Unde este Acasă?

De Suzanne Lie

Mai sunt încă mulți dintre noi care nu ne putem aminti cine suntem. Ne-am purtat pentru atât de mulți eoni corpurile de lut încât am ajuns să credem că suntem doar fizici și că suntem limitați la aceste forme de lut până când ”murim”.

Potrivit Legii liberului arbitru, atâta timp cât alegem să credem în iluzia limitării și separării celei de-a treia dimensiuni, aceasta este singura noastră experiență ”conștientă”. Când realitatea sinelui nostru mai înalt dimensional a devenit ”inconștientă”, noi am uitat că Pământul nu era decât o sală de clasă.

Am uitat că am venit aici ca să învățăm cum să fim creatori conștienți prin procesul experiențelor trei dimensionale. Cu toate acestea, chiar dacă ne-am pierdut amintirea adevăratelor noastre sine și motivul pentru care am venit pe această planetă, noi ne-am păstrat puterile mai înalt dimensionale ale manifestării, cel puțin pentru o vreme.

Toate manifestările încep un traseu circular care în cele din urmă se întorc la cel care le-a trimis.

Prin urmare, era periculos să ne folosim puterea mai înalt dimensională numai dintr-o conștiință trei dimensională, deoarece nu ne-am păstrat înțelepciunea și iubirea mai înaltă pentru a ne echilibra puterea.

Din fericire, din momentul în care am început să ne folosim în mod greșit puterea, am început să o pierdem.

Atunci am devenit într-adevăr ”doar fizici!”

Pe măsură ce conștiința colectivă a Pământului a început să cadă, noi ne-am afundat din ce în ce mai adânc în uitare. Înainte ca să ne dăm seama, ne-am trezit prinși în iluziile planetei Pământ.

Până când Conștiința Colectivă a Pământului ar fi crescut din nou la un nivel în care ar fi fost posibil să recunoaștem mesajele din dimensiunile mai înalte, ar fi fost dificil pentru noi să ne întoarcem la conștientizarea adevăratului nostru SINE Multidimensional.

Pământul a căzut într-o asemenea frică și superstiție încât cele mai multe comunicări dintre ființele mai înalt dimensionale și cei de pe Pământ au fost în mare măsură greșit înțelese sau distorsionate.

Așa că am așteptat!

Uneori am urât așteptarea, alteori am iubit-o.

Am învățat că dacă ne uitam Casa noastră mai înalt dimensională și părțile noastre care sălășluiesc acolo, nu am fi fost atât de singuri.

Prin urmare, cei mai mulți dintre noi au uitat.

Până când

Atunci când ne-am fi așteptat cel mai puțin, ca într-un vis, ne-am fi amintit ceva

Un sentiment,

O imagine scurtă,

O anumită culoare,

Sau un sunet.

Și atunci ne-am simți foarte, foarte singuri. Am dori să mergem Acasă. Dar nu ne-am putea aminti unde este Acasă. Știam doar că ea nu era aici.

Știam doar că nu ne potrivim,

Și nici nu am fi vrut să o facem!

Visul

M-am uitat la glorioasa ființă care plutea chiar în fața mea. Lumina sa umplea întreaga cameră cu o radiație caldă.

”Cine ești?” am întrebat în inima mea.

”Sunt tu, Preaiubito”, a fost neașteptatul răspuns.

Nu am înțeles ce a spus frumoasa ființă. Eu nu eram glorioasă. Nu puteam pluti în aer așa cum făcea ființa din fața mea și cu siguranță nu aveam suficientă lumină ca să pot umple întreaga cameră.

Eram doar o persoană obișnuită cu o viață obișnuită. În unele zile mă simțeam bine, chiar liniștită, dar în unele zile mă simțeam rău, chiar chinuită. Îmi făceam treaba pe cât de bine puteam și încercam să-mi plătesc la timp facturile.

Eram un bun cetățean. Aveam o familie pe care o iubeam și prieteni care contau pentru mine. Cu toate acestea, uneori, eram speriată, contrariată sau tristă.

Nu, nu eram specială. Eram doar obișnuită.

”Oh, draga mea,” mi-a întrerupt ființa gândurile, ”doar obișnuită ESTE special.”

”Ce?”, am răspuns eu supărată cumva și cu o voce oarecum lipsită de respect. Imediat mi-am acoperit gura și am murmurat o scuză.

”Nu trebuie să-ți ceri scuze de la mine draga mea. Eu sunt tu!”

”Nu, îmi pare rău”, am răspuns eu, aproape mie însămi. ”Nu pot să cred asta. Nu pot să accept asta. Dacă aș fi tu, atunci de aș vrea vreodată să fiu eu?”

