Bine ați venit, azi vă vom prezenta informații despre
cea dea Treia Chakră a noastră
Și mâine ne va vorbi Gaia despre cea de-a Treia Ei
Chakră
De Suzanne Lie
LOCALIZARE: Cea de-a treia chakră este situată între osul
sternului și ombilic.
PETALE: Chakra a treia are 10 petale care, atunci când se
rotesc, pot apare ca un vortex. În numerologie, numărul 10 este redus la 1. Numărul
1 simbolizează începutul, așa cum ”la început a fost cuvântul” și fiecare
cuvânt începe cu un gând. Chiar dacă este inconștient, gândul precede
comunicarea. Cea de-a treia chakră reprezintă și comunicarea noastră cu lumea
astrală patru dimensională, comunicare care este de prea multe ori inconștientă.
NOTĂ ȘI MANTRĂ: Nota pentru această chakră este D și mantra este
”ram” sau ”aum”.
CULOARE: Culoarea acestei chakre este galben spre auriu. Când
este văzută în aura cuiva cu vederea astrală, culoarea galben reprezintă
gândirea intelectuală. Culoarea aurie reprezintă identificarea cu calitățile
Sufletului. O predominanță a culorii galben în aura unei persoane reprezintă
atașamentul acesteia la gândirea rațională a ego-ului său. Pe de altă parte,
predominanța culorii aurii reprezintă un ego care a predat Sufletului controlul
asupra vehiculului fizic pământesc.
La
nivel fizic, culoarea galben reprezintă preudența. Galben este între roșu,
adică ”stop” și verde, adică ”mergi”. Este nevoie de multă prudență în
integrarea sinelor voastre fizic și astral. Drumul spre spiritualitate este
pavat cu o răbdare prudentă.
GUVERNEAZĂ: Cea de-a treia chakră guvernează partea MENTALĂ a
conștiinței noastre și guvernează gândirea, atât fizică cât și intelectuală, și
puterea, controlul și/sau libertatea care este câștigată prin mintea noastră.
Această chakră este ”chakra puterii”. Ea ne guvernează sentimentul nostru de
sine, puterea pe care o avem în noi și asupra destinelor noastre, puterea pe
care o avem asupra altora, precum și puterea pe care alții o au asupra noastră.
Dacă
o persoană este prea yin, are prea multă energie feminină, atunci el sau sau ea
s-ar putea simți fără putere. Pe de altă parte dacă o persoană este prea yang,
are prea multă energie masculină, atunci el sau ea ar putea avea o tendință de
a fi agresiv/ă sau lacom/ă. Cea de-a treia chakră care se raportează la ficat,
vezica biliară, stomac, splină și pancreas, reglementează cât de centrați ne
simțim de-a lungul zilei în raport cu facilitățile noastre mentale și cu
capacitatea noastră de a ne auto-motiva.
Proiecțiile
ego-ului nostru și energiile noastre vitale sunt influențate de această chakră
pentru că ea guvernează modul în care ne putem menține sentimentul nostru de
Sine atunci când ne aflăm într-o luptă pentru putere cu altcineva. Bătălia dintre
ego-uri este dificil de câștigat atunci când suntem copii și oponentul nostru
este unul dintre părinți. Prin urmare, această chakră deține secretele multor
lupte pentru putere pe care le-am purtat și le-am pierdut cu părinții noștri,
și alți reprezentanți ai autorității, ca și copii.
Cea
de-a treia chakră este cunoscută ca și poarta de acces în Planul Astral al
celei de-a patra dimensiuni. Prin urmare, aceasta ne guvernează emoțiile
noastre astrale. Totuși, aceste emoții sunt foarte diferite de emoțiile noastre
fizice care sunt simțite prin intermediul celei de-a doua noastre chakre. Cea
de-a doua chakră a noastră guvernează emoțiile supraviețuirii, de tip
instinctual, în timp ce emoțiile celei de-a treia chakre se împletesc cu
procesul nostru de gândire.
Aceste
”emoții cognitive” sunt simțite ca și reacții față de alții și ca reacții la
dorințele și scopurile noastre. Această combinație de gândire și emoții este
cea care ne deschide portalul înspre dimensiunea a patra. Odată deschis, acest
portal poate începe să amestece percepțiile noastre trei dimensionale cu
simțurile mai înalte ale conștiinței noastre fizice, intuitive.
