Prin Marilyn Raffaele
Dragilor,
suntem conștienți de dezamăgirea pe care mulți dintre voi o simțiți în ceea ce
privește încetineala cu care noul pământ pare a-și face apariția. Acest lucru
se datorează faptului că voi priviți procesul cu anumite așteptări despre cum
ar ”trebui” să arate lucrurile în funcție de orice concepte ați deține. Nu este
nici o greșeală în asta, deoarece acest lucru nu face altceva decât să reflecte
modul în care ați învățat să trăiți în energia trei dimensională.
Voi
vă aștepați ca schimbările evoluționiste să se manifeste în anumite moduri
familiare, dar amintiți-vă, conștiința omenească este limitată la ceea ce este
deja cunoscut. Fiți deschiși la ceea ce este încă necunoscut, pentru că
schimbarea este, și se va manifesta în moduri neașteptate. Să știți că noile
energii puternice curg pe tăcute pe pământ și sunt disponibile tuturor, dar nu
se vor manifesta întotdeauna în modurile pe care voi le așteptați. Mult din
ceea ce voi percepți drept haos este, de fapt, curățarea vechii energii.
Este
foarte important să vă acordați timp să vă odihniți pe parcursul zilei pentru
procesul de integrare a acestor energii noi puternice care de multe ori vă pot
face să vă simțiți epuizați. Chiar și având programe de lucru/familie foarte
încărcate este important să includeți mici pauze care pot fi atât de simple ca
și mersul la baie și închiderea ușii pentru a vă odihni câteva clipe în
realizarea ”EU SUNT”. Dacă este posibil, un pui de somn scurt, este cel mai
bun.
Procesul
de integrare nu are loc peste noapte, el exact asta și este, un proces. Aveți
răbdare dragilor și dați drumul tentației de a crede că nu faceți nimic pentru
simplul fapt că voi și lumea nu sunteți așa cum ați anticipat – încă.
Unii,
când simt nevoia unui pui de somn în miezul zilei, se opun, crezând că acest
lucru demonstrează lene sau un pas fizic înapoi pentru că este ceva ce n-au
avut nevoie niciodată să facă. Este important să nu opuneți rezistență pentru
că procesul de integrare are nevoie de multă energie, lăsându-vă mai puțină la
dispoziție pentru stilul de viață activ cu care sunteți obișnuiți. Persoana
care insistă să-și continue obiceiul de a merge, merge, merge în ciuda nevoii
de mai multă odihnă, se va simți în curând stoarsă de energie.
Acordându-vă
timp să faceți o pauză și să vă odihniți nu este un fel de a nu face nimic cum
ar putea să pară, ci este o acțiune integrantă a procesului de
eliberare/integrare. Ați fost programați să credeți că faptul de a fi ocupați
înseamnă o viață productivă și de succes. Atât școala cât și părinții v-au
învățat că timpul petrecut fără a face ceva înseamnă lene, un lucru rău, dar ca
și atât de multe alte credințe acesta este pur și simplu un concept transmis
din generație în generație.
În
viețile trecute acest lucru a fost adevărat și, prin urmare, mulți mai purtați
în memoria voastră celulară amintiri din acele vieți în care cei care nu au
arat și recoltat sau lucrat ore întregi pentru alții, nu au avut ce mânca. Asta
însă nu înseamnă că fiecare moment al zilei trebuie să fie o luptă. Să știți că
energia bucuriei și distracției sunt cele mai apropiate de energia Divină.
Descoperiți
că multe lucruri pe care le-ați crezut cândva adevărate au devenit treptat o
memorie celulară estompată. Începeți să înțelegeți că nu sunteți doar simple
corpuri fizice, ci conștiință aflată în diferite stări de conștientizare care a
ales în scopuri de învățare, să experimenteze o lume fizică într-un corp fizic.
Aceasta este rădăcina luptei pentru cei care cred că s-au născut având fie sexul
greșit, fie culoarea pielii.
Memoria
celulară acumulată viață după viață trăită ca un anumit sex va domina starea de
conștiință a unui individ și nu va avea nimic de-a face cu corpul. Pentru că
aceștia nu înțeleg imaginea de ansamblu, ei își asumă o greșeală fizică sau de
vreun fel care ar fi avut loc și caută să o rezolve devenind sexul cu care
rezonează mai puternic. Alegerea sexului este o decizie de dinainte de naștere
și este făcută de fiecare suflet în scopul de a integra orice energii masculine
sau feminine care pot fi necesare pentru a crea împlinire și echilibru.
