Din nou la treabă, din nou pe/sub
val, deoarece ne apropiem de Eclipsa de Soare din data de 13 Septembrie și
de-abia ieșim din efectele Lunii pline din 29 August. Așa că, s-ar putea să ne
simțim a fi puțin între lumi, deoarece acum are loc ”schimbul gărzii”
energiilor. Un lucru mai interesant pe care s-ar putea să-l fi observat este
faptul că atunci când vă apropiați de sau se apropie de voi un câmp de energie
mai joasă îl percepeți imediat și îl puteți identifica cu o mult mai mare
ușurință.
Dacă reușiți să stați cât de mult
posibil în postura de observator, îl puteți detecta chiar înainte de a avea
vreun efect asupra voastră și vă puteți delimita de el, refuzându-i pur și
simplu imixtiunea în propriul vostru câmp. Puteți alege, decide că NU doriți să
intrați în contact cu acel câmp, iar acesta va dispărea dacă intenția voastră
este suficient de puternică.
Pe de altă parte, este foarte
interesantă întrebarea ”De ce se apropie acest câmp de mine, ce din mine îl
atrage sau ce are să-mi spună?”. Dacă reușiți să vă puneți aceste întrebări s-ar
putea să descoperiți lucruri foarte interesante despre voi înșivă. Știți că
nimic nu este întâmplător, dar puteți alege să credeți contrariul și să
pierdeți o informație importantă pentru voi.
Este important să vă puneți
aceste întrebări mai ales în cazul în care vedeți că este vorba de probleme/situații
pe care credeați că le-ați vindecat deja. De obicei în astfel de situații prima
reacție este de a vă judeca și condamna că nu v-ați făcut bine treaba, că
precis ați greșit ceva pe undeva. Nu, nu ați greșit nimic. Este în regulă să
fie așa. Aduceți-vă aminte de faptul că o haină pentru a fi spălată bine,
trebuie înmuiată, spălată și apoi limpezită din 2-3 ape pentru a fi curată. Uneori
mai sunt necesare și înălbirea sau fieberea rufelor foarte murdare.
De multe ori aceste situații apar
tocmai pentru a vă permite să faceți alegeri diferite de cele pe care le-ați
luat în trecut. Nu vă grăbiți să acționați/reacționați pentru că atunci sunteți
în minte/ego. Acordați-vă timp să vedeți imaginea mai mare a ceea ce vi se pare
că ați percepe. Alegeți acele decizii care sunt pline de iubirea voastră de
sine în primul rând, pentru că aceste decizii sunt cele mai apropiate de
adevăratul vostru SINE.
Nu uitați că fiecare dintre noi
merită ceea ce este cel mai bun pentrul el/ea însuși/însăși și că nimeni nu
este responsabil pentru fericirea și bună-starea noastră așa cum nici noi nu
suntem, la rândul nostru, răspunzători pentru fericirea și bună-starea nimănui,
în afară de a noastră înșine.
Plasați-vă atenția în interiorul
vostru, urmăriți ce simțiți în voi vis-a-vis de fiecare situație, nu ceea ce
mintea vă spune. Mintea răspunde conform programelor care i-au fost
încorporate, inima și înnăscutul vă vor da răspunsurile valabile pentru voi.
Nici nu veți putea acționa împotriva a ceea ce inima simte și dorește, decât cu
prețul stării voastre de bine și de echilibru.
Și nici NU comparați ceea ce voi
experimentați cu ceea ce experimentează alții. Acest lucru vă duce în judecată
și, da, vă poate încetini ritmul de avansare pe calea voastră. Recunoștința,
iubirea, iertarea și compasiunea sunt cei mai buni aliați în aceste momente.
O zi minunată vă doresc!
Monica Poka
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.