Integrarea
corpurilor noastre fizic și astral, poate crea încă o problemă în ceea ce
privește controlul pentru cea de-a treia chakră a noastră. Pe lângă problemele
de control ale diferitelor încercări ale ego-ului de a-și instaura puterea
personală asupra altcuiva, există probleme și în ceea ce privește controlul
interior cum ar fi gânduri versus emoții, intuiție versus intelect, și yin
versus yang.
SIMȚ: Cea de-a treia noastră chakră ne guvernează simțul văzului. Ea
guvernează vederea fizică a conștiinței noastre trei dimensionale precum și cea
de-a ”doua” vedere, sau vederea astrală, a conștiinței noastre patru
dimensionale.
SEMN ASTROLOGIC: Semnul astrologic care este asociat de multe ori cu
această chakră este Leul. Leul, care este guvernat de către Soare, simbolizează
căldura și puterea noastră precum și străduința noastră pentru recunoaștere,
putere și statut social. Astrologic, Soarele nostru reprezintă sistemul ego pe
care îl întrupăm în această viață.
Cea
de-a treia chakră reprezintă lupta acestui sistem ego, mai întâi cu alții și
apoi cu Sufletul nostru. Atunci când ne găsim puterea în noi înșine, nu mai
avem nevoie să ne luptăm cu alții. Apoi ego-ul nostru trebuie să învețe să
recunoască micuța și liniștita voce a Sufletului nostru și să învețe să predea
controlul vehiculului nostru pământesc superiorului său, Căpitanul.
ELEMENT: Focul este elementul asociat cu această chakră. Focul
reprezintă partea electrică/ neuronală a corpului nostru fizic trei
dimensional. Electricitatea este asociată cu capacitatea noastră de a ne controla
în mod conștient comportamentul prin gândurile noastre deoarece acestea sunt
aprinderea electrică a sistemului nostru nervos care-i permite cortexului
nostru să ne aleagă comportamentul.
Când
ne-am câștigat ”puterea voinței” de a ne alege comportamentele, acțiunile,
cuvintele și atitudinile, ne controlăm în mod conștient viața. Pe de altă
parte, dacă comportamentul nostru, acțiunile, cuvintele și atitudinile nu sunt
alese în mod conștient, atunci mai degrabă reacționăm decât acționăm. Apoi, nu
ne simțim ca și cum am fi la ”cârma” vieții noastre pentru că nu suntem
capabili să alegem un răspuns care să ne împuternicească.
Cea
de-a treia chakră, chakra plexului solar, guvernează regnul animal în care se
presupune că omenirea se află în vârful ierarhiei. Această determinare este
făcută în funcție de mărimea cortexului nostru și de presupusa noastră
abilitate de a ne controla propriul destin. Totuși, acel control nu se bazează
numai pe mărimea cortexului nostru. Balenele și delfinii au cortexuri mai mari
decât noi, iar delfinii au mai multe mecanisme de vorbire decât oamenii. Cu
toate acestea, balenele și delfinii au fost la mila violenței omenirii pentru
multă vreme.
Oamenii,
totodată, au rănit, ucis și înrobit și alți oameni. Cea de-a treia chakră este
chakra care de-a face atât cu lupta între-specii cât și intra-specie pentru
putere și dominare. Capacitatea de a ne comunica gândurile și sentimentele prin
vorbire a fost întotdeauna un factor important în această luptă.
CONȘTIINȚA: Zona creierului asociată cu această chakră este
neo-cortexul, care este începutul funcționării mentale mai înalte. Cea de-a
treia chakră reprezintă conștiința noastră trei dimensională, precum și modul
în care corpul nostru astral patru dimensional ne influențează lumea fizică.
Dacă am interzice orice influență conștientă a sinelui nostru astral, ne-am
limita realitatea.
CRONOLOGIA PERSONALĂ: Această chakră reprezintă vârsta cuprinsă între 6 ani
și adolescență. Acesta este intervalul de timp în care copilul începe școala și
iese de sub influența constantă a familiei. De la vârsta de 6 ani până la cea
de 12, copiii interacționează cu profesorii, prietenii și prietenii lor de
familie, dar influența principală este tot cea de acasă.
