Actualizare 21 Iunie 2017

Deși am scris de mai multe ori despre judecată, o voi face din nou pentru că ni se dă din nou șansa de a o vedea și renunța la ea. Voi face o distincție între a judeca ceea ce ai de făcut într-o situație pentru a obține rezultatul cel mai bun posibil pentru TOȚI cei implicați – care este pasul care ne propulsează cel mai puternic înainte pe calea evoluției generale – și judecata bazată pe nemulțumirile și frustrările personale că alt-cineva nu ți-a făcut, nu ți-a dat ceva ce consideri că ți se cuvine sau pur și simplu nu a corespuns cu piedestalul pe care l-ai cocoțat tu însuți/însăți.

Ceea ce vreau să vă spun este că judecata a fost catalizatorul coborârii în vibrație a rasei umane de pe Pământ. Când viața a început să fie creată pe Pământ, planeta se afla în dimensiunea a cincea și la fel și întreaga viață de pe ea. Coborârea ei în dimensiunea a treia nu s-a realizat peste noapte, nu a venit nici o cometă sau dezastru care să o arunce direct din 5D în 3D, deși au fost folosite și ele ca instrumente în unele situații.

Această scădere în vibrație s-a făcut treptat de-a lungul a eoni, în mod dirijat bineînțeles pentru că acum știm că este vorba de un experiment și nu de întâmplare. Când faci un experiment, te duci treptat în experimentare pentru a putea vedea, cerceta și analiza toți factorii și toate schimbările care apar prin modificarea factorilor implicați în experiment. Apoi te folosești de cei care aduc cele mai importante și facile modificări.

În momentul în care separarea a fost indusă, pentru că ea este o iluzie și nu un adevăr, orice am putea noi să vedem/credem acum din perspectiva noastră umană, nu am mai putut citi câmpurile de energie ale celorlalți, ne-am perceput a fi separați și am început ca doar să presupunem că cutare sau cutare lucru este adevărat în legătură cu tot ceea ce percepeam exterior nouă.

Pentru că ceea ce se petrece în mintea noastră este ceea ce ne crează realitatea, nu ne-am mai obosit treptat să comunicăm cu ceilalți, ci am început să dăm crezare la ceea ce noi gândeam/credeam că este adevărat. Și am început să judecăm totul în jurul nostru după propria noastră măsură. Nici nu puteam judeca după măsura altora pentru că nu ne era accesibilă, dar nici nu doream să o cunoaștem.

Și așa a început înstrăinarea să-și spună cuvântul și judecata noastră să câștige teren. Repet, avem nevoie de judecată, dar atunci când o aplicăm acolo unde este absolut necesară pentru că altfel va crea o realitate distorsionată care numai pentru noi este valabilă și care este complet ruptă de realitatea celorlalți.

Am ajuns ca judecata noastră să ne creeze realitatea, nu partea divină din noi, am ajuns să ne omorâm între noi și să ne distrugem planeta din cauza judecății care a preluat conducerea, în loc să fie un simplu instrument. Francis de Goya a spus că ”Somnul rațiunii naște monștri”, dar rațiunea a putut adormi pentru că înaintea ei a adormit inima, a adormit partea noastră emoțională care a permis ca toate acestea să se întâmple.

Ei bine, am coborât pe această scară în eoni, dar acum este momentul să ne întoarcem de unde am plecat și cum credeți că o vom face? Parcurgând scara în sens invers, adică urcând-o. Văzând tot ceea ce nu rezonează cu vibrațiile mai înalte ale destinației noastre, vindecând și eliminând aceste ancore pentru ca nava noastră să poată urca tot mai mult.

Orice judecată la adresa cuiva sau interpretarea strict subiectivă a unei situații, este o ancoră pe care o menținem în vibrațiile joase. Din păcate și judecățile altora la adresa noastră ne țin legați de o ancoră care nu ne aparține, dar de care suntem legați prin legătura energetică pe care o avem cu persoana care o deține.

