duminică, 15 septembrie 2024

Mesaj de la Federația Luminii 14 Septembrie


Prin Blossom Goodchild
 

Bună din nou! Măi, măi! Cum zboară zilele. Au fost câteva comentarii "neplăcute" săptămâna trecută. Unul spunea că ne tratați de parcă am fi într-o grădiniță spirituală. Altul, cât de plictisiți sunt să vă audă spunând mereu același lucru. Nu resping minunatele comentarii încurajatoare... doar mă întrebam ce simțiți VOI în legătură cu cele de mai sus? 

Dragă Blossom și toți ceilalți... ca să-i includem și pe cei care se plictisesc de aceste conversații. Ceea ce alegem să spunem este ceea ce simțim că vă va încuraja și ridica. Într-adevăr, este repetitiv. Trebuie doar să privești înapoi la toți acești ani de conversații și totuși... pentru noi... scopul să facem acest lucru este să vă ajutăm să înțelegeți... în cât mai multe feluri posibile putem... CINE SUNTEȚI VOI. 

Nu avem intenția să vă vorbim ”de sus” sau să vă tratăm ca pe niște novici în ceea ce privește amintirea ADEVĂRATULUI vostru SINE SUFLET. Suntem aici pur și simplu să vă încurajăm să rămâneți pe drumul vostru. Pentru că cineva poate fi cu ușurință condus pe căi care nu-i servesc.

ÎN ACEST PUNCT NU MAI ESTE NIMIC NOU DE SPUS. 

Deci, dacă găsiți aceste conversații plictisitoare, așa cum am spus întotdeauna... vă rugăm să treceți la conversații care sunt mai potrivite nevoilor voastre cu alții. Cei care găsesc ridicare aici... atunci ne bucurăm atât de mult să continuăm... ȘTIIND că, cu cât mai mult vorbim despre "același lucru"... cu atât mai mult îl primiți pe un Nivel Mai Înalt de înțelegere... pe care mulți dintre voi îl înțelegeți! 

Nu ne simțim ofensați. 

Nici eu. Pentru că și eu pot înțelege ambele puncte de vedere. Totuși, atât de mulți, la fel ca mine, găsesc în aceste conversații puterea să meargă mai departe. Niciunul dintre noi nu cunoaștem detaliile rezultatului tuturor acestor lucruri. SIMȚIM doar că suntem pe drumul cel bun când ne SIMȚIM ÎN ALINIERE cu ceea ce aveți de spus. 

De-asta continuăm, Blossom. De-asta continuați și VOI, pentru că știți că acest Serviciu pe care noi îl oferim face o mare diferență pentru atât de mulți. 

Corect. Uneori mă întreb de ce continuăm, spunând mereu același lucru, iar apoi s-ar putea să primesc cel mai emoționant e-mail care spune că cuvintele voastre i-au ținut pe Planetă și, așa cum spune Nor Alb... dacă poți întoarce și un singur cap înspre Lumină, atunci ți-ai făcut treaba. Așadar... mergem înainte. 

Nu lăsați vocile ego-ului să vă aducă într-un loc de înțelegere greșită a Sinelui. Sunteți atât de înțelepți. Fiecare dintre voi. Aveți în voi TOATĂ CUNOAȘTEREA... TOATĂ ÎNȚELEPCIUNEA. Programarea este cea care v-a bombardat necontenit mintea cu tot ceea ce nu vă servește, pentru că așa vor cei care doresc să vă manipuleze și să vă tragă la nivelul nevredniciei. 

ÎN ACEST FEL... MINTEA RĂMÂNE ÎNTR-O STARE DE SUBESTIMARE A PUTERII ADEVĂRATEI IUBIRI. 

De aceea repetăm iar și iar... 

GĂSIȚI-VĂ PUTEREA. 

RECUNOAȘTEȚI-O. 

Cei care cred că suntem condescendenți ne-au înțeles greșit mesajul. Pentru că suntem conștienți că, chiar dacă atât de mulți dintre voi sunt treziți și de fapt s-au trezit de mulți ani... nu aveți încă CUNOAȘTEREA exactă a CÂT DE PUTERNICI SUNTEȚI. 

A FOST ÎNLĂTURATĂ DIN CONȘTIENTIZAREA VOASTRĂ DE SINE. 

