luni, 8 mai 2023

Energiile actuale îi afectează pe cei treziți

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Am observat deja efectele energiilor actuale asupra voastră a tuturor celor de pe planeta Pământ. Am observat că din ce în ce mai mulți oameni se ridică și se prezintă ca învățători, vindecători și ghizi și vrem să știți că energiile nu numai că vă susțin să faceți asta, dar vă ajută și să vă aduceți laolaltă cu cei care vor beneficia cel mai mult de ceea ce voi aveți de oferit. Faceți atât de multe unul pentru altul în acest moment pentru că ați ajuns să vă dați seama că este nevoie de ajutoare în formă fizică și pentru că aveți în voi acea compasiune de-a dori să fiți în serviciul semenilor voștri umani, plantelor, animalelor și Mamei Pământ. 

Vedeți atât de mulți în formă fizică umană care-și asumă sarcinile herculeene care stau în fața întregii omeniri, pentru că există o chemare și există o cunoaștere interioară în anumiți indivizi că sunt acolo să se ridice și să fie deplinul, adevăratul și întregul lor sine. Puteți face tot ceea ce v-ați propus să faceți. Puteți avea încredere că intențiile voastre vin dintr-un loc al cunoașterii și acea cunoaștere este că veți reuși. Nu contează ce vreți să faceți sau cum doriți să fiți în serviciu; întotdeauna există o cale. Și când aveți în jurul vostru energii care să vă susțină să vă duceți la îndeplinire acele vise, acele dorințe pe care le aveți, atunci co-creați și atunci îi observați pe cei din jurul vostru care fac același lucru. 

Sunteți atât de puternici atunci când colaborați unul cu celălalt. Aveți acest mod remarcabil de-a vă uni cu un scop comun în minte pentru colectivul omenirii, iar aceia dintre voi care primiți acest mesaj știți că ați primit o chemare. Știți că acum este momentul și nu simțiți nici o nevoie în voi să ezitați. Simțiți, în schimb, un impuls și chiar o urgentare să faceți acel pas să-i conduceți pe alți oameni, să-i învățați pe alți oameni și să-i vindecați pe alți oameni. 

Aceia dintre voi care faceți acest lucru, veți continua să beneficiați de energiile actuale și vă veți deschide spre mai mult, iar asta înseamnă să fiți cu adevărat în curgere, ceea ce sunteți cu toții acolo să experimentați în propriile moduri unice. Așadar, ascultați-vă propria ghidare interioară, adevărul vostru interior, urmați-vă intuiția și nu vă faceți griji pentru ce face altcineva. Vă poate inspira, dar nu sunt acolo ca să fie comparate. Pe măsură ce primiți mai mult din ajutorul pe care îl aveți de primit, înțelegeți ce înseamnă să fuzionați fizicul și non-fizicul în cele mai frumoase și armonioase moduri.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi toți.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.