Da, asta ne facem unii altora în inconștiența și separarea noastră. Iar judecata este contagioasă și crează un lanț: tu mă judeci pentru ceva ce crezi că eu am făcut sau pentru modul în care am făcut-o, iar eu te judec pe tine pentru că mă judeci. Am întâlnit situații în care am fost judecată pentru ceva ce nici nu am spus și nici nu am făcut decât în filmul care se derula în mintea celui care mă judeca. Și asta se întâmplă în cele mai multe situații, dacă nu în toate.

Putem să nu fim de acord cu cineva, dar este nevoie să nă asumăm propria noastră poziție raportată la noi înșine, la sistemul nostru propriu de convingeri nu la ceea ce celălalt spune sau face. În momentul în care ne stabilim poziția față de acea persoană sau situație, să ne-o asumăm fără a acuza pe cineva de ceva, nici măcar pe noi înșine. Am luat o decizie, am urmat-o și ne asumăm consecințele care decurg din decizia noastră.

Nimic nu are de-a face cu alții, totul are de-a face doar cu noi înșine. De ce? Pentru că ceea ce nouă, potrivit imaginii noastre despre acea situație sau persoană, ni se poate părea o catastrofă sau ceva ce frizează bunul simț sau ridicolul, pentru alții poate fi ceva extrem de natural și de la locul lui. Am observat acest lucru vizitând această minunată planetă cu diversitatea ei de popoare și obiceiuri.

Cum ne putem elibera de judecată? Părerea mea personală este că ne vom elibera de ea doar atunci când vom putea să realizăm nu numai la nivel intelectual, ci la nivel de conștiință atinsă unitatea rasei umane, când vom deveni suficient de empatici pentru a putea fi plini compasiune față de cei din jurul nostru și noi înșine, pentru că din păcate judecata începe în și cu noi înșine.

Judecăm în noi înșine prin comparație cu noi înșine, tot ceea ce întâlnim în calea noastră: ființe, situații, sisteme de credință, tot, nimic nu ne scapă. Judecăm cum ar trebui să fie, după părerea noastră – ”Eu în locul ei/lui nu aș fi făcut așa. Cum a putut să facă așa ceva?” – în loc să încercăm să pătrundem ceea ce este. Altfel spus, ne tăiem singuri craca de sub picioare.

Am încercat de-a lungul timpului să-mi fac un sistem care să mă ajute să nu cad în capcana judecății sau dacă am făcut-o să o recunosc și să ies din ea reparând și înlăturând daunele energetice pe care le-am cauzat atât persoanei pe care o judecam cât și mie însămi. Pentru că judecata îi afectează la nivel energetic și pe judecător și pe judecat/ă.

”Cunosc eu toate detaliile situației?”, ”Pot eu ști ce l-a făcut/a făcut-o să ia această decizie sau să acționeze așa?”, ”Văd imaginea de ansamblu a situației pentru a putea avea o părere pertinentă?”, ”Are nevoie această situație/persoană de judecata mea, mă afectează direct, mă influențează?”, ”Sunt oare în măsură să judec această situație sau persoană în deplină cunoștință de cauză?”, ”Cine și ce îmi dă dreptul să judec această situație sau persoană?” etc.

Aceste întrebări și multe altele m-au ajutat să-mi înfrânez tendința de a judeca situațiile, mai ales pe cele care păreau dincolo de sistemul meu de credință, și persoanele care acționau și acționează altfel decât m-aș aștepta eu să facă sau consider că ar trebui să o facă. Este și acesta un proces pe care îl vom parcurge până când va mai exista și o singură persoană care să mai judece. Pentru că judecata este contagioasă ...

Indiferent de modul în care judecați o situație sau o persoană, gândiți-vă că ÎNTOTDEAUNA există motivații pentru ca acea persoană să acționeze în acel fel și pe care voi nu le vedeți, nu le cunoașteți și nu le simțiți pentru simplul motiv că voi NU sunteți acea persoană. Sunteți doar voi și judecata voastră arbitrară care crează o legătură, un string între voi și persoana pe care o judecați. În plus, este cea mai ușoară cale să fiți manipulați de către cei care au interesul să o facă.

Namaste!

Monica Poka