luni, 25 septembrie 2023

Cum să-ți găsești scopul, misiunea vieții tale

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte dispuși să ne răspândim cât de departe putem ajunge ca să ajungem la cât mai multe ființe din această galaxie și din acest univers, pentru că ne place atât de mult să stabilim legături. Simțim că mai multe bucăți din noi înșine se așează la locul lor atunci când ne conectăm cu orice ființă din acest univers. Căutăm în mod constant ființe și colectivități noi cu care să ne conectăm și, drept rezultat, creștem exponențial. Ne bucurăm de experiența unora mai mult decât de-a altora, la fel ca voi. Alegem unde dorim să ne concentrăm energia, la fel ca unii dintre voi. 

Unii dintre voi aleg în mod conștient, iar alții aleg din obișnuință, din obligație sau din sentimentul că vor obține ceva din concentrarea asupra învățăturilor unei persoane sau a informațiilor pe care le împărtășește cu voi. Uneori veți merge la o slujbă care vă displace de decenii pentru că o vedeți ca pe un mijloc ca să ajungeți la un scop, scopul final fiind salariul, desigur. Liberul vostru arbitru este important. Odată ce aveți suficient de multe experimentări ale lumii voastre, a oamenilor, locurilor și activităților din ea, nu ar fi înțelept atunci să alegeți conștient la ce acordați atenție și înspre ce vă îndreptați energia? Nu are sens să vă conectați cu cei care vă dau senzația că o parte din voi se așează la locul ei? 

Mulți dintre voi ne întrebați despre misiunea voastră, despre scopul vostru, acolo pe Pământ, iar noi vă spunem acum că, dacă nu sunteți sinele vostru adevărat, autentic, nu veți face niciodată ceea ce vă va da acel sentiment de satisfacție și acel sentiment că ați dus la îndeplinire ceva important. Dacă vreți să fiți în serviciu, trebuie să începeți cu voi înșivă. Nu există o linie trasă între conceptul de serviciu față de sine și serviciul față de alții; sunt amestecate și împletite împreună. Dacă începeți prin a vedea unde vă potriviți, atunci vă va fi mult mai ușor să-i ajutați pe ceilalți, deoarece vă veți aduce întregul vostru sine în acea interacțiune. 

Vă încurajăm să vă uitați la viețile voastre chiar acum și să vă întrebați dacă sunteți sinceri cu voi înșivă sau dacă există vreun alt motiv pentru care faceți ceea ce faceți, îndreptându-vă atenția către ceea ce v-o îndreptați și stând cu oamenii cu care vă asociați. Aveți o atât de mare varietate de unde să alegeți, iar atunci când vă folosiți liberul arbitru în mod corespunzător și alegeți în mod conștient, obțineți rezultate mult mai bune. Noi vrem doar să fiți fericiți și să fiți împliniți. Vrem să vă simțiți întregi și să aveți un sentiment al scopului, iar asta începe cu voi și întrebându-vă ce vă doriți cu adevărat să faceți și cum veți să fiți în orice situație dată. 

Fiți sinele vostru autentic și ceea înspre ce gravitați va fi mai fructuos decât dacă vă prefaceți a fi cineva sau ceva ce nu sunteți și să acționați din acea stare de a fi și acea vibrație. Dacă după primirea acestui mesaj, tot nu sunteți siguri cine sunteți, cine vreți să fiți, ce vreți să faceți și așa mai departe, doar închideți ochii, liniștiți-vă mintea, chiar dacă durează mult timp să faceți asta, și așteptați. Ceva va veni la voi și atunci trebuie doar să aveți încredere în acel ceva și să-l urmați. Și voi puteți experimenta acea expansivitate a voastră devenind mai mult cine sunteți prin toate activitățile și asocierile voastre de zi de zi și când o faceți, veți fi atât de aproape de noi și de vibrația noastră.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.