vineri, 11 august 2023

Poarta Leului

Mesaje de la Unul prin Sophia Love 

Prima conversație ... 

Sunt Unul. Bună Sophia. 

Acesta este un moment critic pe planeta voastră. Nu ca și cum n-ar fi fost toate. Dar acesta este un moment special pentru că este ”ieșirea” inițială la o scenă foarte publică de agende și operatori ascunși. 

Asta este o predicție? 

Nu este atât de mult o predicție pe cât este o observație. 

O mare parte din ceea ce la ce este martoră în prezent omenirea este pusă în scenă. Într-adevăr, așa a fost întotdeauna. Aceste mărturii prezente sunt lucruri prezentate de către cei care înclină mai degrabă să ajute rasa (omenirea) decât să o înrobească. Aceste tipuri de evenimente pot părea la fel de manipulatoare și controlatoare ca celelalte. Există, totuși, o diferență de scop și acel scop este să trezească o populație adormită. 

Ceea ce se spune aici este că păpușarii vor deveni inevitabil evidenți în curând pentru că evenimentele de pe multe arene se apropie de o stare critică. Ceva trebuie să se întâmple, o decizie va fi anunțată, va avea loc un eveniment care va fi observat de toată lumea. 

Orice va fi, va semnala păpușarilor să-și facă apariția și, în acel moment, populația în ansamblul ei va fi martoră la adevăratele motive pentru care lumea este așa cum este acum. Ceea ce face fiecare cu această dovadă este decis la nivel individual, dar dezvăluirea ei este globală. 

Sunteți sfătuiți să vă luați cu atenție în considerare liderii și operatorii actuali ai comerțului. Pe fiecare dintre ei. Mulți se află acum în poziții de putere cu scopul expres de-a avea grijă ca oamenii să se trezească. Acțiunile lor pot fi înțelese din această perspectivă. 

Odată ce populației i s-a spus adevărul, este momentul pentru noi lideri sau operatori. Aceștia vor fi acei indivizi capabili să privească înainte cu imaginație. Vechile moduri de-a face lucrurile nu se vor mai aplica. 

Ce fel de lucruri vor fi eliminate din afacerile curente? 

Divide și cucerește

Câștigă sau pierde

Sărăcia

Neglijarea

Recompensele 

Aceste sunt doar câteva, dar ele ilustrează ideea. 

Cel mai de folos vă va fi să învățați din trecut fără să vă concentrați asupra lui 24/7. Evenimentele sunt create cu concentrare și energie. Unul din motivele pentru care lucrurile durează atât de mult să se producă în ”timp pământesc” este tendința omenirii să vorbească despre asta. Fiecare conversație referitoare la un eveniment trecut, re-crează energia pentru acel eveniment, oricare ar fi acesta. 

Este o artă să rămâi conștient astăzi, totuși, nu înverșunat. Este motivul atâtor de multe semințe stelare, dar și pentru noii copii. Ambele aduc cu ele viziuni ale unor moduri diferite de-a face lucrurile. Ambele insuflă speranță. Face parte din scopul vostru să mențineți lumina. Viziunile pe care întotdeauna le-ați avut despre libertate și pace interioară au adus rasa în punctul în care se află acum. Acum voi sunteți cei care aveți de menținut viziuni noi. Acestea vor inspira lideri și metode noi. Asta se întâmplă în continuare. 

Rezistați impulsului să vă concentrați asupra catastrofelor și acțiunilor supărătoare. Matricea controlată se prăbușește și odată cu ea structurile, sistemele și unii oameni. Nu poate fi altfel. Vine timpul să le mulțumiți unora pentru serviciul lor de-a pune libertatea și suveranitatea ”pe ordinea de zi” și să-i lăsați să meargă pe drumul lor.   

Mulți vor pleca și mai mulți se vor ridica când vor primi semnalul că este rândul lor să o facă. Nu sunteți singuri. Sunt mulți dintre voi pe fiecare nivel. Puteți avea încredere în asta și să continuați să vă îndreptați către orice sunteți atrași. Veți ști. O veți simți. O veți intui. 

Concentrarea voastră acum, când ceea ce este în jurul vostru este într-o stare de colaps, este cel mai bine să fie îndreptată spre modul în care puteți fi de ajutor. Înțelegeți că trimiterea iubirii, luminii și energiei poate fi făcută din orice punct de vedere. Puterea voastră este pe cale să primească o nouă actualizare. Veți fi uimiți de ceea ce energia voastră va face odată ce va fi intenționată și valorificată. 

Te referi la o anumită dată aici? 

Este și a fost un proces continuu. Există puncte focale/alinieri care infuzează putere în aceste momente. Acestea provoacă simultan ravagii și tărie morală. Sunt regiuni puternice de timp și întreaga matrice le simte și răspunde. 

Sunteți într-un astfel de timp. 

Bine, mai este și altceva? 

Doar că, atunci când veți simți aceste momente, cel mai bine veți fi serviți dacă ieșiți în natură. Acolo sunteți reîncărcați și aclimatizați la noile frecvențe care intră. 

Asta e tot.

 

Mulțumesc.

~~~~~


Asta este a doua conversație ... 


Sunt Unul. 

Bună și îți mulțumesc. 

Portalul Poarta Leului este o deschidere – o sincronicitate a alinierilor care permit unei forțe generatoare să învăluie Pământul. Această forță face loc, într-o atmosferă altfel densă, unor conducte de frecvență mai înaltă pentru schimbare. Acestea sunt aici acum, iar prezența lor introduce un nivel nou de creație aici. Este ca și cum însăși țesătura materiei voastre s-ar fi re-format din nou. Stă acum ca un covor roșu de bun venit pentru frecvențe mai înalte. Ele vor găsi aici locuri unde pot co-exista alături de altele, cu vibrații mai lente. 

Ceea ce face asta, este să lărgească terenul de joc în toate direcțiile. Ce veți observa este un contrast mai mare în imediata apropiere a unuia față de celălalt. Asta este așa cum este menit să fie într-o zonă a liberului arbitru. Fiecare nivel al realității este posibil. 

Schimbările reale devin posibile acum deoarece ambele părți ale spectrului sunt pe deplin vizibile. Veți observa o creștere a anomaliilor și, de asemenea, o insistență mai zgomotoasă din partea status-quo-ului (cei care sunt în favoarea situației și condițiilor actuale) care spune că ”ei sunt singurul cuvânt adevărat”. Acest lucru vă spune că efectul lor este unul de atenuare – strigă mai tare ca să fie observați. 

Portalul este într-adevăr o deschidere. O deschidere care a fost fortificată de către lucrători în lumină și războinici ai luminii. Conștientizarea existenței sale vă spune că aceasta a devenit mult mai solidă și, prin urmare, mai eficientă în realitatea voastră. 

Ați putea să observați sau nu deschiderea acesteia. Asta depinde de unde vă aflați în prezent în intervalul de frecvență. În fiecare caz, le urează bun venit și îi înconjoară pe toți cei care lucrează pentru Lumină. 

Vă puteți referi la ea ca la o activare. 

Asta e tot. 

Mulțumesc.

 

 

Traducere Monica Poka

Sursa

 


Este interzisă preluarea acestui material sub orice altă formă decât cea în care este prezentată și fără indicarea sursei originale, așa cum apare ea în această postare, precum și a traducătorului și a sursei în limba română.

Mai multe materiale în limba engleză găsiți pe site-ul autoarei aici.


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.