Dacă ți-aș spune...

Autor James William Kaler 

Dacă ți-aș spune că nu am spus ”Dacă ți-aș spune”? În acest paradox, pășim în spațiul dintre cuvinte, unde tăcerea și vorbirea coexistă și unde rostitul și nerostitul dansează în armonie. Această afirmație simplă, dar profundă, ne invită să explorăm natura realității, percepția și interacțiunea subtilă dintre adevăr și iluzie. 

La prima vedere, expresia poate apărea ca un simplu puzzle lingvistic, o întorsătură jucăușă de logică menită să amuze sau să deruteze. Cu toate acestea, în acest paradox se află un adevăr mai profund – un adevăr care transcende nivelul de suprafață al cuvintelor și al gesturilor către esența înțelegerii în sine. Ne provoacă să ne îndoim de însăși natura comunicării, granițele exprimării și teritoriul neexplorat care se află dincolo de cuvântul rostit. 

Atunci când spunem ”Dacă ți-aș spune” recunoaștem posibilitatea unei realități comune, o punte între minți prin care gândurile, ideile și adevărurile pot fi transmise. Dar, când adăugăm că ”n-am spus dacă ți-aș spune”, introducem îndoiala, o umbră aruncată peste certitudinea comunicării. Această îndoială nu este o negație, ci o invitație să privim dincolo de aparent, să luăm în considerare că ceea ce percepem ca adevăr poate fi doar o reflectare a unei realități mai profunde, nevăzute. 

Această afirmație oglindește paradoxul existenței însăși. În viața noastră de zi cu zi, suntem adeseori prinși în țesătura dualităților – corect și greșit, lumină și întuneric, adevăr și minciună. Ne agățăm de aceste diferențieri crezând că ele sunt fundamentul înțelegerii noastre. Totuși, ce se întâmplă dacă aceste dualități sunt doar iluzii, simple constructe ale unei minți care caută să clasifice și să simplifice o realitate care este infinit de complexă și cu multiple fațete? 

”Dacă ți-aș spune că nu ți-am spus dacă ți-aș spune” ne invită să îmbrățișăm incertitudinea și fluiditatea existenței. Ne cere să luăm în considerare că ceea ce credem că știm poate fi incomplet, că percepțiile noastre sunt limitate de însăși limbajul pe care îl folosim ca să le descriem. În acest sens, afirmația este o chemare la transcenderea limitelor gândirii convenționale, la explorarea tărâmurilor intuiției, a cunoașterii interioare și înțelepciunii tăcute care sălășluiește în fiecare dintre noi. 

La nivel spiritual, acest paradox vorbește despre natura adevărului însuși. Adevărul, în forma sa cea mai înaltă, nu este un punct fix sau un concept static. Este o esență vie, care respiră, care curge prin curenții conștiinței, mereu în schimbare și mereu prezentă. Ca să înțelegem acest adevăr, trebuie să învățăm să ascultăm nu numai cuvintele rostite, ci și tăcerea care le înconjoară. Trebuie să ne acordăm la vibrațiile subtile ale inimii, unde sălășluiesc adevărurile nerostite ale universului. 

În tradiția Hermetică, principiul Corespondenței ne învață că ”Precum sus, așa și jos; ca înăuntru, așa și afară.” Acest principiu ne reamintește că lumea exterioară este o reflectare a stării noastre interioare și că adevărurile pe care le căutăm în exterior sunt oglinzi ale adevărurilor care se află în interior. Când spunem ”Dacă ți-aș spune că nu ți-am spus dacă ți-aș spune” ne angajăm într-un dans al reflectărilor, în care interiorul și exteriorul, rostitul și nerostitul se întâlnesc într-un moment de profundă înțelegere. 

Această înțelegere este că adevărul nu poate fi captat pe deplin numai prin cuvinte. Cuvintele sunt simboluri, simple indicii către realitatea mai profundă pe care o reprezintă. Ca să înțelegem cu adevărat, trebuie să trecem dincolo de cuvinte, dincolo de suprafața limbajului, în miezul problemei. Aici, în tăcerea dintre cuvinte, găsim esența adevărului – un adevăr care este mai degrabă simțit decât rostit, mai degrabă cunoscut decât explicat. 

La urma urmei, ”Dacă ți-aș spune că nu am spus dacă ți-aș spune” este o reamintire că, adeseori, cele mai profunde adevăruri sunt cele care nu pot fi exprimate în cuvinte. Acestea sunt adevărurile pe care le purtăm în inimile noastre, adevărurile care rezonează cu sufletul nostru și adevărurile care ne ghidează în călătoria noastră de auto-descoperire și de trezire spirituală. Ne invită să ascultăm mai profund, să vedem mai clar și să îmbrățișăm misterul existenței cu o inimă și minte deschise. 

Pentru că, în cele din urmă, cuvintele pe care le rostim nu sunt decât ecourile unei realități mai profunde, o realitate care transcende limitările limbajului și gândirii și ne conectează la infinit, etern și divin. Și tocmai în această conectare ne găsim adevăratul sine, adevăratul scop și adevărata noastră înțelegere a ceea ce înseamnă să fii în viață.

 

Traducere Monica Poka 

Sursa Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!