Meditații

luni, 12 iunie 2017

Actualizare 12 Iunie 2017


Foarte mulți dintre noi se confruntă acum cu ceva ce aș putea numi fazele de încheiere ale unui proces de desprindere de vechi, deși aparențele sunt exact contrare. Ca analogie aș putea folosi o situație cu care mulți ne-am confruntat în care un bolnav în faza terminală dă semne de îmbunătățire a stării de sănătate, ca apoi brusc și contrar așteptărilor de însănătoșire, acesta să moară.

În jurul nostru lucrurile pot părea a continua ca și până acum, lucru care nu ne mai aduce nici o bucurie, ci doar o imensă oboseală și tristețe. Parcă am obosit să vedem și trăim aceleași rutine de zi cu zi, nimic nu mai este așa cum obișnuia să fie, nici măcar lucrurile care ne aduceau un dram de bucurie. Parcă și ele au fost sărăcite de această calitate.

Căutăm să ne regăsim bucuria de viață, dar parcă ne-ar fi furat-o cineva și parcă și compania altora a devenit o povară. Simțim nevoia să stăm cât mai mult cu noi înșine, în liniște și pace, deși tocmai această solitudine pare să ne afecteze cel mai mult. Am dori să împărtășim atât de multe, deși s-ar putea să nu fim siguri ce înseamnă acest ”atât de multe”, cu alții, dar avem senzația că nu avem cu cine.

Fugim după și de compania altora în același timp, lucru care nu face altceva decât să reflecte starea conflictuală în care mulți ne aflăm în acest moment. Am împărtăși cu cei din jurul nostru ce simțim, dar ne amintim că atunci când am făcut-o nu putem spune că a fost o experiență prea plăcută, deși sunt cazuri în care a fost.

Dar, problema cea mai mare, și pe care puțini o conștientizează, este că nu lipsa persoanelor cu care să ne împărtășim trăirile este cea care ne supără cel mai mult, ci faptul că habar nu avem cum să traducem ce simțim, și nu altora, ci nouă înșine. Simțim ceva ce încă nu putem defini pentru că nu avem cuvintele care să definească acel ceva.

Când suntem întrebați ”Ce ai? Ce se întâmplă cu tine?” putem răspunde în cel mai bun caz ”Nu știu, nu pot defini, dar seamănă cu pierderea a ceva sau cuiva drag.” Oftăm și încercăm să ne readucem cheful de viață pentru că îndatoririle vieții de zi cu zi nu prea ne iartă pe perioade mai lungi. Contemplarea pare să fie cea mai bună metodă în această perioadă pentru că nici de meditațiile noastre uzuale nu mai avem chef. Poate apărea întrebarea ”La ce bun? Oricum, nu pare să ajute prea mult.”

Ei bine, dacă simțiți că nimic din ceea ce a funcționat nu mai funcționează, căutați lucrurile mărunte care vă aduc în curgerea vieții: contemplați natura, pădurea, un izvor care curge năvalnic la vale și a cărui putere și avânt vă va umple și pe voi, ascultați ciripitul păsărelelor, priviți cerul și lăsați imensitatea lui să vă umple, priviți răsăritul și apusul Soarelei și lăsați culorile și lumina lor să vă vindece.

Nu priviți viața în ansamblul ei pentru că poate fi copleșitor în acest moment, priviți doar clipa, fiecare clipă cu ceea ce ea aduce pentru că ea este cea care poate să vă aducă în curgerea vieții. Mai mult de atât, amintiți-vă că ați mai trecut prin ”pase proaste” și că le-ați supraviețuit. Nimic nu ține o veșnicie, nici noaptea și nici ziua, singura constantă este schimbarea.

Dacă sunt lucruri pe care simțiți că nu le mai puteți face, nu le faceți, înseamnă că ele pur și simplu nu sunt în aliniere în acest moment cu ceea ce aveți nevoie. Nu trebuie neapărat să faceți ceva, de multe ori nu făcutul este cel care vă schimbă starea, ci observarea a ceea ce este diferit.

Nu priviți această stare ca pe ceva rău, dimpotrivă, ea reprezintă deconectarea voastră de la vechi, care se va accentua tot mai mult, și conectarea la un nou pe care îl avem de creat împreună. Este un moment în care putem alege, și este nevoie să o facem, ce dorim și ce nu mai dorim în viața noastră.

Încheiați-o cu vechiul, chiar dacă o faceți doar la nivel intelectual, pentru că FIECARE decizie, oricât de mică și nesemnificativă poate părea, se va aduna cu altele asemeni ei pentru a aduce marele pas sau micul salt în altceva. Veți observa că atunci când veți spune ”NU mai vreau asta în viața mea” de suficient de multe ori, acel ceva va dispărea treptat din viața voastră. Așa funcționează Creația în dimensiunea noastră, indiferent de numărul pe care i l-am putea atribui.

Este o zi frumoasă, în care putem afla lucruri noi despre noi înșine și despre ceea ce ne înconjoară. Haideți să observăm micile detalii și schimbări din noi înșine și viața noastră, pentru că salturile spectaculoase sunt destul de rare. Dacă ne așteptăm la schimbări spectaculoase, ne tragem singuri preșul de sub picioare și nu ne vom putea bucura de micile, dar infinitele bucurii ale clipei.

O zi minunată vă doresc,


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.