vineri, 14 iulie 2023

Pe care linie temporală te afli?

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

În acest moment punem foarte mult accent pe ascultarea ghidării voastre interioare, pentru că nu ați mai trăit niciodată pe Pământ, în nici o altă viață în care să fi avut o atât de mare influențare din surse exterioare care să vă fi fost disponibilă. Vă puteți accesa calculatorul, telefonul, tableta și să aflați ce gândește altcineva, ce prezice altcineva care trăiește la mii de kilometri distanță. Și nu este doar o singură persoană care să-și ofere perspectiva online. Sunt atât de mulți care fac asta, care-i influențează pe mulți, mulți oameni și modul în care gândesc, ce cred și, în cele din urmă, cum vibrează. 

Mulți dintre cei care fac acest lucru își obțin informațiile de la alți oameni, informații pe care le-au găsit pe internet și le dau propria interpretare sau propria înțelegere denaturată la ceva ce au citit, auzit sau văzut. Este timpul ca voi toți să vă puneți încrederea în voi înșivă și în ceea ce voi simțiți pentru că voi decideți ce viitor experimentați în fiecare moment. Când auziți oamenii vorbind de linii temporale, ați putea presupune că toată lumea merge împreună pe aceiași linie temporală, indiferent de cum vibrează, indiferent de alegerile pe care le fac, indiferent de cât de iluminați sunt. Acesta cu greu pare a fi Universul în care trăim, unde fiecare conștiință individualizată, fiecare aspect al Sursei poate alege în virtutea vibrației sale, pe ce linie temporală se află. 

Prin urmare, dacă dați crezare cuiva care vă vorbește despre o linie temporală pe care toți sunteți destinați să o experimentați și când intrați în perspectiva acelei persoane vă simțiți îngrozitor în interior, trebuie să vă ascultați propria simțire. Acea simțire vă spune că în această predicție există ceva ce vă provoacă, care trezește o traumă din viețile voastre anterioare pe care mai trebuie să o lămuriți. Odată ce o lămuriți simțind-o și respirând în ea, vă puteți aduce aminte de această transmisie de la noi care vă spune că nu mai este nevoie să acordați atenție scenariilor pesimiste pe care le întâlniți, indiferent câți oameni vă spun că acesta este singurul adevăr adevărat. 

Amintiți-vă, mulți dintre acești oameni doar își obțin informațiile dintr-o altă sursă, iar acestea se răspândesc pentru că sunt convingătoare, pentru că este o poveste interesantă. Conțin lupta dintre bine și rău, luptându-se între ele într-un fel de război sfânt și toate astea fac o povestire excelentă, dar voi nu vreți să o trăiți și nici nu trebuie să o faceți. În cele mai multe cazuri ați făcut-o deja și de-asta rezonează cu voi la un anumit nivel, dar tot vă face să vă simțiți groaznic în interior. Sunt atât de multe linii temporale frumoase care vă stau în față chiar acum ca să alegeți din ele și, de fapt, sunt mai multe linii pozitive, care se simt a fi bune decât negative, dar cele negative primesc toată atenția. Obțin mai multe vizionări, mai multe comentarii și mai multe aprecieri, ceea ce le perpetuează în lumea în care trăiți chiar acum. 

Vă sfătuim să alegeți ceea ce simțiți că este cel mai bine pentru voi în acum-ul acestui moment și apoi să aveți încredere că acum-ul acestui moment este cel care vă determină viitorul. Trăiți acum într-o lume în care atât de mulți oameni au început să canalizeze, dar nu uitați că cei mai mulți dintre cei care canalizează sunt relativ noi în ceea ce privește canalizarea și, prin urmare, încă pun multe de la ei înșiși în canalizarea lor. O mare parte din credințele lor vor face parte din mesajele pe care le popularizează chiar și-atunci când în timp ce canalizează se conectează cu o formă de conștiință mai înaltă. Dacă pur și simplu acordați atenție doar informațiilor care vă împuternicesc, care vă fac să vă simțiți bine, care vă reamintesc cine sunteți și care afirmă ceea ce în adâncul, în interiorul vostru știți că este adevărat, atunci să priviți în afara voastră să vedeți ce spun anumiți învățători, anumiți canalizatori, faceți ceva ce vă servește.   

Vă puteți petrece restul timpului intrând în voi, meditând, trăindu-vă viața, urmându-vă beatitudinea. Petrecând timp cu cei pe care-i iubiți, accesându-vă propria legătură directă cu conștiința mai înaltă, simțind Sursa în voi și peste tot în jurul vostru și îi puteți da minții voastre o pauză de la a trebui să știe tot ce se va întâmpla în următoarele câteva săptămâni, luni și ani. Aveți încredere în inima voastră, aveți încredere în impulsurile voastre, în instinctele voastre, în intuiția voastră și aveți încredere în sentimentele, în simțurile voastre și lăsați totul să se desfășoare așa cum este menit să o facă, care este întotdeauna unul pozitiv, pentru că sunteți tot timpul în această călătorie de ascensiune și nu există nimic care să o oprească.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blogul meu. Vă mulțumesc!  


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.