Lord Buddha prin Natalie Glasson
Salutări și iubire, eu, Lord Buddha, extind acum spre voi. Vin cu adevărul ființei mele, radiind totodată și adevărul Creatorului. Adevărul este un aspect atât de important al ascensiunii în acest moment.
Sunteți invitați să vă recunoașteți propriul adevăr – cu ce rezonează sufletul vostru, ce dorește sufletul vostru să obțină sau să acceseze sau să scoată la lumină. Sunteți invitați să recunoașteți iluziile conținute de mintea voastră și, de asemenea, adevărurile de care vă țineți strâns, astfel încât să puteți obține o mai mare conectare cu voi înșivă, o mai mare conectare cu Creatorul și cu o mai mare capacitate să recunoașteți adevărul, pentru voi, în realitatea voastră actuală.
Pentru altcineva, adevărul poate fi complet diferit. Adevărul nu trebuie să fie același. Nu toată lumea trebuie să aibă același adevăr în întreaga lume sau în întregul Univers al Creatorului. Adevărul pe care voi îl accesați este important pentru sufletul vostru, realitatea voastră, perspectiva pe care o aveți, scopul și serviciul pe care sufletul vostru dorește să-l aducă prin voi și propria voastră creștere spirituală.
Fiecare suflet de pe Pământ are o călătorie a adevărului, sau cu acel adevăr, care este unic – care este diferit și divers. În ascensiune și în creșterea spirituală, sunteți ghidați să acceptați – să vă acceptați pe voi înșivă, să vă acceptați sufletul și grupul de suflet, precum și pe Creator.
Recunoscând că toată lumea de pe Pământ și din planurile interioare este o exprimare a Creatorului, sunteți invitați să-i acceptați pe cei din jurul vostru. Acceptarea nu înseamnă să fiți de acord sau în dezacord. La fel, nu înseamnă să judecați sau să vă prefaceți că credeți. Pur și simplu înseamnă că vă apreciați adevărul și propriile convingeri interioare și știți și credeți că acestea sunt potrivite pentru voi în acest moment și că ele se pot schimba, transforma sau modifica și că vă veți mișca odată cu ele.
Acceptarea înseamnă și să-i lași pe alții să fie așa cum sunt ei, așa cum vor ei să fie, în acest moment. Chiar dacă percepi că ei energizează iluzii sau crează haos în realitatea lor, sau că-și ignoră propriul adevăr, este nevoie de acceptare – că în acest punct se află în acest moment. Nu trebuie să fie pentru totdeauna. Odată cu acceptarea voastră vin iubirea necondiționată și susținerea, lăsând fiecare exprimare a Creatorului, inclusiv pe voi înșivă, să aibă spațiu – spațiu să exploreze, să experimenteze, să vă conectați în interior și să înțelegeți în interior. Pe măsură ce învățați să vă recunoașteți propriul adevăr, și să-i acceptați pe ceilalți și momentul lor actual în realitatea lor, acordați spațiu și impuls ca adevărul Creatorului să curgă nu numai prin ființa voastră, ci prin întreg Pământul și toate ființele.
Astăzi doresc să vă vorbesc și despre pașii adevărului. Acum, asta cere să adoptați o perspectivă. Poate fi o perspectivă pe care o aveți deja. Dacă acesta este cazul, atunci eu, Lord Buddha, vă invit să întrupați această perspectivă.
Voi sunteți o exprimare a Creatorului pe Pământ, prin urmare, aveți acces în ființa voastră la adevărul Creatorului, iar acesta se naște prin voi. Fiecare suflet de pe Pământ, fiecare ființă de pe Pământ îl exprimă pe Creator prin corpul său și are acces la adevărul Creatorului în ființa sa.
Când vă imaginați acest lucru, în întrupare, vă poate schimba modul în care vă vedeți pe voi înșivă și capacitățile pe care le aveți și modul în care îi vedeți pe ceilalți și capacitățile lor. Dacă vă imaginați și vă știți ca o exprimare a Creatorului, că radiați energia și adevărului Creatorului, puteți recunoaște că pașii voștri împământează energia Creatorului în pământ. Puteți recunoaște că pașii celorlalți împământează energia Creatorului în pământ.
Recunoaștem că, prin tălpile voastre, puteți absorbi înțelepciunea, cunoașterea, iubirea și adevărul Creatorului care au fost deja plantate/ancorate/împământate în Mama Pământ. Imaginați-vă/simțiți/conștientizați că ați crede cu adevărat această perspectivă. Ați umbla altfel? Ați sta altfel? V-ați întinde într-un mod diferit pe pământ? Ar fi fiecare pas vesel, trezitor și iluminator? Dacă ați avea nevoie de înțelepciune/cunoaștere/adevăr v-ați conecta mai întâi în interior și apoi ați merge la o plimbare, fiind conștienți de tălpile voastre, de tot ceea ce tălpile voastre emană și tot ceea ce ele absorb simultan? Ați recunoaște că adevărul nu este doar în voi, ci și în Mama Pământ - în pământul ei, în corpul ei? Ați recunoaște că fiecare persoană de pe pământ împărtășește un dar, o expresie a Creatorului care crează o imagine mai vastă, o înțelegere mai largă și o esență mai mare a Creatorului pe Pământ?
Desigur, nu este vorba doar de tălpile voastre, ci d întregul vostru corp fizic, dar umblatul este ceva ce puteți face fără ca măcar să vă gândiți la ce faceți și, prin urmare, doresc să vă aduc o mai mare conștientizare a schimbului de adevăr care are loc prin tălpi, prin corp, prin voce, prin ochi, chiar și prin auz și prin atingere.
Există atât de multe exprimări ale adevărului. Pe măsură ce deveniți din ce în ce mai conștienți de adevărul din voi, de adevărul din ceilalți, de adevărul din Mama Pământ și vă creșteți sensibilitatea în corpul vostru, vă dați voie să câștigați o nouă perspectivă a adevărului și o nouă întrupare a adevărului care poate deveni automată și vă ajută să vă vedeți pe voi înșivă și lumea din jurul vostru într-un mod diferit.
Vă invit să contemplați cuvintele
și să vă treziți propriul adevăr interior.
Eu sunt Lord Buddha. Vă mulțumesc.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.