Acesta este un moment în care vă dați seama de necesitatea să vă conectați la acea Putere și să o lăsați să apară din interiorul vostru. 

Este atât de ușor pentru noi să vă spunem ”Continuați să vă străluciți Lumina”. Totuși acestea sunt simple cuvinte. S-ar putea să credeți că o faceți... și o faceți... atât de bine pe cât vă simțiți în stare să o faceți. 

TOTUȘI, DORIM SĂ ÎNȚELEGEȚI ȘI SĂ ACCEPTAȚI CĂ ACEASTĂ LUMINĂ CARE VOI SUNTEȚI ESTE CU MULT MAI PUTERNICĂ ȘI MAI EFICIENTĂ DECÂT CONSIDERAȚI VOI CĂ ESTE. 

De-asta continuăm să vă reamintim. În încredințarea că, cu fiecare aducere aminte, un alt strat de ”ecranare” este înlăturat ca să dezvăluie un alt strat al PUTERNICEI VOASTRE LUMINI. 

Înțeleg ce spui. Sunt sigură că toți înțelegem. Cu toate acestea, putem face doar tot ce putem din nivelul în care ne știm că suntem. ȘTIM că putem săvârși miracole. ȘTIM că suntem capabili de atât de multe, însă singurul mod de a exprima acest lucru este... nu încă! Pentru că am face-o chiar acum dacă am fi ”la acel nivel și Putere de înțelegere”. Așadar, evident, nu suntem încă acolo. Sunt conștientă că nu exprim asta foarte bine și că am mai spus toate astea înainte. Doar că așa decurg aceste conversații. 

La fel ca noi, Blossom. Faci tot ce poți! Momentan vă aflați într-o Vibrație care ține Lumina la distanță, am spune noi. 

PRINTR-O STARE CONSTANTĂ DE A FI... O CUNOAȘTERE CONSTANTĂ CARE NU EZITĂ, CARE PERMITE LUMINII CARE SUNTEȚI... SĂ FACĂ CEEA CE TREBUIE SĂ FACĂ. 

Când spunem ”Nu vă subestimați Puterea”... ne referim la asta în diferite moduri. 

Să nu credeți că atunci când vă trimiteți conștient Iubirea lumii sau unei persoane sau unei împrejurări are un efect mic sau deloc. Știți că nu este așa. Poate de ceea ce nu sunteți conștienți este UIMITOAREA SCHIMBARE care are loc când faceți asta. 

Asta vrem să spunem. Fiți conștienți de PUTEREA voastră și de diferența pe care această PUTERE interioară o poate face atunci când vă concentrați asupra ei. 

Trebuie să lăsați în urmă subestimarea Sufletului Viu care sunteți. Țineți cont, de exemplu, de Miracolul care este trupul uman și de lumea pe care o conține în interiorul lui. Măiestria acestei proiectări este indescriptibilă. Apoi...luați în considerare faptul că VOI... SUFLETUL... esența VOASTRĂ... LUMINA MAGNIFICĂ CARE SUNTEȚI... a fost capabilă să intre în această lume miraculoasă a trupului fizic și să-l aducă în Ființare astfel încât să vă poată servi... ÎNTR-UN MILION ȘI MAI MULTE FELURI. 

VĂ SERVIȚI UNUL ALTUIA. 

Cu toate acestea, să știți că cu cât deveniți mai UNA cu acest ”adăpost ales”... cu atât mai mult ”acesta” recunoaște modul în care ÎL PUTEȚI FOLOSI CA SĂ SERVIȚI ÎNTREGULUI. 

Pe măsură ce vă aliniați unul cu celălalt... trupul și sufletul... îmbinarea acestora... aduce o muncă în echipă ca nici una alta. 

Pe măsură ce vă IUBIȚI trupul și extraordinara lui funcționare, trupul vă iubește și el la rândul său. El conștientizează marile lucrări ale Luminii care pot fi aduse la iveală prin fuziunea cu sufletul în scopul manifestării... 

INTRÂND O PUTERE MAI MARE DIN PERSPECTIVA MAI ÎNALTĂ A SUFLETULUI. 

Mm! Lasă-mă să recitesc asta. În regulă! Continuă! 