”Sunt foarte mândră să fiu tu. Sunt foarte mândră de felul în care ți-ai dus viața în condiții dificile. Viața în planul fizic poate fi, și de obicei este, provocatoare. Și tu/eu ai continuat să-ți menții o inimă care iubește.”

”O inimă care iubește?”

”Da, și o minte care gândește. Tu, care ești tu și cu mine împreună, ne-am ținut anjamentul, promisiunea noastră, de a rămâne SINELE nostru în fața multelor tentații care ne-ar putea scoate din ”a fi obișnuit”, din ”a fi special”.

”Ei bine, da”, am replicat eu în timp ce-mi scărpinam bărbia. ”Trebuie să recunosc că sunt milioane de tentații, alegând să merg la coșul de reciclare pentru a-mi aminti să gândesc înainte de a vorbi. Cred că încerc, de cele mai multe ori, să fiu cea mai bună persoană care pot fi.”

”Da, tot timpul ești specială. Ești specială nu numai pentru faptul că încerci să faci ce poți tu mai bine, ci pentru că ai ales să părăsești forma pe care o vezi în fața ta/mea însămi/noastră înșine și să intri în experiența unei vieți fizice.”

Acum eram confuză. Nu-mi aminteam să fi făcut o astfel de alegere. Dacă aș fi putut alege, aș fi devenit imediat glorioasa ființă din fața mea. ”Ești sigură?” a răspuns ființa citindu-mi gândurile. ”Și familia ta, prietenii tăi, munca ta, planeta ta? Nu-ți vor lipsi?”

”Ei bine, da, mi-ar lipsi. Mi-ar lipsi foarte mult cu toții. Dar, dacă eu sunt, totodată, o ființă ca și tine, atunci și ei trebuie să aibă la rândul lor o parte care este ca și tine. Nu-i așa?”

”Mai mult ca sigur”, a răspuns ființa cu un zâmbet atât de strălucitor încât radianța lui s-a extins dincolo de pereții camerei până când acolo n-au mai existat nici pereți și nici podea. Era doar lumină.

La început, am fost puțin speriată. Să stai în mijlocul unei lumini strălucitoare nu era ceva ”obișnuit”.

Ființa a râs blând, ”Nu fi îngrijorată, camera din jurul tău, de fapt întreaga ta lume fizică, continuă să existe. Cu toate acestea, atenția ta este acum asupra lumii mele, care este de o vibrație mai înaltă.”

”Urmează-mă”, a spus ființa. ”Este ceva ce aș vrea să vezi.”

Ființa m-a condus la o ușă care părea să apară de nicăieri. Aceasta s-a deschis larg în timp ce ne apropiam de ea.

Ființa a pășit dincolo de ușă și mi-a făcut semn să o urmez. Am așteptat un moment pentru ca imaginea mea să fie mai clară. Apoi am văzut.

În fața mea era o viziune a casei mele, familiei mele și a prietenilor mei adunați laolaltă într-o comuniune prietenoasă, cu excepția faptului că totul și toată lumea emana o lumină radioasă. Toți s-au întors spre mine și au zâmbit. Zâmbetul lor a făcut ca și camera să devină mai luminoasă.

”Ți-ai adus și conștientizarea fizică”,  au spus ei într-o singură voce. ”Și noi încercăm să ne aducem aici conștiința fizică. Nu ar fi frumos dacă ne-am putea întâlni aici cu toții, fizicul cu spiritualul, și apoi să ne întoarcem pe Pământ? Gândește-te la asta! Poți să-ți imaginezi impactul pe care l-ar avea dacă am putea face legătura dintre esențele noastre fizice și spirituale pentru a crea o curgere continuă a Spiritului în Materie?”

”Trebuie că visez”, m-am gândit cu voce tare. Am vrut să mă pișc de braț, dar acesta arăta altfel. Nu era greu. Arătam ca un nor, un nor auriu. Mâinile mele erau la fel de strălucitoare ca și ale glorioasei ființe. M-am uitat să jur să întreb ființa ce s-a întâmplat și am constatat că aceasta dispăruse.

”Nu”, răspunse vocea ființei din interiorul inimii și minții mele. ”Nu am plecat. Sunt în interiorul tău. Acum, te rog să mă iei în lumea ta fizică și să nu uiți că eu sunt în interiorul tău.”

M-am ridicat în șezut în pat. Tot trupul îmi era leoarcă de sudoare, iar soțul meu dormea lângă mine.

”La urma urmei, a fost doar un vis”, m-am gândit eu.

”Oh, dar ce vis glorios!” am auzit vocea interioară deja familiară acum.

Din fericre, aceasta continua să răspundă fiecărui gând al meu.

Sursa

Traducere Monica Poka