miercuri, 19 iulie 2023

Dominouri care se prăbușesc

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Și așa începe drumeția către noua voastră viață. 

Unii dintre voi simțiți că stagnați. Alții vă mișcați rapid prin activități care vă trag mai aproape de noul vostru centru. Nu contează, pentru că toți cei care citiți acest mesaj și mesajele similare, ați trecut dincolo de viața voastră anterioară. Sunteți pe o cale nouă care nu mai conține rușinea sau vina. 

În lumea voastră anterioară, activitățile voastre au fost cel mai adesea limitate la cele acceptabile pentru ceilalți, chiar dacă uneori v-ați simțit inconfortabil sau greșind mergând în acele direcții. S-ar putea să simțiți nuanțe ale fostelor voastre ar trebui-uri pe măsură ce vă începeți noua viață, dar este puțin probabil că veți urma aceste ar trebui-uri acum sau vreodată. 

Asta este marea fază ”NU”. Probabil ați întâlnit această fază și înainte, dar ați făcut-o cu vinovăție sau trepidare. Acum, este doar ”nu” fără emoție sau frică atașată. Vă surprindeți pe voi înșivă, precum și pe ceilalți – o ființă nouă în corpul vostru fizic. 

Niciuna din aceste informații nu este o revelație pentru majoritatea dintre voi; este, în schimb, o afirmare că vă aflați în locul potrivit ca și cum ați fi trecut de la un tânăr credul la un adult în câteva minute sau zile. Cei care se simt plictisiți se desprind de trebui-urile și posesiunile materiale 3D. Chiar dacă acesta nu este neapărat un proces ușor, este pregătirea pentru cine deveniți. 

Aceia dintre voi care ați încheiat fazele necesare ca să ajungeți de cealaltă parte a individualității noii voastre ființe, sunteți modele pentru cei care se simt blocați. La început, probabil că v-ați simțit mai puțin interesați de interacțiunile sau activitățile 3D. Apoi, ați început să spuneți ”nu” sau alte expresii care vă limitau interacțiunile 3D. În cele din urmă, ați descoperit noi căi de bucurie care poate nu i-au inclus pe cei cu care ați interacționat înainte. 

Probabil că nu veți face tranziția de la a vă pune la îndoială viața actuală la bucuria imediată. Sunt pași pe care fiecare ființă fizică trebuie să-i parcurgă pentru că corpul vostru fizic nu este suficient de puternic să treacă de la punerea la îndoială a activităților voastre anterioare la bucurie într-un singur salt mare. 

Schimbarea voastră ar putea fi aparent la fel de mică ca limitarea interacțiunilor voastre fizice sau emoționale sau la fel de mare ca o viață nouă într-un mediu nou. Vă veți schimba în funcție de nevoile voastre în loc de ceea ce credeți că ar trebui să fie linia temporală  sau modul de acțiune corect. Schimbarea voastră nu are nimic de-a face cu schimbarea prietenilor, rudelor sau partenerei/partenerului vostru. 

Poate sunteți îngrijorați pentru că alții par să facă tranziția mai repede sau mai bine decât voi. Acest proces de gândire este un trebuie 3D care nu are nimic de-a face cu viețile voastre actuale sau viitoare pe Pământ. Nu mai faceți parte dintr-un proces de comportament social, așa cum a fost adevărat în 3D. Sunteți un individ unic cu o nevoie interioară să vă găsiți bucuria și, făcând acest lucru, să vă creați firul tapiseriei vieții voastre. 

Dorința pentru o tranziție mai rapidă este o pierdere de timp și energie. Nu puteți face tranziția mai repede. Nici activitățile altora nu pot fi un indicator pentru voi. Faceți tranziția în ritmul vostru și la momentul potrivit. Va avea loc tranziția voastră de la ”nu” la bucurie în următoarele câteva luni? Da. Tranziția voastră va fi la fel ca a oricui altcuiva? Nu. Tranziția voastră va avea loc în același interval de timp sau ca a prietenilor voștri sau a partenerei/partenerului? Nu. Sunteți unici, la fel este și tranziția voastră. 

Probabil vă va ajuta să înțelegeți această fază de trecere de la ”nu” la bucurie dacă vă gândiți la căderea pieselor de domino. Tranziția voastră sau domino-ul poate fi la început, la mijloc sau la sfârșit. Nu contează, pentru că toate piesele de domino trebuie să cadă odată ce punctul critic a fost inițiat – așa cum s-a și întâmplat. 

Așa că, nu este nevoie să vă agitați dacă nu ați inițiat încă o etapă de ”nu” confortabilă, sunteți plictisiți sau vă este teamă că punctul vostru critic nu va fi atins niciodată. Piesele de domino cad. Și sunteți aliniați unul în spatele celuilalt exact în poziția corectă pentru voi și pentru ființa voastră fizică. Așa să fie. Amin.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

Foto Adrian Petrișor - Retezat

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  


 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.