L-am asemăna cu un ștecher care intră într-o priză. Toate sunt la locul lor. Trebuie doar întrerupătorul apăsat... și, iată... Lumina... care a fost acolo tot timpul... poate fi văzută. 

Deci, ce vreți să subliniați aici? 

LUMINA! 

DEPLINĂTATEA LUMINII CARE SUNTEȚI... DEPLINA ȘI COMPLETA VOASTRĂ LUMINĂ. ESTE ÎNTOTDEAUNA ACOLO ÎN VOI. NU POATE SĂ NU FIE. PENTRU CĂ VOI SUNTEȚI ACEA LUMINĂ. 

Cu toate acestea, atunci când vă fuzionați în mod CONȘTIENT SINELE VOSTRU SUFLET cu lumea miraculoasă a trupului vostru într-o unitate completă... trupul este capabil să scoată la lumină Lumina voastră prin el însuși, lăsând acea Energie a Luminii care sunteți... să radieze din voi. 

Știu că acest lucru are sens, dar este greu de exprimat în cuvinte. Deci, practic, ceea ce spui este că, atunci când suntem conștienți de această integrare, ea are un efect mai mare decât dacă nu am fi conștienți? 

Da. Lumina voastră strălucește oricum. Pentru că Lumina voastră vine din Inima voastră spirituală. Totuși, să vă lăsați trupul și sufletul să lucreze împreună ca fiind una... poate aduce o PUTERE MAI MARE. 

Vrei să spui ”din vârful degetelor”? 

Da. 

Adică vrei să spui că doar vorbim cu funcționarea interioară... îi spunem care este planul? 

Te-ai fi așteptat să spunem altceva, Blossom. Totuși, ai dreptate. Cu toate acestea, discuția nu vine prin cuvinte. Vine prin SIMȚIREA CUNOAȘTERII ACESTUI ADEVĂR. 

Când această SIMȚIRE simte ADEVĂRUL cuvintelor pe care le-am spus încercând să explicăm... și pur și simplu permite acceptarea de către ambele părți (suflet și trup n.t.) ca să se producă... va apărea o diferență notabilă în felul în care cineva (care a acceptat fuziunea dintre suflet și trup n.t.) se simte. Atât în Trup cât și în Suflet. 

Trebuie să mă retrag acum, deoarece se pare că durează mai mult decât ora obișnuită. Sper să continuăm mâine. Mulțumesc, băieți. O conversație interesantă.

 

Bună dimineața, din nou. Tocmai ce-am recitit discuția de ieri. Trebuie să lucrăm la această ”Fuziune dintre trup și suflet” sau, pur și simplu, O ȘTIM? 

Bună dimineața, din nou, Blossom. Ai dreptate într-un fel. Am spune că trebuie să lucrați la CUNOAȘTERE! 

Cum facem asta? 

V-am sugera ca atunci când spuneți Mantra 

EU SUNT LUMINA. 

EU SUNT IUBIREA. 

EU SUNT ADEVĂRUL. 

 EU SUNT. 

... să încorporați SENTIMENTUL ADEVĂRULUI CUNOAȘTERII. 

Și cum facem asta? 

PRIN ÎNCREDEREA DEPLINĂ, TOTALĂ CĂ CINE SUNTEȚI PROVINE DE ALTUNDEVA. 

Nu sunteți ”de” pe această Planetă. Sunteți în vizită. Sunteți aici într-o misiune. 

Ceea ce SUNTEȚI atunci când nu sunteți în formă umană este LUMINĂ PURĂ. 

ÎN ACEA LUMINĂ SE AFLĂ DARUL PUTERII NELIMITATE... CARE, ATUNCI CÂND ESTE FOLOSITĂ PENTRU BINELE CEL MAI INALT AL TUTUROR... PRODUCE MIRACOLELE DESPRE CARE AM VORBIT. 

Când veți înțelege pe deplin acest lucru și îl veți lăsa să lucreze în favoarea voastră... vă veți regăsi... Ființa voastră... Adevărul vostru... pe Voi înșivă... SIMȚIND CUNOAȘTEREA despre care am vorbit. 

Această înțelegere vă va duce viața la un alt nivel. O Frecvență diferită. Veți putea să vă simțiți Vibrând... de parcă cineva ar putea aproape să vadă câmpul de Energie care emană din interior. 

