luni, 26 august 2024

Folosirea telepatiei pentru a comunica cu extratereștrii

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Noi suntem dincolo de punctul în care avem nevoie de un limbaj ca să putem comunica. Nu avem nevoie să folosim cuvinte și propoziții ca să transmitem o idee, un gând sau un sentiment și, totuși, comunicăm cu ceilalți tot timpul trimițând energie, vibrând la o frecvență în care știm că celălalt, sau colectivul, va fi în măsură să ne înțeleagă. Știm că voi aveți în limba voastră cuvinte care încearcă să transmită un anumit sens și uneori chiar trebuie să căutați cuvinte într-un dicționar ca să înțelegeți ce a vrut să spună altcineva prin ceva ce a spus sau scris.   

Înțelegeți că problemele de comunicare sunt foarte răspândite acolo pe planeta Pământ și mai știți că uneori este nevoie să vorbiți, să comunicați și, totuși, rămâneți de multe ori cu cuvinte foarte inadecvate la care trebuie să le transmiteți sensul, experiența, gândul, sentimentul altcuiva sau unui grup de oameni. Prin urmare, este în beneficiul vostru să vă gândiți cum puteți comunica cu alte persoane folosindu-vă energia, folosindu-vă vibrația. Este timpul să începeți să vă considerați telepatici și că aveți potențialul să experimentați telepatia tot timpul. 

Este momentul să faceți asta, pentru că asta se va întâmpla în viitor. Așa veți comunica unul cu celălalt și cu extratereștrii. Prin urmare, recunoașteți limitările pe care le aveți acum în comunicarea prin cuvinte și căutați să depășiți această experiență în toate modurile în care puteți. Folosiți limbajul corpului și ochii, precum și atingerea și mișcarea ca să comunicați ceea ce doriți și veți descoperi că sunt și alții care vor să facă același lucru cu voi. 

Pe măsură ce începeți să interacționați în acest fel unii cu alții, veți deveni mai pricepuți în primirea de la tărâmuri mai înalte și de la ființe și colectivități cu frecvențe mai înalte, cum am fi noi. Transmitem mult mai mult acum decât este Daniel capabil să interpreteze și să transmită tuturor, și de aceea aceia dintre voi care sunt dispuși să vizioneze prezentarea video a acestei transmisii vor beneficia mai mult de pe urma ei. Voi, cei care sunteți senzitivi și care sunteți deschiși față de noi beneficiați întotdeauna mai mult de pe urma acestor transmisii și vrem doar să vă înghiontim pe toți în direcția de a avea relații mai bune unii cu alții prin explorarea altor moduri prin care puteți comunica ceea ce doriți să exprimați altuia sau unui grup de indivizi. Știm că puteți face asta și știm că am plantat acum o sămânță care vă va ajuta să ajungeți acolo.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.