joi, 22 iunie 2017

Actualizare 22 Iunie 2017


Acum că am trecut și de Solstițiu, unii mai șifonați, alții mai puțin și alții aparent deloc, ne putem vedea mai departe de călătoria noastră spre noi înșine. Pentru a putea observa, vedea, simți, descoperi ceea ce Solstițiul ne-a adus este nevoie să ne cunoaștem foarte bine mai ales corpul energetic.

De ce? Pentru simplul motiv că toate aceste schimbări, actualizări, coduri sunt transmise și recepționate la nivel energetic, apoi sunt ”traduse” de către percepțiile noastre în măsura în care traductorii noștri pot să o facă și abia apoi ele se vor manifesta în fizic în funcție de modul și măsura în care noi putem să o facem.

Toate aceste valuri de energie sunt disponibile tuturor, dar de servit se servește fiecare cu cât poate recunoaște, primi, asimila și duce. De fiecare dată când sunt astfel de puncte, momente energetice importante, de fiecare dată apar proiecțiile mentale despre ce reprezintă, ar putea reprezenta sau pot trece nebăgate în seamă.

Acum, cele mai obișnuite reacții sunt cele care pornesc de la așteptările noastre ca asta și aia să se întâmple, de mare ajutor în acest sens sunt și prezicătorii care pot fi de cea mai mare bună-credință dar care vă împărtășesc din experiența lor personală fără ca aceasta să fie literă de lege pentru toată lumea, lucru pe care îl uităm destul de rapid și aproape de fiecare dată.

Dacă vă informați din mai multe surse, veți vedea că ele pot avea puncte comune sau nu. Fiecare percepe ce este să vină în funcție de propria sa rezonanță, propria sa vibrație și propria sa stare de conștiință atinsă. Acum, nu vă așteptați ca doar pentru că cineva este, aparent, mai în fața voastră pe cale, acea persoană să dețină adevărul absolut.

Vă relatează modul în care el/ea percepe acele evenimente, efecte ale energiilor în funcție de propriile sale percepții. S-ar putea ca unele să vi se potrivească, iar altele nu. Problema nu este cu cele care vi se potrivesc și le puteți simți/conștientiza și voi, problema este cu cele pe care nu le puteți. Și aici apare judecata, auto-judecata mai ales.

Mulți dacă nu ”primesc” pachetul complet, refuză și ceea ce pot primi pe considerentul că ori totul este adevărat, ori totul este o minciună. Apoi apare frustrarea, nemulțumirea și ce-i mai rău nemulțumirea de sine care este deja domeniul ego-ului: nu ești destul de bun/ă, ai crezut toate balivernele alea, te-ai muncit degeaba, lasă totul baltă și vezi-ți de viața ta obișnuită de zi cu zi, etc., etc...

Așa cum un tratament medical, atunci când sunteți bolnavi, mergeți la medic și el vă prescrie un tratament pentru afecțiunea voastră, nu-și face efectul instantaneu doar pentru că ați luat o pilulă, ci în timp prin urmarea tratamentului și prin a lăsa ca acesta să-și facă efectul în timp, tot așa ceea ce primim la nivel energetic are nevoie de timp ca să-și reflecte manifestarea în fizic. Adică de ceea ce toți am cam epuizat din stoc, RĂBDARE.

Partea proastă este că dacă nu suntem dintr-o dată super-oameni și nu vedem imediat efecte, ne închidem percepțiile prin proasta concluzie că pe noi nu ne-au afectat, iar în spatele acestei concluzii teribile se ascund și se lăfăiesc liniștite – uf, am scăpat și de data asta – frustrarea, nemulțumirea de sine, nu sunt suficient de bun, nu merit, etc. Și așa se joacă bătutul pasului pe loc sau hora în pași mici.

Dragilor, nu există eveniment energetic care să nu ne afecteze pe toți în măsura în care putem fi afectați. Adică, dacă unul poate duce cât încape într-o plăsuță, i se va umple plăsuța, dar dacă poate duce un container, i se umple containerul: fiecăruia i se dă – mai precis se servește cu – cât poate duce. Nici mai mult, nici mai puțin.

Dacă doriți să primiți/duceți mai mult, pregătiți-vă să puteți participa la acel eveniment cu o plasă mai mare, cu un sac sau chiar cu un container, alegerea și pregătirea pentru acest lucru este numai și numai a voastră. Așa cum un culturist își pregătește corpul pentru a participa la competiții, așa este nevoie să vă pregătiți și voi corpul energetic să poată participa la aceste evenimente energetice.

De mare ajutor este și atitudinea pozitivă care chiar poate face o mare diferență. După cum am menționat, suntem cu toții campioni la a fi nemulțumiți de aproape totul pentru că în mod interesant suntem orientați pe ceea ce NU avem, NU este cum vrem sau credem noi că ar trebui să fie, NU, NU, NU....

Dacă însă ne-am pregăti pentru aceste evenimente și apoi cu convingerea că ne-am primit și noi ”partea” am aborda lucrurile în felul următor ”Mulțumesc pentru darul pe care acest eveniment mi l-a adus. Sunt dornic/ă să îl descopăr, să lucrez cu el și să mă bucur de el cu toată ființa mea.”

Dragilor, nu există dar mic, dar mare sau dar mai mic sau mai mare. Există doar daruri personalizate pe măsura fiecăruia dintre noi și ele sunt corect stabilite de către Sinele nostru Mai Înalt și de către Sufletul nostru. Este nevoie să mai țineți cont de un lucru, și anume, darurile sunt personalizate nu în funcție de ”meritul” nostru, ci de misiunea noastră pe Pământ.

Un cercetător va primi daruri care să-l ducă mai departe în misiunea lui pentru că nu prin întâmplare a ajuns cercetător, un scriitor va primi o mai bună inspirație despre ce să scrie, un muzician ce muzică să compună, o mamă casnică ce să schimbe în educația copiilor ei pentru a le aduce ceea de ce ei au cu adevărat nevoie, o altă mamă/femeie casnică cum să schimbe dieta familiei ei pentru a avea o stare de sănătate mai bună, etc.

Nu mai trageți linii care să stabilească că asta se încadrează în ceea ce energiile Solstițiului au adus și asta nu se încadrează, pentru că nu aveți de unde ști dacă pentru voi personal se încadrează sau nu pentru că unele pot fi atât de subtile încât să nu le observați decât peste o vreme și apoi să vă întrebați ”Dar asta de unde mi se trage?”

Mulțumiți pentru tot ceea ce acest eveniment energetic, sau oricare dintre ele, v-a adus, pentru că cu siguranță nu ați scăpat neatins/ă de el/ele. Mulțumirea deschide căi și acolo unde erau puțin probabile, iar nemulțumirea le închide sau întortochează și pe cele care erau sigure. Bucurați-vă de ele, fiți recunoscători chiar și dacă vi se pare că pentru voi moșul n-a venit, pentru că bucuria și recunoștința sunt cheia oricărei uși, aparent, închise.

O zi minunată în bucurie și recunoștință vă doresc!

Namaste!

Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.