marți, 9 mai 2023

Vrăjitorii din Oz

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Haideți să începem cu începutul, pentru că sunteți într-un loc nou în vremuri noi. 

Gândiți și acționați diferit față de cum o făceați înainte de tranziția voastră în această viață. Și acest lucru este adevărat pentru toți cei care au decis să treacă dincolo de 3D. Este un moment glorios, dar oarecum înfricoșător. Vă schimbați din interior spre exterior, în timp ce cei care rămân neclintiți în 3D se schimbă minim sau deloc. 

Nu-i puteți înțelege pe cei care rămân așa cum au fost întotdeauna în această viață – ca și cum ar fi niște bebeluși care refuză să umble și să vorbească. Rostiți cuvintele care se simt a fi ”corecte” doar ca să primiți o privire goală sau ceea ce considerați acum imbecilă. Așa că, încercați o abordare diferită, dar cu aceleași rezultate. 

O astfel de încăpățânare (în mintea voastră) nu poate fi luată în calcul. Cine și-ar dori să rămână în frică, furie și durere dacă i-ar fi disponibilă o opțiune mai plăcută? Așa că, în unele cazuri încetișor, și rapid în altele, vă veți îndepărta de cei care par să fie într-o lume diferită. Și ei, la rândul lor, vor face același lucru. 

Chiar dacă aceasta este o perioadă confuză, este glorioasă. Pentru că începeți să vă simțiți noua ființă prin abordarea diferită a vieții voastre – și prin cei care nu mai doresc să comunice cu voi. Desigur, răspundeți că cei ferm ancorați în 3D și voi vă puteți discuta diferențele să ajungeți la o soluție reciproc avantajoasă. Deși acest lucru ar putea fi posibil, este foarte puțin probabil deoarece vorbiți două limbi distincte care nu se mai intersectează. 

În ciuda acestei bariere, unii dintre voi veți încerca o varietate de tehnici deoarece acea persoană a fost cândva importantă pentru voi. Alții dintre voi vor trece doar la următoarea acțiune sau activitate. Nu contează, pentru că cei ancorați ferm în 3D nu doresc să-și schimbe gândurile sau acțiunile și nici voi nu doriți să o faceți. 

Aceasta este o fază decisivă care vă va afecta relațiile și acțiunile. Ceea ce cândva a fost potrivit, distractiv, înfricoșător sau interesant, nu va mai fi. Și ceea ce odată părea dincolo de înțelegerea voastră, va deveni noua voastră viață. 

În același timp, cei prinși ferm în 3D vor fi geloși pe capacitatea voastră aparent de neoprit să trăiți în pace. Vor dori ca voi să dați greș atât în cuvinte cât și în acțiuni. Iar când voi dați puțină crezare acelor dorințe, ei vor deveni și mai supărați. 

Acest ultim gând s-ar putea să-i sperie pe unii dintre voi. Nu trebuie. Pentru că furia, bosumflarea, mânia și, da, frica lor nu vor dura mult. În câteva luni se vor dezumfla, așa cum a fost valabil și pentru Vrăjitorul din Oz. Dezinteresul vostru față de mizeria lor autoindusă le va schimba viața de la dominarea lumii la mici buzunare de nemulțumire. 

Înseamnă asta că cei care sunt complet blocați în 3D își vor pierde banii? Posibil. Mai important, își vor pierde puterea, capacitatea de-a domina gândurile și acțiunile maselor. Nevoia lor de a-și păstra puterea direcționată spre exterior va părea în curând la fel de neimportantă ca nevoia anterioară de însoțitori pentru curtarea adolescentelor și a tinerelor fete. 

Aceasta este o lume nouă. Cei prinși ferm în 3D nu pot – și nici nu vor – să acționeze pe baza acelei noutăți. Scopul lor continuu în această viață va fi să consolideze ceea ce a fost, doar ca să descopere că nimănui nu-i pasă și, mai important, foarte puțini îi vor urma. Au devenit regi și regine fără țară și, de cele mai multe ori, fără mijloacele de sprijin pentru susținerea lor care au fost generate de adepții lor orientați spre exterior. 

Noi, cei din Universuri, am schițat viitorul apropiat, dar am neglijat să discutăm ce se va întâmpla în următoarele câteva zile sau săptămâni. Veți deveni mai independenți și curioși, dorind să descoperiți ce se ascunde după colț. Furia voastră față de cei deplin ancorați în 3D va dispărea pe măsură ce cugetați la noile voastre opțiuni de viață cum ar fi trecerea de la nevoia de însoțitori de curtare la petrecerile sălbatice ale anilor 20. Diferența este că această schimbare va fi de la interior spre exterior. Cu numeroase comentarii ”Nu, nu vreau să fac asta” și foarte puține altercații. 

Ați creat o lume nouă. O lume dominată de stăpânirea de sine care nu mai este condusă de nici o ființă sau grup – înafară de vocea voastră interioară. O lume nouă terifiantă pentru cei care au rămas în 3D și glorioasă pentru aceia dintre voi care acceptă noua ființă care evoluează în voi și în această lume nouă. Așa să fie. Amin.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.