duminică, 13 august 2023

Aducerea Aminte și Întruparea Calităților Creatorului

Sanat Kumara prin Natalie Glasson 

Salutări, preaiubite ființe ale Pământului, eu sunt Sanat Kumara. Ce bucurie este să fiu în prezența voastră astăzi. Doresc să împărtășesc cu voi o perspectivă și înțelegere care vă susține în obținerea unei mai mari întrupări a Creatorului și să recunoașteți calitățile Creatorului în ființa voastră, ceea ce vă poate servi în ascensiunea, în vindecarea și în transformarea voastră. 

Vă invit să începeți să priviți în jurul vostru, să vă uitați la alți oameni, animale, ființe, plante, copaci, chiar clădiri. La tot ceea ce există în realitatea voastră. Recunoașteți în timp ce observați ce vă place sau de ce sunteți atrași din mediul vostru înconjurător. S-ar putea să vă treziți atrași de o anumită persoană care are o anumită calitate, poate că este extrem de entuziastă sau extraordinar de liniștită. Când sunteți cu astfel de persoane vă simțiți pozitivi și înălțați. Pe măsură ce începeți să deveniți conștienți de oameni, animale, ființe, chiar și de clădirile de care sunteți atrași, începeți să recunoașteți calitățile Creatorului după care tânjiți sau care este nevoie să fie activate în ființa voastră și întrupate. 

S-ar putea să descoperiți că vă plac anumite mâncăruri, anumite culori, anumită muzică, anumite picturi. Pe măsură ce recunoașteți că vă plac sau sunteți atrași de anumite lucruri în realitatea voastră, acordați-vă timp să contemplați ce vă transmit acestea? Care calitate a Creatorului iese la iveală și vi se face cunoscută? Ce calități ale Creatorului căutați? Căutarea de-a întrupa poate avea loc și fără să vă dați seama. Pe măsură ce începeți să recunoașteți calitățile Creatorului, puteți conștientiza că aceste calități există deja în ființa voastră. Este doar o chestiune de aducere aminte și activare. Calitățile Creatorului există în ființa voastră pentru că sunteți una cu Creatorul și existați în unime și unitate cu toate ființele. Prin urmare, este ca și cum toată lumea și totul în jurul vostru ar fi o oglindă. 

Putem privi acest lucru și invers, poate că împrejurul vostru sunt în oameni calități care nu vă plac. Este cel mai probabil ca aceste energii sau calități să existe în propria ființă și solicită atenția și vindecarea voastră. S-ar putea ca aceste calități negative sau iritante să fie foarte adânc îngropate în ființa voastră. Așa că, nici măcar nu le recunoașteți zilnic, dar le vedeți în alții. Totul în jurul vostru devine o oglindă în care să priviți. De asemenea, vă dă voie să recunoașteți marea unime și unitate care este Creatorul și din care faceți și voi parte și pe care o dețineți în ființa voastră. Înseamnă că puteți accesa toate aspectele Creatorului, nu există limitări sau granițe, există doar expansiune și conectare. Mai ales când lucrați cu vibrația Creatorului. Odată ce ați recunoscut o calitate a Creatorului în afara voastră, fiindu-vă oglindită, una pe care doriți să v-o amintiți și întrupați, este pur și simplu nevoie apoi să creați o intenție, iar intenția voastră poate fi:   

Experimentez o realitate a unimii cu Creatorul. 

Am recunoscut calitatea .......... 

Acum doresc să întrupez și să-mi amintesc această calitate sacră a Creatorului în propria-mi ființă. Îmi invit sufletul, ghizii și pe Creator să lucreze cu mine, să-mi arate aceiași calitate în propria ființă. Mulțumesc. 

Dați-vă voie să intrați în ființa voastră aducându-vă atenția celui de-al treilea ochi în ființa voastră. 

Repetați calitatea din nou și din nou în mintea voastră și lăsați-vă atrași de acea calitate în propria voastră ființă. 

Când descoperiți această calitate, fie că este pace, iubire, adevăr, entuziasm, grație, orice ar fi, generați și oferiți-vă iubirea calității din ființa voastră ca să hrăniți calitatea, astfel încât calitatea să devină atât de plină de iubire. 

Lăsați-o să se extindă ca să vă umple întreaga ființă și fiecare celulă a corpului vostru fizic. Acordați-vă timp să stați cu această calitate, să o explorați, să o împărtășiți cu cei din jurul vostru. Dați-vă voie să fiți generoși cu această calitate. Dați-vă voie să creați această calitate în realitatea voastră și în realitățile altora sau în mediul vostru înconjurător. Cu cât mai generoși sunteți cu această calitate, veți întrupa și vă veți aminti mai mult această calitate, poate avea înțelepciune sau cunoaștere de împărtășit cu voi. Poate crea activări sau vindecări în ființa voastră. Puteți face acest lucru pe parcursul zilei. Cu toate acestea, lăsați ca fiecare integrare și activare a unei calități sacre a Creatorului în ființa voastră să fie o ocazie sacră și importantă. Dacă activați numeroase calități ale Creatorului, este posibil să nu primiți aducerea aminte completă, întruparea completă și beneficiile care vă sunt disponibile. 

Doresc să vă ofer exemple de recunoaștere ale calităților Creatorului în alții și în mediul vostru înconjurător. S-ar putea să vedeți un copac care este adânc înrădăcinat în Pământ. Se simte puternic, împământat și maiestuos. Ați putea activa același lucru în propria ființă, calitatea pe care o recunoașteți în copac. Poate vedeți o pisică plimbându-se și recunoașteți grația din pisică și vă doriți aceiași grație în propria ființă. Poate vedeți un copil cu o mare vitalitate și energie și vă doriți același lucru în realitatea voastră. S-ar putea să recunoașteți o culoare care vă vorbește despre liniște și netezime. 

Creatorul este peste tot și în toate, aveți ocazia să-l recunoașteți pe Creator, să recunoașteți unimea cu Creatorul și să vă activați și amintiți calitățile Creatorului din propria ființă care vă susțin împlinirea și vă susțin cu adevărat în procesul vostru de ascensiune. 

Vă mulțumesc pentru prezența și atenția voastră. Iubirea mea este întotdeauna cu voi.

 

Eu sunt Sanat Kumara

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.