vineri, 9 iunie 2017

Actualizare 9 iunie 2017


Cu toate evenimentele cosmice și stelare sau lunare care au loc, este posibil ca mulți dintre noi să experimentăm provocări nu numai la nivel emoțional, ci și la nivel fizic. Oricum, deja știm că atunci când în fizic se manifestă unele dezechilibre sau stări de dizarmonie, sursa lor trebuie căutată în câmpurile noastre energetice.

Nu întotdeauna aceste stări sunt cauzate numai de posibilele noastre dezechilibre, ele pot fi rezultatul unor influențe exterioare benefice sau răuvoitoare ca intenție. Nu mai este aproape pentru nimeni un secret faptul că suntem în permanență înconjurați și în interacțiune cu alte ființe energetice cu vibrații foarte diferite, variind de la foarte joase la foarte înalte.

Din nefericire suntem mult mai expuși influențelor răuvoitoare din cauza câmpului de energie generat de conștientul colectiv uman care este îmbuibat în mod continuu cu tipare ale vechiului sistem de gândire uman 3D. Am putea spune că în cea mai mare parte răspunzători de această alimentare continuă a conștientului colectiv cu vibrații joase sunt cei care nu s-au trezit încă și/sau nu acceptă faptul că da, nu tot ceea ce are formă umană este și OM și mai cred încă în poveștile spuse de către așa-zișii experți, guru, religii, guverne și aproape toți cei care s-au erijat în conducători ai rasei umane.

Este într-adevăr cu mult mai ușor să crezi ce ți se spune decât să-ți faci propriile tale cercetări și apoi să tragi propriile tale concluzii. Pe de altă parte este și greu să faci aceste cercetări mai ales în starea actuală de lucruri când atât de multe informații noi și năucitoare ies la suprafață și sunt făcute publice.

Mintea umană poate refuza să le accepte sau poate fi copleșită de ele pentru că aceste informații noi dau literalmente peste cap tot ceea ce am fost învățați că ar fi adevărat. Ba mai mult, începem să înțelegem și să acceptăm faptul că adevărul este extrem de relativ și foarte personal reflectând propria experimentare a vieții.

Foarte mulți nu mai știu ce și pe cine să creadă, motiv pentru care se agață cu disperare de vechile credințe în speranța că acestea le pot oferi un punct de stabilitate în jurul căruia sistemul lor de credință poate rămâne viabil. Pe zi ce trece realizează însă că lucrurile nu mai funcționează așa cum obișnuiau să o facă și nesiguranța și neîncrederea lor sporește tot mai mult.

Pentru că cei putere asupra altora care doresc să conducă, stăpânească și folosească omenirea în scopurile dorite de ei nu sunt absolut deloc proști, folosesc situația creată pentru a spori și mai mult fricile, neîncrederea, nesiguranța și dezechilibrele din sânul omenirii.

Afirmațiile de genul ”din cauza netreziților ăștia nesuferiți nu putem avansa și ieși din situația asta de rahat” sunt exact ceea ce ei doresc pentru că pot aplica în continuare tactica divide et impera. Există un vinovat, un țap ispășitor și triunghiul victimă-agresor-salvator continuă să fie funcțional și noi ținuți în continuare în starea de haos pe care am putea-o nu numai scurta, ci elimina prin acceptarea că toți suntem UNA, că OMENIREA ESTE UNA!

Nu am mai căuta salvatori nicăieri, ci ne-am mobiliza să ne ”salvăm” singuri prin înțelegerea că fiecare dintre noi avem ritmul nostru propriu și ne-am onora unii altora ritmul, credințele și toate diferențele bucurându-ne de ele pentru că tocmai aceste diferențe sunt motorul avansării noastre ca civilizație umană a Pământului.

Dacă în loc să-i acuzăm pe alții de tot ceea ce noi considerăm a fi greșit și am accepta că dincolo de orice aparențe suntem toți și fiecare dintre noi purtători ai aceleiași scântei divine, am putea deveni mai umani în acceptarea ”greșelilor” altora, abținându-ne să judecăm totul în alb/negru, bine/rău, lumină/întuneric și atunci nu am mai putea fi manipulați de nimeni și nimic.

NU cei netreziți sunt motivul avansării noastre treptate pe calea ascensiunii! Gândiți-vă puțin la faptul că noi experimentăm pe propria noastră piele umană ceea ce Isus a dovedit că se poate: ascensiunea în corp fizic! Nu spun să nu ne comparăm cu Isus și nici să o facem, dar el, asistat de înalte ființe celeste, a dovedit că da, este posibilă.

Vedeți cum valurile de energie care intră pe planetă ne dau peste cap și ne crează disconfort și chiar dureri de abia suportabile la nivel fizic, ne epuizează și ne scot din circuit uneori ore alteori zile în șir. Vă imaginați cumva că acest corp fizic care a trebuit să funcționeze în densitatea celei de-a treia dimensiuni poate trece în corp de lumină de pe o zi pe alta?

Are nevoie de timp de adaptare pentru a nu fi dezintegrat și a-și menține starea de funcționalitate. Are nevoie de timp pentru a integra tot ceea ce primim. Emoționalul, mentalul nostru au nevoie de adaptare la noile tipare energetice, totuși corpul nostru este ceva mai mult decât o haină pe care o bagi în mașina de spălat atunci când s-a murdărit!

Este nevoie să onorăm acest proces, atât al nostru cât și al tuturor celorlalți tovarăși ai noștri întrupați în acest moment pe frumoasa și minunata noastră planetă Pământ. Cei care ați ajuns suficient de avansați în propriul vostru proces de ascensiune încât să puteți conștientiza aceste lucruri, priviți-i cu iubire și compasiune pe cei care se mai luptă încă cu somnul sau cu avansarea pe propria lor cale.

Iubirea și compasiunea noastră este cea care ne va ajuta pe TOȚI să mergem mai departe ca o omenire cu adevărat unită, pentru că toți ne dorim unitatea, unimea – chiar dacă unii nu conștientizează încă acest fapt sau o fac doar la nivel intelectual – dar nu știm încă de unde să o apucăm pentru a o aduce în manifestare. Începeți prin a nu-i mai judeca pe cei diferiți de voi, trimițându-le în schimb iubire și compasiune.

Știu că acesta este un proces care poate dura foarte multă vreme și să mai treacă vieți după vieți până să fie realizat, dar ”Orice călătorie începe cu primul pas” și apoi ne putem bucura împreună de realizarea lui, pentru că, de fapt, la un alt nivel el este finalizat deja, noi avem doar privilegiul de a ne bucura de desfășurarea lui.

Namaste!


Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.