Meditații

luni, 21 septembrie 2015

Diferența dintre Mulțumesc și Mulțumim


Din ciclul De ale mele

De-a lungul timpului am observat un fapt interesant. Este, aș putea spune, un tipar pe care mulți nu-l conștientizează și în spatele căruia se ascund pentru că este comod să faci parte din turmă sau să-ți oferi iluzia că mai sunt și alții ca tine și că nefiind singur ești în siguranță.

Când în loc să spui simplu ”Mulțumesc” și preferi să spui ”Mulțumim” nu ești în unime cum mulți ar putea să se grozăvească. Nu poți ajunge în unime până când nu-ți asumi în mod responsabil propria-ți individualitate. Cam asta este situația acum pe Pământ. Omenirea nu a ajuns încă la acel grad de integrare a conștiinței, la acea conștiință a unității în care să se poată vorbi de o conștiință a unității la nivel uman.

Mai întâi trebuie să-ți asumi individualitatea, să recunoști și să devii Creatorul care ești, să atingi acel EU SUNT și Prezența Eu Sunt ca să poți face următorul pas către unime. Nu sunt prezicătoare, dar omenirea are nevoie încă de foarte multă integrare și ajustare ca să se poată vorbi de o conștiință a unității la nivel uman. Și asta dacă ar fi să o măsurăm în număr de ani cosmici cred că ar fi câțiva.

Am observat că foarte mulți preferă să folosească pluralul ”Mulțumim, draga/dragul noastră/nostru, părerea noastră,....” fără să-i întrebe pe ceilalți componenți ai pluralului ”noi” – de cele mai multe ori imaginari – dacă sunt de aceiași părere, împărtășesc aceleași sentimente sau nu. Ei se află în siguranța lui noi și nu mai trebuie să-și asume răspunderea pentru ce fac, gândesc sau exprimă. O foarte mare și urâtă iluzie deoarece în dimensiunea a treia/patra ești individual și ai de trăit în consecință. Vorbim de experiența mea/ta/lui/ei nu de a noastră. Am venit aici pentru a experimenta pe eu/tu/el/ea nu pe noi.

Ce este mai trist este că atunci când folosesc pluralul vorbind și în numele altora crează multă confuzie și neînțelegere, lucru care se reflectă în mod negativ tot asupra lor. Pentru că atunci când își dau seama că sunt singuri într-o anumită situație și că nu mai este nimeni în acel noi în afară de ei, realizarea poate fi de-a dreptul șocantă.

Pentru cei care folosesc pluralul calea către unime este mai lungă cu cel puțin un mare, mare pas. Pasul către Eu Sunt. Fără acest Pas, fără a-ți conștientiza și accepta propria Divinitate, nu poți vedea și accepta nici Divinul din ceilalți. Ce nu vezi în tine nu vezi nici în alții. Ce nu respecți, onorezi în tine nu respecți și nu onorezi nici în alții.

Învățați să spuneți ”Mulțumesc”, ”Mie îmi place”, ”Eu doresc/fac/sunt” pentru că nu puteți vorbi în numele nimănui, decât fiecare în numele său. Fiecare dintre noi este un unicat și are propria sa perspectivă asupra vieții Cum poți vorbi atunci în numele altuia? Vouă v-ar place să vorbească alții în numele vostru? Mă îndoiesc.

Creația este UNUL – NOI – UNUL cu multe alte nivele între ele. Individualitatea nu trebuie să însemne separare ci manifestări diferite ale Întregului. Dar fiecare componentă a Întregului trebuie să fie conștientă și de ea însăși nu numai de Întreg.

Da, sunt civilizații și grupuri mai înalt dimensionale care vorbesc dintr-o conștiință a unității și preferă să folosească pluralul de noi, pentru că au ajuns la acel nivel de integrare. Dar în același timp sunt ființe de Lumină care se identifică prin ele însele: Isus, Fecioara Maria, Sanat Kumara, ... care se prezintă ca individualitate deși cred că nu există nici un dubiu asupra faptului că fac parte din Divinitate ca Întreg.

Să învățăm mai întâi să fim noi înșine fiecare dintre noi pentru a putea apoi face Pasul de la Eu Sunt la Unime. Abia atunci avem de adus Unimii ceva de preț: pe acel Eu Sunt unic, al fiecăruia dintre noi.

Namaste!

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.