La
această vârstă copiii devin din ce în ce mai conștienți că sunt diferiți de
părinții lor. În special în momentul în care intră în adolescența timpurie,
această conștientizare îi determină să-și caute propria lor identitate în
familie. De la vârsta de 12 ani, de-a lungul adolescenței, focalizarea lor se
mută de pe familie pe prieteni. Dacă acești tineri adolescenți sunt capabili să
dezvolte un sentiment de sine în timp ce trăiesc în sistemul familiei, le va fi
mai ușor atunci când vor repeta același proces în afara casei lor.
CRONOLOGIA SOCIALĂ: Antropologic, cea de-a treia chakră reprezintă
civilizațiile de aproximativ acum 5000 de ani când existau marile imperii ale
Egiptului, Siriei, Greciei și Romei. Aceste societăți au devenit dominante prin
”Puterea Asupra” oponenților lor. Creșterea și vârful acestor civilizații au
marcat expansiunea abilităților cognitive ale omenirii. În aceste civilizații,
cel puțin câțiva membri ai societății au avut ”timp” să urmărească ceva dincolo
de supraviețuire. Multipli Zei și Zeițe, precum și animale, au fost venerate de
către cele mai multe din aceste societăți.
GLANDA ENDOCRINĂ: Glanda endocrină pentru cea de-a treia chakră este
pancreasul. Pancreasul joacă un rol important în digerarea mâncării. Pancreasul
secretă hormonul insulinei care reglează nivelul de zahăr din sânge în sistem
și metabolismul necesar pentru digerarea carbohidraților. Enzimele care sunt
secretate de către pancreas sunt importante pentru echilibrarea grăsimilor și
proteinelor.
Această
glandă dă pe dinafară atunci când în sistem intră prea mult zahăr. Adeseori
acest lucru se întâmplă pentru că persoana dorește prea multă dulceață în viața
sa și nu știe cum să o obțină. Băuturile alcoolice sunt instantaneu convertite
în zahăr, iar diabetul poate rezulta din alcoolism. Din nou, această persoană
nu simte că ar avea puterea de a înfrunta viața și că trebuie să ia o substanță
pentru a se consola.
NERVUL PLEXUS: Plexul solar, care este situat chiar sub coaste, este
plexul asociat cu această chakră. Zonele corpului asociate cu această chakră sunt
partea de jos a spatelui, abdomenul, sistemul digestiv, stomacul, ficatul,
vezica biliară și sistemul nervos autonom.
CLARITATEA: Când cea de-a treia chakră este clară/curată avem un
puternic sentiment al puterii personale și auto-motivare. Luptele noastre
pentru putere cu alții sunt minime pentru că noi ne acceptăm responsabilitatea creării
propriei noastre realități. Prin urmare, noi nu ne simțim victimizați sau
controlați de alții. Dacă în viața noastră apare o problemă, ne dăm seama că
”dacă a venit la mine, este treaba mea să mă descurc cu ea.” Avem abilități
inteligente în luarea decizillor, o voință puternică și o bună imagine de sine.
Din
momentul în care ne-am asumat răspunderea pentru viața noastră, avem o sănătate
bună și energie vitală. Când ne putem echilibra cele două energii yin și yang,
gândurile și emoțiile, intuiția și intelectul, voința și ne predăm Sufletului,
putem fi conștienți de multele mesaje care ne vin din Planul Astral. Suntem în
măsură să ne apărăm de ”tragerile psihice” ale altora, așa cum suntem capabili
să ne deosebim emoțiile noastre de emoțiile altora. Putem face acest lucru
pentru că ne-am ascultat propria noastră Lume Astrală în timp ce aceasta
comunica cu noi prin visele și imaginația noastră.
NECLARITATEA: Când cea de-a treia chakră nu este clară/curată, ne
simțim neputincioși. Din moment ce simțim că nu suntem în stare să obținem ceea
de ce avem nevoie atunci când avem nevoie, putem fi împinși la lăcomie, îndoială,
furie și apoi, binențeles, la vinovăție. Corpurile noastră răspund la tensiunea
constantă dezvoltând ulcere, icter, hepatită, diabet, hipoglicemie și calculi
biliari. Sentimentul nostru de a fi neputincioși în lume ne cauzează îngrijorare
excesivă, durere ipohondră, iritabilitate și procrastinare. Suntem prea
sensibili, plângem ușor, ne simțim obosiți și suntem adeseori neliniștiți
și/sau deprimați.
