luni, 11 decembrie 2023

Direcția sufletului vostru

Andromedanii prin Natalie Glasson 

Salutări, iubite ființe de lumină, noi suntem Andromedanii. Ne umple așa o bucurie să ne conectăm astăzi cu energiile voastre. Dorim să vă vorbim despre direcția sufletului vostru în evoluția voastră spirituală și, totodată, în realitatea voastră fizică, care în multe cazuri sunt aceleași. 

Credeți că sufletul vostru are o direcție în care vă conduce ori vă simțiți ca și cum ați merge fără să aveți o țintă și v-ar plăcea să aveți îndrumarea și direcționarea sufletului vostru care să vă ajute? 

Este potrivit ca sufletul vostru să aibă o direcție. Are un plan și are o cale pe care dorește să se angajeze și să o experimenteze în această realitate fizică pe care o experimentați. Este, de asemenea, adevărat că, ca ființă care experimentează pe Pământ aveți liber arbitru și acesta este un dar foarte puternic care v-a fost dat și, de fapt, la fel tuturor ființelor – puterea și spațiul să faceți alegeri care vă servesc ... care vă servesc vouă înșivă, Pământului și tuturor ființelor. Puteți crea și să faceți alegeri și apoi să vă răzgândiți. Puteți experimenta. Puteți explora. Direcția voastră poate fi în zig-zag sau o spirală. S-ar putea să nu simțiți întotdeauna că mergeți înainte. 

Dacă ambele sunt adevărate, că sufletul vostru are un plan divin și o direcție, și voi ca ființă fizică – personalitatea, aveți liber arbitru. Asta înseamnă că una dintre experimentările voastre pământești este să co-creați cu sufletul vostru, cu esența voastră. Voi sunteți vehiculul experimentării pe Pământ. Aveți nevoi, dorințe, vise și aspirații. Sunteți sufletul vostru, totuși, există un aspect mai mare, mai înalt al sufletului vostru și acest aspect al vostru are, la rândul lui, vise și aspirații – lucruri pe care dorește cu adevărat să le depășească sau să le experimenteze într-o realitate fizică. 

Este important să fiți conștienți de faptul că direcția sufletului este flexibilă, la fel ca liberul vostru arbitru. Atunci când creați o decizie, puteți schimba acea decizie. Când sufletul vostru crează un plan divin – o direcție – sufletul vostru o poate modifica și schimba. Când sunteți pe deplin conștienți că co-creați împreună cu sufletul vostru, că voi contați și că sufletul vostru contează, această conversație poate duce la manifestări și experimentări frumoase care sunt extrem de împlinitoare. Acesta este momentul în care începeți să progresați împreună cu sufletul și direcția voastră, scopul și experiențele de finalizare. 

Recunoaștem că este o co-creație care este extrem de importantă – înseamnă că convingerile, dorințele și visele voastre sunt importante și același lucru este valabil și pentru sufletul vostru. Cu acest respect și onorare începeți să co-creați împreună și vă schimbați perspectivele ca noi înțelegeri, experimentări să apară și să se manifeste în realitatea voastră. Vă simțiți ca și cum ați fi propulsați înainte. 

Cum co-creați împreună cu sufletul vostru? Dați-vă voie să intrați într-un spațiu de acceptare – acceptați prezența sufletului vostru, acceptați planul divin al sufletului vostru și acceptați că aveți o relație unică și frumoasă cu sufletul vostru, că, de fapt, sunteți una. Pe măsură ce recunoașteți că vă acceptați sufletul, invitați-vă sufletul să vă accepte ca ființă fizică. Sufletul vostru vă acceptă deja, dar este un proces minunat să cereți pentru că sufletul vă inundă ființa cu atât de multă iubire și acceptare, iar acest lucru vă susține să vă acceptați în continuare sufletul. Poate vreți să spuneți, cu cuvintele voastre, aleg ca din acest moment să co-creez împreună cu sufletul meu. 

Îi puteți cere sufletului vostru să vă transmită, într-un mod care este potrivit pentru voi și pe care-l puteți înțelege, următorul pas în această direcție – această călătorie, care vine din sufletul vostru.   

Acordați-vă timp să primiți. Apoi împărtășiți ceea ce doriți cu adevărat să experimentați ca pas următor și apoi cereți-i sufletului vostru să creeze o unificare – o co-creare a ceea ce sufletul vostru a împărtășit și a ceea ce voi ați împărtășit. Fiți atenți la ceea ce se manifestă – orice idei – orice culori – orice inspirații – orice acțiuni. Cu cât mai mult veți practica asta, cu atât mai ușor va deveni și veți descoperi că co-creați în mod natural împreună cu sufletul vostru pentru că, la urma urmei, sunteți una cu sufletul vostru, iar dorințele și visele ființei fizice sunt conectate cu dorințele și visele sufletului. 

Această intenție simplă vă schimbă perspectiva. Vă invităm să contemplați, să explorați și să experimentați asta.

 

Vă mulțumim. Noi suntem Andromedanii.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.