sâmbătă, 14 septembrie 2024

Un pic mai aproape

 


Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley

 

Poate fi descurajant să vezi oamenii prinzând curaj și acționând doar pentru că și alții o fac. Te rog să îți amintești, acest lucru nu este făcut ca să te rănească sau jignească în vreun fel. Adeseori, acele cuvinte le-au fost spuse lor sau cuiva drag lor, acele acțiuni au fost văzute și considerate acceptabile de către altcineva din viața lor. Îți poți imagina cum este să fii într-o asemenea durere emoțională și într-un stadiu de negare atât de profund încât să nu poți înfrunta ceea ce este chiar în fața ta? Dacă nu știi ce să spui sau să faci, trimite iubirea necondiționată a Universului. S-ar putea să nu vindece răul pe care îl poartă, dar vei ști că ți-ai făcut partea, îndrumându-i un pic mai aproape de rezolvarea de care au nevoie. ~ Creatorul

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.