găsiți doar fețele monedei. În ce direcție doriți să priviți?

Namaste!

Monica Poka