vineri, 30 iunie 2017

Trezirea Chakrei voastre Rădăcină – Valuri de Energie Galactică


Melchior prin Natalie Glasson

Eu sunt Melchior, eu sunt Logosul Galactic, eu supraveghez Nivelele Galactice ale Universului Creatorului și distribui energiile și voința Creatorului. Eu nu sunt nici masculin, nici feminin; eu sunt sinteza ambelor, o unitate și o expresie a Creatorului. Energia pe care eu o împărtășesc poate fi percepută ca o lumină argintiu aurie care aduce vindecare, trezire, iluminare, unitate interioară și inițieri pentru a ajuta la amintirea în continuare a Creatorului.

Valul Galactic de Energie Începe

Eu, Melchior, am fost ghidat de către Creator să transmit omenirii trei valuri energetice de lumină de la Nivelul Galactic. Primul val de energie va fi transmis din esența mea la începutul lui Iulie 2017. Cel de-al doilea va fi transmis la începutul lui August, iar cel de-al treilea la începutul lui Septembrie. Omenirea va experimenta fiecare val de energie pentru cel mult cinci zile. Cu toate acestea, experiența de transformare va continua pentru o perioadă de aproximativ trei luni.

Pentru a Primi Valurile Galactice de Energie

Imaginați-vă partea de jos a trunchiului vostru de la baza coloanei vertebrale înspre șolduri și apoi până în talie ca pe un potir sau o cupă care colectează lumină. Lăsați ca energia iubirii din sufletul și chakra inimii voastre să curgă pentru a crea conturul potirului sau a cupei de lumină care vă umple partea de jos a trunchiului. Imaginați-vă, simțiți sau recunoașteți culoarea pe care inima și sufletul vostru o emană creând potirul sau cupa de lumină.

Recunoașteți că în centrul potirului de lumină se află o bijuterie magnifică de lumină, s-ar putea să o percepeți ca fiind de culoare roșie sau de o altă culoare; aceasta reprezintă chakra voastră rădăcină de la baza coloanei voastre vertebrale. Chakra voastră rădăcină se deschide și se expansionează pentru a se conecta cu și a fi o parte a potirului de lumină format de către chakra inimii și sufletul vostru, în timp ce trimite în jos un fascicul de lumină prin chakra voastră steaua pământului care se află sub tălpile voastre și în miezul Mamei Pământ.

Mutați-vă atenția minții voastre pe chakra porții stelare aflate deasupra chakrei sufletului vostru și spuneți cu voce tare ”Permit cea mai potrivită vibrație a energiei Galactice de la și supravegheată de către Melchior pentru ca sufletul meu și ascensiunea să se împământeze acum în și prin chakra porții stelare.” S-ar putea să experimentați o expansiune în propria voastră energie în timp ce lumina argintiu aurie curge din Universul Creatorului direct în ființa voastră. Lumina vă va inunda ființa împământându-se în chakra stelei sufletului și se va odihni în această chakră până când veți fi pregătiți să continuați.

Mutați-vă atenția minții pe chakra steaua sufletului aflată între chakra porții stelare și chakra coroană. Acordați-vă timp să recunoașteți energia care este prezentă acum în chakra steaua sufletului. Când sunteți pregătiți puteți spune cu voce tare ”Invit acum chakra steaua sufletului să transmită energia galactică esențială pentru ascensiunea mea în întreaga mea ființă.” Observați cum lumina curge în ființa voastră și este colectată în potirul de lumină creat de sufletul și chakra inimii voastre.   

Aduceți-vă atenția minții pe potirul de lumină din partea de jos a trunchiului vostru, lăsați-l să se umple cu și să se reverse lumina Galactică. Focalizați-vă pe chakra voastră rădăcină și imaginați-vă cum lumina vă penetrează și fuzionează cu chakra voastră rădăcină. O schimbare frumoasă și transformatoare are loc în chakra voastră rădăcină.

Continuați să vă focalizați pe chakra voastră rădăcină și pe curgerea energiei Galactice prin chakra steaua pământului și în miezul Pământului precum și pe umplerea potirului de lumină din partea de jos a trunchiului vostru. Plasați-vă cea mai mare parte a atenției pe chakra voastră rădăcină pentru a observa schimbările, trezirile și energiile care se ancorează în prezent, în momentele și zilele următoare.

Practicați această tehnică o dată sau de câte ori vă simțiți ghidați la începutul fiecărei luni din această perioadă de trei luni.

