Eu și Lupta mea ne-văzută

Din ciclul De ale mele

Cred că ultimele zile au fost provocatoare pentru noi toți, deoarece tipare mai greu vizibile și recognoscibile au fost ținta energiilor care au inundat planeta. Mulți dintre noi, cei aflați de ceva vreme pe ceea ce numim simplu ”cale”, am fost întorși cu susul în jos. Acolo unde tiparul a fost mai greu de văzut și conștientizat am fost îndrumați să ne ajutăm și susținem unii pe alții.

De ce spun acest lucru? Pentru că mulți au apelat la mine cu astfel de probleme și am fost și eu, la rândul meu îndrumată, către cineva pentru a fi ajutată să conștientizez un tipar care făcea parte din modul meu de a mă raporta la ceva exterior mie, dar pe care nu-l puteam vedea pentru că, aparent, îl consideram rezolvat.

Trebuie să vă mărturisesc că m-am chinuit trei zile cu tot felul de simptome fizice, de la stări de greață și rău, la o manifestare mai interesantă pentru mine cum ar fi starea de a fi înghețată. Orice am făcut nu m-am putut încălzi decât temporar și aparent, pentru că în interior dârdâiam de frig. Stare care s-a manifestat și în exterior prin mâini, picioare și nas înghețat. Dar rău de tot.

În cele din urmă, m-a sunat ieri un prieten și când i-am spus cum mă simt mi-a dat numărul de telefon al unei prietene de-a sale cu recomandarea expresă de a o suna. Am sunat-o și i-am povestit care este starea mea. M-a ascultat și mi-a recomandat să ascult Psalmul 50 de la Putna. În acel moment, i-am explicat respectuos pe cât am putut, că eu și biserica suntem două lucruri paralele și că biserica cu tot ce ține de ea nu are ce căuta în viața și preocupările mele.

Din vorbă în vorbă mi-am dat seama că, deși la nivel conștient priveam biserica drept o cale, la nivel inconștient judecam, blamam și condamnam biserica pentru că vedeam în ea principalul mijloc prin care omenirea a fost și este ținută în întuneric de adepții ”puterii-asupra-altora”. Mi-a recomandat totuși să ascult Psalmul și să văd ce voi simți pe urmă. L-am ascultat și apoi l-am și citit.

În timp ce-l citeam am conștientizat lupta care se dădea în mine citind acele cuvinte pe care nu le-am simțit absolut deloc pline de iubire, dimpotrivă. Starea mea de rău s-a accentuat și atunci am conștientizat lupta, energia luptei care ieșea la suprafață antrenând multe stări de rău fizic, stări care în acel moment am știut că provin din ceea ce am trăit în ”realitate” cândva, și care și-a lăsat amprenta adânc în câmpurile mele energetice.

Era ceva ce am ascuns adânc în mine și pe care nu am fost capabilă până acum să-l las să vină în conștientizarea mea. Preț de o clipă m-am întrebat de unde vine și am simțit atât de multă suferință și durere încât stomacul meu a și reacționat. Era urât, era întunecat, era suferință. Multă, prea multă. Și atunci am început să trimit iubire necondiționată și focul violet în acel hău întunecat și am simțit cum treptat, treptat lucrurile încep să se liniștească.

După o vreme am putut privi liniștită situația și am ales să îmbrățișez cu iubire necondiționată, iertare necondiționată și acceptare necondiționată toate acele stări trimițând focul violet pentru transmutarea acelor energii în formele lor mai înalt dimensionale. Și am ales să eliberez lupta fără a ști cauza și motivele ei. Am simțit că nu mi-ar fi de nici un folos ACUM să intru în acele energii și am ales să le las acolo unde le este locul, într-un ”trecut” care nu mai are nimic pentru mine acum. Așa cum ar spune Arcturienii, am ales să ”schimb anvelopa spartă” fără nevoia de a ști ce a spart-o. Doar să o schimb și să-mi continui călătoria.

Acum pot într-adevăr privi biserica și ceea ce ea reprezintă drept o cale care există fără nevoia de a o judeca și condamna. Nu numai că pot accepta că mai sunt unii care au ales această cale, dar pot onora alegerea lor. Nu trebuie să fie și alegerea mea, dar respect și onorez calea lor ca și pe orice altă cale, inclusiv a mea. Nu mai este treaba mea ce se întâmplă pe această cale, este doar treaba celor care și-au ales-o ca și cale. Dacă și când ei vor alege să facă schimbări, asta este treaba lor, nu a mea.

Observați-vă, observați-vă, observați-vă comportamentul și stările fizice pentru că corpul nostru ne vorbește acolo unde mintea tace. Este foarte greu să ne accesăm subconștientul și inconștientul pentru că nu știm întotdeauna cum să o facem sau că ar trebui să o facem. Și atunci când nu reușim, corpul nostru preia inițiativa și ne trimite toate semnalele de care avem nevoie pentru a înțelege că avem o ”treabă internă” de rezolvat. Suntem ajutați din toate părțile să ne facem treaba și să ne ”încheiem socotelile” cei care am ales să o facem.

Și să nu uităm că, indiferent de întrebare, IUBIREA este răspunsul.

Namaste! 

Monica Poka