luni, 26 august 2024

Faceți asta o dată pe zi și veți fi uimiți

Saint Germain prin Daniel Scranton 

Eu sunt Saint Germain, Păstrător al Flăcării Violet. 

Vă invit să vă explorați câmpul energetic în acest moment și să recunoașteți adevărul că aveți tot ce vă trebuie și că mai multe sunt mereu pe cale să vină. Desigur, poate fi dificil să faceți acest lucru atunci când vă uitați doar la contul vostru bancar sau la ceea ce aveți în portofoliul vostru de investiții, dar dacă v-ați face timp să vă așezați în corpul vostru și să simțiți ce se află în câmpul vostru energetic, ați fi uimiți. 

Acum, dacă vreți cu adevărat să îmbunătățiți această experiență, puteți, de asemenea, să vă imaginați că câmpul vostru energetic este umplut de flacăra violet, pentru că, bineînțeles, pe parcursul călătoriei voastre culegeți și lucruri pe care nu le vreți în câmpul vostru energetic, iar flacăra violet va arde acele lucruri. În același timp, ea va activa în câmpul vostru energetic ceea ce a fost pus acolo de ghizii, de strămoșii voștri, de echipa voastră galactică, de toți cei care sunt în serviciul vostru, al ființei umane individuale. 

Acum, noi, cei din tărâmurile mai înalte, vă spunem deseori să intrați în voi, și știm că uneori acest lucru vi se pare un concept nebulos, dar dacă puteți ajunge cu conștiința dincolo de corpul vostru fizic și să simțiți ce este în câmpul vostru energetic, atunci vreau să vă asigur că puteți, de asemenea, să vă scufundați adânc în propriul corp fizic și, mai ales, în inima voastră ca să descoperiți că tot ceea de ce aveți nevoie este prezent și se află în voi. Acum, spun eu că trebuie să renunțați la tot ceea ce există în lumea fizică, că trebuie să renunțați la tot ce este plăcut legat de a fi fizic? Nu, nu spun asta. 

Ceea ce spun este următorul lucru. Când recunoașteți că tot ce aveți nevoie este în interiorul vostru și în câmpul vostru energetic, atunci vă puteți relaxa. Atunci vă puteți bucura mai mult de ceea ce aveți acum și, în același timp, veți lăsa mai mult să intre. Veți lăsa să intre mai multe manifestări, mai mulți oameni, mai multe experiențe, mai mulți bani, mai multe oportunități, mai mult din tot ceea ce doriți, pentru că vă veți simți întregi în loc să vă simțiți goi. Vă veți simți încrezători în loc să vă simțiți disperați. Veți fi în vibrația a ceea ce căutați să apară în afara voastră. 

Acest act simplu să vă simțiți câmpul energetic este ceva ce puteți face o dată pe zi, timp de cinci minute sau mai puțin. Puteți să o faceți pentru mai mult timp și puteți să o faceți mai des dacă doriți, dar aceasta nu este o sarcină. Tot ce spun este să vă surprindeți din când în când simțind plenitudinea acelui câmp din jurul vostru. Și în acea recunoaștere că aveți tot ce vă trebuie, tindeți să obțineți mai mult din ceea ce doriți. 

Noi toți cei din tărâmurile mai înalte vrem să vă bucurați de ceea ce a mai rămas din călătoria voastră prin dimensiunea a patra. Vrem să simțiți că aveți acces la mai mult decât doar la satisfacerea nevoilor voastre de bază. Vrem să faceți mai mult decât să supraviețuiți și știm că vă aflați într-o vibrație mai înaltă atunci când vă bucurați de abundența vieții și de tot ceea ce ea oferă în acest univers frumos al nostru.

 

Eu sunt Saint Germain, Păstrător al Flăcării Violet.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.