Cum Vă Va Ajuta Energia Galactică

Chakra rădăcină reprezintă tiparele și obiceiurile supraviețuirii, învățarea existenței pe Pământ și puterea de a trăi. Pe măsură ce primiți lumina Galactică, chakra voastră rădăcină va fi reprogramată, vindecată și activată pentru a susține noi înțelegeri ale supraviețuirii și existenței pe Pământ. Codurile galactice, tiparele energetice și simbolurile sacre vor fi ancorate în chakra voastră rădăcină deținând înțelepciunea și cunoașterea care vor susține crearea unor noi tipare ale supraviețuirii. Nu va mai exista acel sentiment că trebuie să învățați cum să existați pe Pământ, Pământul va deveni o parte din voi și voi o parte din Pământ. Supraviețuirea se va transforma într-o unitate cu Creatorul, primind tot ceea ce aveți nevoie pentru a vă susține existența pe Pământ, iar tăria chakrei voastre rădăcină va susține explorarea în continuare a existenței voastre ca ființă spirituală întrupată într-un corp fizic. Un sentiment profund de cunoaștere va apărea din chakra voastră rădăcină pe măsură ce energiile Galactice activează energiile spirituale adânc așezate și depozitate în interiorul acestei chakre.

Codurile Galactice, Tiparele Energetice și Simbolurile Sacre

Energia Galactică pe care eu, Melchior, o trimit către voi în tei valuri de energie are scopul de a vă trezi în chakra rădăcină o acceptare a existenței și prezenței voastre pe Pământ, precum și o acceptare a sinelui vostru spiritual unit cu existența voastră fizică. Energia vă încurajează să fiți mai împământați în Mama Pământ, să acceptați darurile vieții și să învățați să trăiți în unitate și armonie cu Mama Pământ și cu planurile fizice. Energia Galactică va susține o mai profundă acceptare a vieții spirituale și a unei viziuni spirituale asupra Pământului. Acest lucru înseamnă întruparea iubirii, păcii, bucuriei, împlinirii, adevărului și vindecării, dându-le voie acestor energii sacre să devină tiparele voastre de supraviețuire și existență pe Pământ, tăria și vigoarea voastră pentru o existență puternică, plină de semnificație pe Pământ. Astfel, aceleași energii vor forma fundația realității voastre și vor fi și modul în care voi veți experimenta realitatea voastră.

Conștientizarea voastră vă va permite să recunoașteți că împământarea luminii Galactice în ființa voastră, mai ales în chakra voastră rădăcină, vă va îmbarca într-o călătorie vindecătoare a acceptării. Acceptarea voastră înșivă, a experiențelor voastre, a creațiilor și realității la toate nivelele ființei voastre. Această adoptare și realizare a acceptării va permite aspectelor voastre mai înalte și conștiinței sufletului vostru să fuzioneze cu ființa voastră, încurajând în același timp o mai profundă înțelegere a mariajului dintre existența spirituală și fizică pe Pământ.

Cele Trei Valuri de Energie Galactică

Primul val de energie Galactică se va focaliza pe curățarea chakrei voastre rădăcină în timp ce începeți procesul acceptării care este  de o necesitate vitală pentru a susține existența fizică și spirituală pe Pământ. Unii oameni pot să experimenteze o legătură mai profundă care se formează cu Mama Pământ pe măsură ce ei recunosc unitatea dintre ființa lor și Mama Pământ, precum și a modului în care acest lucru susține viața și ascensiunea pe Pământ. Alții ar putea să experimenteze o aprofundare a legăturii lor cu ei înșiși și o acceptare a energiilor care au fost deținute în chakra lor rădăcină și care nu mai sunt în aliniere cu transformarea care are loc în chakra lor rădăcină.

Al doilea val de energie va fi o lumină Galactică de o frecvență mai înaltă care va permite o vindecare mai profundă în chakra voastră rădăcină și, prin urmare, o mai mare activare a acceptării. Conștientizarea tiparelor și a obiceiurilor supraviețuirii care nu vă mai servesc vor ieși la suprafață cu o recunoaștere a transformării lor în tipare ale unor experiențe pozitive, împlinitoare pe Pământ. Vor apărea noi concepții de viață care vă vor face conștienți de acțiunile și de vindecarea suplimentară care este necesară în călătoria voastră de acceptare.

Cel de-al treilea val de energie Galactică va fi de o frecvență mai înaltă a luminii decât cele două valuri de energie anterioare, continuând procesul de împământare a luminii Galactice pe care eu, Melchior, o împărtășesc cu voi. Pe măsură ce energiile vă încurajează să intrați mai profund în explorarea chakrei voastre rădăcină, puteți descoperi miezul energiei acceptării și miezul tiparul negativ care vă influențează realitatea.

Energia va curge în ființa voastră și în chakra voastră rădăcină de trei ori, fie că sunteți sau nu conștienți de acest lucru. Dacă sunteți conștienți de proces, îi veți primi beneficiile cu o mai mare ușurință și perfecțiune ajutându-vă în acceptarea voastră înșivă, a Mamei Pământ și a existenței voastre spirituale pe Pământ.

Cu o fericită anticipare de a lucra cu voi, 


Melchior


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.