miercuri, 20 septembrie 2023

O veți face

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Confuzia domină, probabil, multe dintre activitățile și gândurile voastre. Ceea ce a fost nu este așa cum pare. Iar ceea ce este, se simte confuz. Deci, plănuiți asta și nu se întâmplă. Apoi, plănuiți aia, iar rezultatele sunt neașteptate. 

Un sentiment de nici aici, nici acolo. 

Această confuzie îi influențează atât pe cei dragi, cât și pe voi înșivă. Planurile voastre se schimbă minut de minut, precum și al celor cu care interacționați. Nimic nu este așa cum pare, totul este diferit. Intrați în noua voastră lume. O lume care se simte probabil derutantă, dar care este, de fapt, incitantă. Ceea ce a fost, nu mai este. Iar ceea ce va fi, abia începe să apară. 

Dacă zilele voastre ar continua să fie așa cum au fost, nu ar fi nimic nou ce să abordați, negați sau acceptați. Pentru că ați ști cum să acționați și să reacționați – așa cum ați făcut-o ani de zile, decenii sau chiar vieți la rând. Așa că, sunteți expuși la gânduri și acțiuni noi. Dintre care, multe nu așa cum erau de așteptat sau chiar de dorit. Veți lua decizii noi și veți întreprinde acțiuni noi. 

Asta este noua voastră viață. Și veți descoperi bucurie și râsete din încurcătura acestor noi energii și activități. Într-un fel, este ca și cum v-ați ridica mâinile la ceea ce era de așteptat și vă dați seama cu bucurie că astfel de așteptări nu mai sunt posibile sau dorite. 

Totul este nou – inclusiv voi. Veți experimenta locuri, oameni, acțiuni și activități noi. Nu pentru că trebuie, ci pentru că ceea ce a fost înainte, nu mai este. 

Dar nu veți face cu ușurință acea schimbare bruscă a rutinei sau așteptărilor voastre. Probabil că veți face asta bătând din picioare și țipând. Ați construit în jurul vostru un zid de așteptări care pare acceptabil, chiar plăcut. Dar în realitate, este ”același vechi, același vechi”. Ceea ce a fost este atât de de așteptat și acceptat încât nu trebuie să vă întindeți (extindeți n.t.) ființa.  Totul este la locul lui, inclusiv voi. Adică, totul a fost la locul lui. 

Sunteți o ființă nouă, strălucitoare cu gânduri și acțiuni noi care vă așteaptă la orizont. Un orizont pe care nu vă simțiți încă neapărat confortabil să-l acceptați. Așa că, vă antrenați în această activitate și apoi vă întoarceți la familiar. Lăsând ca zilele voastre să fie așa cum era de așteptat, cu câteva evenimente mici ici și colo. Acea viață, acel mod de acțiune se încheie în următoarele câteva zile. Ceea ce a fost nu mai este, iar neaşteptatul este ceea ce este. 

Îndrăzniți? Mai exact – o veți face. 

Acțiunile voastre se vor schimba, la fel ca a celor din jurul vostru. Așa că, chiar dacă nu îndrăzniți încă să dansați pe nou, cei apropiați o vor face, cu sau fără voi. Ce aventură îndrăzneață vă așteaptă acum, mâine sau săptămâna viitoare? Deschideți-vă inima și ochii noului. Nu mai sunteți în Kansas și nu veți mai fi niciodată. Așa să fie. Amin.

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original

Foto Levi Bagy



Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.