Este o chestiune de comunicare cu funcționarea voastră interioară, care crează întreaga existență a fiecărei celule care vă permite să FIȚI. 

Ca și cum poate... recunoașteți acordul pe care l-ați făcut să fuzionați într-una și aceiași Lumină, ca să schimbați profund modul în care vă comportați în fiecare moment. 

Pot să întreb, de ce acest lucru nu a fost menționat niciodată înainte? 

Poți întreba, Blossom, și îți vom răspunde. 

După cum am spus și după cum și voi sunteți conștienți... schimbarea în înțelegerea voastră despre VOI a atins înălțimi care, mai devreme în călătoria voastră, nu erau pe deplin înțelese. Pe măsură ce cineva integrează înțelepciunea în CUNOAȘTERE și ADEVĂR... Sufletul recunoaște fiecare ”fază” în care intră... pe măsură ce progresează într-o Versiune Mai Înaltă a ceea ce știe deja că este, și totuși, a trebuit să permită cu răbdare acceptarea fiecărei faze ca să se cunoască deplin pe sine. 

Dacă v-ați trezi brusc într-o dimineață și toată ”creșterea” voastră ar fi avut loc peste noapte... trupul, mintea și Sufletul vostru nu ar putea funcționa normal. Pentru că totul ar fi o masă de ”Tot ceea ce este” și nu ați ști cum să funcționați în normalitatea pe care o știați înainte. 

Când spunem ”creștere”... înțelegeți că folosim acest termen ca să explicăm ”intrarea în Ființarea plenitudinii CUNOAȘTERII A CINE SUNTEȚI CU ADEVĂRAT.” 

O sămânță când este plantată... ȘTIE că va da rădăcini din esența ei. Aceste rădăcini, la rândul lor, permit tulpinilor să crească. De acolo, se formează un boboc, iar de acolo, când este pregătit... ”Înflorește” în floarea care știa dintotdeauna că va Fi. 

La fel este și pentru voi. Un proces... ca să vă aveți rădăcinile bine înfipte. De acolo, deși întotdeauna știți cine urmați să deveniți... pentru că sunteți deja asta... este pur și simplu o chestiune să lăsați ”creșterea în sine” să aibă loc. 

Frumoasă analogie. Mintea mea poate înțelege în totalitate ceea ce vrei să spui prin fuzionarea Sufletului și Corpului într-o singură Lumină. Mie mi se pare că trupul, atunci când lucrează cu Lumina Sufletului, acționează ca un pachet de Amplificare! 

Într-adevăr, Blossom. Prin urmare, vă încurajăm... așa cum mulți o fac... să vă tratați corpul cu respectul pe care îl merită. Oferiți-i recunoștință pentru toate realizările sale. Aveți grijă de el. Hrăniți-l bine... și aici am spune că... cea mai grozavă mâncare pe care i-o puteți oferi... este IUBIREA voastră. 

Cât de des... imediat ce cineva are o durere sau un disconfort sau un neajuns... se plânge și ”dă vina”! 

AMINTIȚI-VĂ MĂREȚIA acestei creații care este trupul uman. Nu trebuie să vă spunem noi asta. Vorbește de la sine. 

Așadar, serviți-l cât puteți mai bine. Cu cât mai mult îl îngrijiți în toate privințele... cu atât mai mult veți putea simți Energia mai Luminoasă curgând prin voi. Nu ați fost creați să îmbătrâniți și ca toate părțile voastre să se destrame! Asta este programare. Deteriorarea corpului fizic nu are loc pentru că așa a fost conceput! În adâncul sufletului știți asta. 

Așadar... cu Iubire... încheiem această transmisie de astăzi. 

Fiți conștienți de ceea ce v-am spus. Asta este tot ce trebuie să faceți. Fiți conștienți și lăsați ca înțelegerea acestui lucru să vă transforme energiile la următorul nivel al Ființei voastre. 

Bine. Ce frumos. Mulțumesc atât de mult. Voi face așa cum sugerezi. Sunt sigură că toți vom face. Atât de multă Iubire vă transmit. Cu Recunoștință. În Serviciu Plin de Iubire. EU SUNT. 

Într-adevăr. EȘTI!


Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.