duminică, 24 martie 2024

Vă veți transforma în momentul în care faceți asta

Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton 

Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți. 

Suntem foarte bucuroși să vă ajutăm pe toți în toate modurile în care putem. De multe ori vă invităm să ne cereți ajutorul în legătură cu problemele și provocările specifice cu care vă confruntați în viața voastră și cu siguranță dorim să ne cereți ajutorul. Dar mai știm și că în acel moment în care cereți ajutor, recunoașteți că ajutorul există. Prin urmare, atunci când cereți, vă deschideți mai mult să primiți ceea ce cereți. Vă deschideți ajutorului care este deja acolo, fiind oferit deja de noi, de ghizii voștri și de atât de multe ajutoare care lucrează în numele vostru douăzeci și patru de ore pe zi. Amintiți-vă că niciunul dintre noi nu o poate face în locul vostru, dar vă putem ajuta. 

Putem face să vă fie mai ușor să obțineți ceea ce doriți și să ajungeți acolo unde mergeți menținând spațiul pentru voi, împingându-vă într-o anumită direcție, oferindu-vă o activare sau o actualizare care vor face ca orice ce vă blochează să fiți acolo unde vreți să fiți, să fie mai mult un zgomot sonor, neplăcut în experimentarea voastră. Cu alte cuvinte, toate actualizările și toate activările vă ajută să scoateți în evidență rezistența, blocajul, credința care se află în voi, astfel încât să o puteți elibera. 

Cu toate acestea, faceți totul singuri. Ajutorul este acolo să vă sprijine, să vă ghideze, să vă iubească și să mențină spațiul pentru voi, și este întotdeauna acolo, și vine de la atât de multe ființe, pe care nu am vrea să le enumerăm pe toate în această transmisie. Unii dintre voi au mai multe ajutoare decât au alții pentru că vă confruntați cu mai multe provocări, dar toți aveți o cantitate enormă de asistență, iar atunci când vă relaxați și vă descleștați, vă deschideți și lăsați totul să intre, vă inundă. Nu vine doar dintr-un anumit loc, sau dintr-un anumit sistem stelar sau de la anumită ființă sau colectiv. Aveți mai mult ajutor decât vă puteți imagina venind în calea voastră, așa că, puteți să vă relaxați. 

Puteți căuta oportunități să experimentați bucurie și puteți aprecia viața pe care ați creat-o deja. Puteți aprecia tot ce puteți percepe cu cele cinci simțuri și mai mult. Vă puteți odihni știind că întotdeauna va veni mai mult. Mai multe energii vor veni întotdeauna să vă sprijine, și mai multe manifestări vor veni întotdeauna pentru că voi le-ați creat și sunt ale voastre, și este inevitabil să experimentați acele creații. 

Acum, vă putem ajuta să accelerați timpul necesar să manifestați ceva, amintindu-vă că modul în care simțiți contează și amintindu-vă că este inevitabil să experimentați ceea ce ați creat. Vă putem ajuta să manifestați totul mai repede amintindu-vă de tot ajutorul pe care îl aveți și subliniind că bucuria este calea. Nu sunteți pe o cale către bucurie și experiențe și circumstanțe pline de bucurie, ci mai degrabă calea este creată prin bucurie, și când sunteți în bucurie, rămâneți pe cale. Continuați să faceți călătoria înainte, o călătorie pe care sunteți meniți să o faceți. 

Nu numai că aveți o cantitate enormă de ajutor, dar aveți o cantitate uriașă și în fața voastră. Aveți atât de multe lucruri pe care încă nu le-ați experimentat pe acel Pământ în acele corpuri fizice. Nu trebuie să așteptați până când veți fi pe Pământul cinci dimensional într-un corp de lumină. Nu este singurul moment în care să fiți într-o stare de bucurie, să fiți înconjurați de iubire. Nu este singurul moment în care veți experimenta libertatea, înțelepciunea și încrederea supremă. Toate acele vibrații vă sunt disponibile chiar acum și toate ajutoarele voastre revarsă asupra voastră acele vibrații în speranța că vă veți relaxa suficient de mult să le lăsați să intre și să le simțiți curgând prin corpul vostru fizic. 

Acesta este motivul pentru care vă încurajăm să ieșiți și să vă bucurați de Mama Pământ și de Mama Natură. Știm că vă liniștesc și că sunteți mai predispuși să vă deschideți când ieșiți din toate formele gând și toate energiile din casele voastre. Vă încurajăm să lăsați toate acestea să vă pătrundă și apoi să lăsați tot ajutorul care vine în calea voastră să intre în câmpul vostru de energie, în chakrele, în celulele și în ADN-ul vostru, și vă veți simți transformați în momentul în care o faceți.

 

Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut plăcere să ne conectăm cu voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.