vineri, 15 martie 2024

Ești un Lucrător în Lumină peste medie?

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem întotdeauna interesați de modul în care vă afectează energiile în fiecare moment. După cum știți, sunt mai multe energii decât oricând altcândva care vă afectează la nivel individual, care afectează colectivul uman și care o afectează pe Mama Pământ. Înotați tot timpul într-o mare de energii și, uneori, numite energii sunt amplificate pentru că în acel moment au o mai mare importanță pentru omenire, iar când treceți prin ceva care vă afectează la nivel colectiv, vă sunt trimise mai multe energii care să vă susțină. 

Gândiți-vă la modul în care lucrează un vindecător energetic. Are pe cineva care vine la el cu un fel de boală fizică sau emoțională; vindecătorul energetic folosește energiile care vor ajuta cel mai bine persoana care a venit la el. Persoana care are acele afecțiuni este cea care a chemat în primul rând energiile, dar nu a reușit să primească ea însăși acele energii. Prin urmare, vindecătorul este chemat să acționeze ca un canal. Asta este ceea ce faceți cu toții pentru omenire, pentru voi înșivă și pentru Mama Pământ. 

Voi sunteți canalele pentru toate energiile care au fost invocate pentru că sunteți deschiși, sensibili și aveți suficient de multă grijă de voi ca să fiți în măsură să lăsați acele energii să curgă prin corpurile voastre fizice. Acest lucru poate fi solicitant pentru Lucrătorul în Lumină obișnuit și, prin urmare, vi se cere în mod constant să fiți un Lucrător în Lumină peste medie. Trebuie să aveți grijă de voi hidratându-vă, curățindu-vă de emoțiile negative și de gândurile negative. Trebuie să vă odihniți, să meditați și să petreceți timp în natură. Trebuie să aveți grijă de relațiile voastre și să mâncați bine, iar când faceți toate astea, recompensa este că sunteți mai sănătoși. 

Totodată, prin trecerea acelor energii prin corpul vostru fizic, vă puteți juca mai mult cu ele. Ajungeți să vă bucurați de călătoria pe care toți cei de pe Pământ o fac către dimensiunea a cincea, aruncând o privire pe furiș la ceea ce toată lumea va experimenta la încheierea schimbării. Dacă primiți acest mesaj, atunci, da, sunteți un Lucrător în Lumină și, da, ați fost chemați să fiți unul peste medie. Nu trebuie să fie mai complicat decât este deja. Aveți grijă de voi înșivă și fiți canale pentru energiile de o frecvență mai înaltă care vin și care sunt peste tot în jurul vostru și veți duce o viață fericită și sănătoasă. 

Veți fi, de asemenea, în serviciul tuturor celorlalți de pe Pământ, fie că o știu, fie că nu. Și, deși s-ar putea să nu câștigați nici un premiu pentru că sunteți canale de energii de o frecvență înaltă, veți fi primii care veți simți acele energii și veți recunoaște ceea ce este creat pentru omenire la nivel fizic, pentru că după cum v-am spus, energiile sunt doar o privire aruncată pe furiș la ceea ce va urma și sunt atât de multe care vor urma pentru omenire, chiar și în a patra dimensiune. Așa că, nu vă faceți griji înspre ce viitor vă îndreptați cu toții; aveți încredere că vă aflați într-o călătorie de ascensiune și, prin urmare, întreaga planetă Pământ se află pe o spirală ascendentă și știți că există un plan ca totul să funcționeze pentru toată lumea. Voi sunteți o componentă cheie în acel plan. Amintiți-vă asta și onorați-vă ca Lucrătorii în Lumină peste medie care sunteți cu adevărat.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi. 

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.