Am avut recent o discuție cu cineva cu privire la o afirmație pe care am făcut-o și m-a acuzat de ipocrizie. Afirmația despre care este vorba, este că ”iubesc total și necondiționat OMENIREA”. Pare imposibil, nu-i așa? Ei bine, nu este. Ceea ce este cu adevărat dificil și provocator este să ajungi să o faci. Nu scopul, țelul pe care ni-l propunem este imposibil, pentru că nimic nu este imposibil, să găsești calea să ajungi la țelul tău poate fi extrem de provocator, dar nu imposibil, pentru că drumul către un astfel de țel este plin de ”spini” și unii dintre ei îți intră direct în inimă.
Însă după ce ai luat această decizie, doar de tine însuți/însăți depinde să-ți urmărești calea și țelul, chiar și-atunci când toate în tine sângerează, pe care ți l-ai stabilit. Doare? O daaaa ..., la început doare și ți-ai dori să nu te fi născut, pentru că nu începi cu ”iubirică, iubirică” ci cu cele mai neașteptate provocări pe care Universul, sinele tău mai înalt ți le trimite ca să vezi ce te așteaptă. Să nu spui că nu știi la ce te-ai înhămat.
N-am să pot explica în câteva cuvinte, o postare pe FB, ce înseamnă o astfel de ”nebunie” cum cred unii că ar fi. Și să urci Everestul este o nebunie, dar pentru asta mulți se încumetă să o facă. Unii reușesc, alți, nu. La fel este cu orice.
La început a fost un pas înainte, un salt apreciabil înapoi. Nu poți iubi om cu om, nu te poți forța să iubești oamenii cu care nu ești de acord, care, din punctul tău de vedere, par să existe doar ca să-i șicaneze pe alții, începând cu tine. Nu poți iubi TOȚI oamenii de pe nivel uman. Nu se poate face de la acest nivel. Trebuie să te ridici la un nivel mai înalt din care să poți privi TOTUL cu detașare.
Acesta este primul pas pe această cale. De fapt, al doilea pentru că primul a fost să DECIZI că VREI să o faci. Și abia apoi începe lucrul cu tine însăți/însuți. Mai întâi ai de renunțat la judecată, să renunți să-i judeci pe cei din jurul tău că nu sunt așa cum TU ai vrea să fie sau cum TU crezi că este bine. Durează ceva vreme ... Mai ales când e vorba de membrii propriei familii ...
Fără să-ți dai seama, ”investești”, de fapt, în tine însăți/însuți în primul rând și apoi în fiecare om pe care încetezi să-l mai judeci, pentru că îl eliberezi de energia grea a judecății tale cu care l-ai încărcat. Pe fiecare om pe care-l judecăm îl așezăm cumva sub valoarea pe care pretindem că noi am avea-o. Îl vedem ca nefiind suficient de ... pentru că nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre.
Când ”pică” judecata, ”pică” și așteptările noastre cu privire la ”cum ar trebui să fie” orice din jurul nostru, din existența noastră de zi cu zi. Este cea mai dificilă fază pentru că trebuie să ne rupem și de ”regulile” și ”standardele” societății și de toate ”trebui”-urile personale. Prin urmare, TOATĂ această schimbare, muncă să-i spun, trebuie să o facem în noi înșine, lucrând cu noi înșine, cu nimeni și nimic altceva.
Cât durează? Depinde de cât de determinați suntem să mergem înainte. Nu există ”timp” sau durată dată pentru că fiecare dintre noi ne avem propriul ritm, propriile obstacole de depășit, propriile provocări de înțeles și apoi de dat drumul la TOT ceea ce nu este în aliniere cu scopul/țelul nostru. Toate acestea durează ...
Deocamdată vă las să vă familiarizați cu ceea am scris până acum și voi continua în zilele următoare după ce voi vedea în ce măsură reușesc să mă fac înțeleasă pentru că scopul meu este să îi ajut pe cei care vor să urmeze această cale în felul lor propriu și unic.
O
zi minunată nouă tuturor în Pacea și Bucuria Sufletului!
Munay
- Calea Iubirii
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.