Actualizare 20 Iunie 2017

Astăzi aș vrea să vă istorisesc prin ce am trecut în urmă cu două zile și din care nu am putut să ies decât ieri, ajutată. Mi-am dat seama că sunt unele probleme care deși aparent nu au nevoie de iertare din partea noastră, ele pot avea nevoie de iertare din partea celor cu care am interacționat în anumite situații, mai ales copiii, copiii noștri.

Deși eu nu cred în iertare, ea este una dintre legile care mai guvernează Pământul și este nevoie să le respectăm, în primul rând pentru cei care au fost implicați. Mulți vor spune că toți am acționat din nivelul de conștiință atins, lucru care este perfect adevărat, dar asta nu înseamnă să nu cerem iertare celor pe care i-am putut răni prin acțiunile noastre izvorâte din acel nivel de conștiință atins.

Disponibilitatea de a-ți cere iertare, și nu oricum, ci din toată inima, este un semn de evoluție la toate nivelele. Și după cum se spune, iertarea îl eliberează pe cel care o cere, indiferent că este acordată sau nu, după cum îl eliberează și pe cel care o dă, indiferent dacă este cerută sau nu.

Despre ce este vorba, însă. Cineva mi-a relatat experiențele cu bătaia din copilăria cuiva cunoscut și drag mie. Am menționat ”drag” pentru că asta a fost portița prin care am ”alunecat” în experiența descrisă și am fost pur și simplu ”trasă” în câmpul emoțional al copilului. Trebuie să vă spun că a fost groaznic. Groaznic. Nu pot să vă redau în cuvinte tot ceea ce am simțit și nici nu vreau să o fac, pentru că este o experiență care nu poate fi descrisă, doar simțită.

Am fost pur și simplu copleșită de experiența trăită și deși am făcut tot ce știam că este nevoie să fac pentru a ieși din situația în care am fost trasă, nimic nu a funcționat. Eram acolo, suferind alături de copilul pe care îl țineam energetic în brațe și îi spuneam că este iubit, că ceea ce trăiește este o iluzie și că în brațele mele este în siguranță. Îi vedeam doar ochișorii măriți de frică, tremuratul buzelor și resemnarea. A fost oribil.

A fost prima experiență conștientă de acest tip pentru mine, pentru că în starea de somn am făcut acest lucru de nenumărate ori, inclusiv cu copiii răpiți de către extratereștri răuvoitori ființei umane. Dar în starea de vis știam ce să fac, dispuneam de și foloseam alte abilități, în timp ce în starea conștientă eram total dezarmată. Simțeam cum situația mă consumă tot mai mult și nu puteam să tai legăturile cu ea.

Oricât de multă iubire necondiționată, iertare necondiționată, acceptare necondiționată și compasiune necondiționată trimiteam tuturor celor implicați în acea situație și celor similare din viața copilului, nu reușeam să tai corzile și să ies din craterul emoțional în care alunecasem. Mi-am dat seama că am nevoie de ajutor și l-am cerut dragelor mele colege și colegi din grupul cu care lucrez.

Ajutorul a început să curgă imediat și am simțit cum curge prin inima mea înaltă către situația respectivă și către TOȚI cei implicați în ea și cum legăturile slăbesc tot mai mult, până când în cele din urmă s-au rupt și m-am putut elibera din acel câmp emoțional extrem de consumator. DA, unirea dă o putere fantastică atunci când este focalizată și susținută și este un instrument de care devenim tot mai conștienți pe zi ce trece.

De ce v-am povestit asta? Am făcut-o pentru că ”alunecările” în situații care au nevoie de ajutor, de iertare, de transmutare vor fi tot mai frecvente la tot mai mulți dintre cei care pot și vor să dea o mână de ajutor. Unii dintre noi pentru asta suntem aici, sau face parte din planul de viață pe care ni l-am ales. Unii am fost cam ”nesătui” în ceea ce privește postata pe care ne-am ales-o. Dar, în unire stă puterea și este momentul să înțelegem și să aplicăm acest lucru.

Omenirea este forțată în aceste momente să facă pasul către ea însăși și este nevoie de mult ajutor, iar cei care sunt în măsură să-l dea sunt chemați, așa cum au fost chemați cu eoni în urmă când s-au întrupat pe această planetă. Ajutoarele sosesc și ele sub forma copiilor care se întrupează acum și a celor care își descoperă abilitățile și modul în care să le folosească.

Am fost divizați, asmuțiți unii împotriva altora, sărăciți de și în însăși umanitatea noastră, dar este timpul să ne luăm puterea înapoi, ca persoană, ca grup, ca națiune, ca rasă, ca locuitori cu drepturi depline ai Universului. NOI alegem când să încheiem jocul, nimeni altcineva. Putem compensa prin unitate tot ceea ce nu putem folosi în starea de veghe din cauza limitărilor noastre ca ființă umană întrupată.

Iubirea și compasiunea nu au nevoie decât de o inimă larg deschisă, o focalizare și o intenție puternică, de lipsa de judecata legată de cine, ce, când, cum a făcut pentru că toți suntem UNA și ceea ce ne unește este acea parte divină din noi pe care o purtăm fiecare.

Sunt multe concluzii de tras din această experiență și încă mai descopăr implicații și semnificații ale ei, dar am dorit să o împărtășesc cu voi pentru că se întâmplă, multora li se întâmplă deja și nu știu despre ce este vorba sau cum să se descurce. Vom descoperi asta împreună, pas cu pas în această minunată călătorie numită ”Viața mea pe Pământ”.

O zi minunată vă doresc, în unitate și bucurie cu cei asemeni nouă, pentru că suntem UNA cu toții.

Namaste!

Monica Poka