Incapacitatea
noastră de a integra chemarea interioară a vieții noastre Astrale cu lumea
noastră exterioară, crează o supra sensibilitate la lumea psihică a altora.
Frica altor oameni, care este ”cea mai joasă” emoție care poate fi simțită în
cea de-a treia chakră, întărește propria noastră frică. Devine apoi din ce în
ce mai dificil să fim cu alții sau în grupuri. Mintea noastră se ambalează
împotriva noastră prin gânduri și griji obsesive. Emoțiile negative ne
amplifică gândirea negativă și ne mențin într-o continuă stare de turbulență.
Puterea
pe care ne-am pierdut-o în trecut trebuie să o recâștigăm astfel încât să putem
trăi în prezent. Trebuie să mergem înapoi pentru a ne găsi credințele negative de
bază pe care le menținem împotriva noastră înșine. Aceste credințe ne
reamintesc în mod constant că nu suntem suficient de buni pentru a face față
provocărilor vieții și că nu avem suficientă putere personală pentru a fi
fericiți și plini de succes.
CHAKRA PĂMÂNTULUI: Cea de-a treia chakră a Pământului este Muntele Kilimanjaro
din Africa. Muntele Kilimanjaro este unul dintre cei mai mari munți de sine
stătători din lume. Un alt mare munte de sine stătotor se află tot în Africa,
inima primelor noastre civilizații mari. Muntele Kilimanjaro ne amintește de
puterea pe care o putem câștiga stând pe picioarele noastre și găsindu-ne
propria noastră ”putere interioară”.
DIMENSIUNI: Această chakră reprezintă corpurile noastre trei și
patru dimensionale. Cea de-a treia chakră este poarta către cea ce-a patra dimensiune.
Din nefericire, acest ”portal” este adeseori experimentat pentru prima dată ca
și un sentiment de disconfort în zona celei de-a treia chakre din corpul
nostru.
Pentru
a evita să fim o victimă a lumii psihice a altora, este nevoie să ne adunăm puterea
noastră patru dimensională. Când am ajuns să facem pace cu lumea noastră interioară,
precum și cu gândurile și cu sentimentele care își au originea în această lume,
ne vom găsi adevărata noastră putere de a ”sta pe picioarele noastre” în lumea
exterioară.
REZUMAT: Cea de-a treia noastră chakră guvernează digestia,
sinteza, distribuția și emanația puterii noastre personale. Stomacul,
pancreasul, ficatul și vezica noastră biliară se ocupă de digestia și sinteza
noastră, iar splina și sistemul nervos autonom ne distribuie și emană puterea noastră.
Puterea
noastră personală a fost consolidată sau limitată în copilărie. Din punct de
vedere trei dimensional, mediul nostru timpuriu fie ne-a împuternicit, dacă
părinții noștri au fost blânzi, pozitivi și ne-au susținut, sau ne-au dat șanse
de a face propriile noastre alegeri și a experimenta fie succesul fie eșecul.
Mediul nostru timpuriu ne-a luat puterea dacă părinții ne-au limitat prin critică,
cruzime, insensibilitate și pedepse nedrepte.
Din
punct de vedere patru dimensional, puterea ne-a fost dată sau furată în primii
ani ai copilăriei de gândurile și sentimentele celor din jurul nostru. Chiar
dacă ne-am renegat puterile patru dimensionale la maturitate, ele au făcut
parte în mod normal din copilăria noastră. Adeseori, ca și copii, am putut
vedea zâne, să vorbim cu câinele nostru, și să ne experimentăm păpușile sau
animalele de pluș drept vii. Adulții ar fi putut spune ”Ce drăguț. Ce imaginație
bună ai.” SAU ”Taci din gură, nu există zâne și câinii nu pot decât să latre.”
Așa
că, ce am crezut? La ce am dat putere, la a ”crede” în zâne, în câinele care ne
iubea sau părintelui care ne-a dat o casă și mâncare? Regula naturii este
supraviețuirea. Putem supraviețui fără zâne și câini vorbitori, dar nu putem
supraviețui fără o casă și mâncare. Prin urmare, i-am ascultat pe ”ei”, pe cei
care ne-au crescut. Realitatea lor a devenit realitatea noastră.
