A sosit momentul

Din ciclul De ale mele 

Da, a sosit momentul să ne vedem de drumul și de treaba noastră fiecare dintre noi, referindu-mă la cei care știm ce se întâmplă și ce este pe cale să se întâmple. Ne-am străduit destul să-i tragem și pe alții după noi. Cei care au vrut să ne urmeze au făcut-o deja, iar ceilalți... sunt pe cont propriu așa cum și-au dorit. De fapt, suntem cu toții pe cont propriu în acest moment. 

Ne-am încetinit singuri atât de mult ritmul ca să-i ”tragem” pe cât mai mulți după noi, să le ”deschidem ochii”, încât aproape că ne-am lăsat pe tânjală sabotați de un ego veșnic treaz și ”la datorie”. ”Datoria” de a ne ține în limitele cunoscute și confortabile lui, dar nu neapărat și nouă. 

Este momentul să devenim egoiști în cel mai pur sens al cuvântului și să ne vedem DOAR de treaba pe care am venit să o facem. Gata cu lălăiala, cu ”toți împreună”, cu ”omenirea face și drege”. Omenirea este perfect capabilă să-și aleagă calea și singură. Nu are nevoie să fie ”dusă în spate” de câțiva care să se cocoșească de la un asemenea efort. Un efort care nici măcar nu este posibil. 

Omenirea, în acest moment, nu are nevoie de decizii luate în masă pentru că nu este la nivelul la care să o poată face. Nu încă. În acest moment omenirea are nevoie de modele, de exemple, de lideri care să le arate ce se face și cum se face prin exemplul propriu. Ori, preocupându-ne mai mult de ceilalți decât de noi înșine, de treaba noastră, nu suntem de folos nimănui. Nici măcar nouă înșine. 

Vorbele zboară în vânt, se uită sau nu se înțeleg, nu li se pricepe sensul, dar faptele, acțiunile, rezultatele pe care le obținem făcându-ne treaba, vorbesc de la sine. Nu degeaba se spune ”vorba lungă, sărăcia omului”. Vorbim prea mult și facem prea puțin. Facem devine tot mai similar cu suntem, pentru că tot ceea ce facem vine din cine suntem, iar cine suntem se vede prin ceea ce facem. 

Da, este momentul să ne manifestăm exact așa cum suntem, cu încredere, relaxat și cu acea dezinvoltură ”mi se rupistă” făcând și fiind cine ne simțim a fi în fiecare moment. Desigur, asta nu înseamnă să nu ținem cont de ceilalți și să aducem vreo atingere dreptului lor de a face același lucru. Dar nici nu înseamnă să ne lăsăm abătuți de la calea noastră de pretențiile nejustificate ale altora. 

Singura noastră preocupare trebuie să fie treaba pe care am venit să o facem, chiar dacă nu știm exact care e aceea. Când vom fi suficient de bine ancorați în cine suntem noi cu adevărat, vom ști și care-i treaba noastră. Ori ca să putem face asta, trebuie să ne vedem de viața noastră și de ceea ce simțim să facem și să fim, indiferent de ceea ce aleg alții să fie și să facă. 

Nu pot cunoaște lumea până nu mă cunosc mai întâi pe mine însămi. Și preocupându-mă mai mult de lume decât de mine însămi, nu mă voi cunoaște așa cum sunt cu adevărat. Prin urmare nu voi cunoaște nici lumea, nici pe mine însămi cu adevărat.  

 

Munay – Calea Iubirii 

Monica Poka