Dacă
am fost suficient de norocoși să avem părinți care s-au simțit puternici și
ne-au oferit iubire, protecție și încurajare, am avut o realitate fericită și
în siguranță, în care am putut înflori în potențialul nostru deplin. Pe de altă
parte, dacă părinții noștri au fost fricoși, furioși, victime neputincioase ale
altora sau ai ”sistemului”, atunci suntem în pericol să recreăm acea lume,
deoarece ea a fost singurul nostru model. Și noi am creat acea realitate pentru
că poarta către Sufletul nostru, lumea noastră patru dimensională astrală, a
fost redusă și respinsă ca ”doar imaginația noastră”.
Ca
și copii, ”portalul” nostru psihic patru dimensional era încă deschis și putea
primi cu claritate TOATĂ durerea, frica, furia și întristarea familiei noastre
și a altora cu care eram apropiați. Principala problemă a fost că atunci când ne-am
ridicat ”psihic”, mediul astral din jurul nostru, care era format din gândurile
și sentimentele altora, noi nu l-am perceput drept gândurile și sentimentele
altora. L-am perceput ca și pe al nostru propriu. NOI ne-am simțit a fi
victima, NOI am fost triști, furioși sau speriați și NOI am crezut că nu puteam
crea o viață mai bună.
Prin
urmare, ne-am creat convingeri de bază despre noi înșine care ne-au protejat de
lumea inconfortabilă a emoțiilor noastre. Aceste credințe de bază au fost de
obicei legate de propriile noastre limitări, cum ar fi ”Nu sunt suficient de
bun”, ”Nu merit”, sau ”Nu sunt vrednic”. Apoi ne-am putut păstra credința
necesară că insuficiența noastră, și nu insuficiența părinților noștri, era cea
care era sursa problemelor noastre. Realitatea este că, credințele de bază pe
care ni le-am creat au fost probabil aceleași credințe de bază pe care părinții
noștri și le-au creat și, la nivel psihic, ni le-au trecut nouă.
Cu
toate acestea, aceste credințe de bază au creat iluzia unei protecții față de o
lume dură și străină. Da, pentru sinele nostru interior care își amintea că noi
suntem Ființe de Lumină Aurie, dimensiunea a treia era simțită a fi foarte dură
și restrictivă. Prin urmare, cei mai mulți dintre noi au uitat de Corpul de
Lumină pentru că nu ne puteam întoarce la acel corp și numai ne provoca durere
să ne amintim de el.
În
scenariul de mai sus, copilul a învățat că puterea înseamnă ”Putere Asupra”
altuia. Dacă propriii lor părinți au fost victime, atunci și ei trebuiau să
fie. De asemenea, pentru că copilul tot mai avea o ” a doua vedere” a Planului
Astral, el putea să vadă și să simtă frica și victimizarea care stăteau la baza
furiei și durerii părinților săi.
Cum
poate un copil să învețe despre ”puterea interioară”?? Cum poate un copil să
învețe credințe de bază pozitive cum ar fi: ”Sunt puternic, sunt inteligent și
pot fi iubit”? Părintele poate ”acționa ca și cum” ar fi plin de iubire, ”acționa
ca și cum” nu este temător, și ”acționa ca și cum” ar fi fericit. Cu toate
acestea, copilul ”simte” adevărul pentru că el este încă treaz la Sinele său
Astral. Din nefericirie, până în momentul în care copilul învață să închidă
acea poartă, răul este făcut deja.
Ce
poate face un părinte?
Părintele
poate merge înapoi în propria sa copilărie să găsească cauza propriilor sale credințe
de bază negative și să le vindece. Apoi părintele nu mai trebuie să ”acționeze
ca și cum” ar fi fericit și iubitor. Părintele poate ”fi” fericit și iubitor.
Nu putem da ceea ce nu avem. Dacă nu avem bani pentru noi înșine, atunci cum
putem da altora? Societatea noastră a văzut puterea în bani și va face orice ca
să-i obțină. Dar câți dintre noi au experimentat cu adevărat puterea iubirii,
iubire din SINELE nostru pentru sinele nostru.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.