Încercați
să nu judecați sau să vă comparați călătoria voastră cu a altora, ci mai
degrabă să examinați cu atenție ceea ce nu înțelegeți încă în experiența
voastră personală sau în cea a lumii pentru a găsi lecțiile ascunse – perlele de
înțelepciune care așteaptă să fie descoperite. Călătoria fiecăruia este
individuală și se bazează pe experiențele vieților trecute.
Din
ce în ce mai mult și clipă de clipă pe măsură ce începeți să rezonați cu
frecvențele noi și mai înalte ale Luminii, veți începe să experimentați faptul
de a vedea și auzi energiile de o frecvență mai înaltă. Nu vă speriați atunci
când se întâmplă aceste lucruri, ci aveți încredere în proces pentru că
schimbările au loc și nimic nu va mai fi la fel. Nu este nimic de care să vă
fie frică. Cei care continuă să se mai agațe de vechiul care se destramă cu
repeziciune, se vor trezi zbătându-se după aer într-o lume care se dizolvă.
Dorim
să vă vorbim despre recunoștință care este contrabalansul iubirii.
Recunoștința, în cel mai pur sens al său, este recunoașterea lui ”EU AM”, și nu
simplul act de a spune ”mulțumesc” pentru ceva ce ai primit așa cum în general
se crede. În acest sens spiritual profund, recunoștința recunoaște că tot ceea
ce este bun și pare a veni din afara sinelui nu este, de fapt, altceva decât
manifestarea veșnic prezentei plenitudini și completitudini. Recunoștința
înflorește cu ușurință din conștiința cuiva în care completitudinea și abundența
sunt înnăscute pentru că provin din unimea cu Sursa.
Recunoștința
neexprimată acționează ca un blocaj al curgerii, cum s-ar spune, deoarece
iubirea și recunoștința se echilibrează una pe cealaltă. Gândiți-vă la o monedă
– iubirea pe o parte și recunoștința pe cealaltă parte. Începeți să practicați
recunoștința în fiecare domeniu al vieții voastre – pentru ceea ce aveți precum
și pentru ceea ce nu credeți că aveți material, emoțional, mental și spiritual,
pentru că experimentarea lipsei servește ca o fereastră importantă în sistemul
de credință al cuiva. Amintiți-vă întotdeauna că lecțiile dureroase au fost
alese de voi ca fiind necesare pentru a obține creșterea și evoluția pe care o
căutați.
Începeți
să înțelegeți că voi sunteți creatorii, că cuvintele și gândurile voastre iau
formă și se manifestă. Actul de a exprima recunoștință servește la reformarea memoriei
celulare a lipsei în ”Eu am. Eu sunt abundent/ă și infinit binecuvântat/ă în
virtutea Unimii mele cu Sursa.” Trăind în fiecare zi din această conștientizare
vă permite să experimentați energia iubirii și vă ajută să înțelegeți mult mai
profund orice lecții ați putea avea.
Pentru
că recunoștința este o fațetă a iubirii, ea trebuie integrată împreună cu alte
fațete ale iubirii, devenind în cele din urmă starea voastră de conștiință
atinsă, deplin integrată și manifestată ca și IUBIRE Necondiționată.
Practicați
cu lucrurile simple, pentru că recunoștința nu este necesar să fie o declarație
impozantă, ci pur și simplu conștientizarea lui ”Eu Am pentru că Eu Sunt.” Când
conduceți mașina pentru a merge la lucru, fiți recunoscători pentru drumul
asfaltat și semnele de oprire. Când
mergeți la cumpărături fiți recunoscători pentru ușurința și disponibilitatea a
ceea de ce aveți nevoie.
Recunoștința
poate fi practicată la toate nivelele. Material o puteți manifesta dăruind/renunțând
la acele lucruri de care nu mai aveți nevoie sau nu le mai folosiți (nu-i vorba
de gunoaie), care spune celulelor voastre ”Sunt recunoscător/oare că am
suficient de mult pentru a putea împărtăși.” Emoțional, atunci când vă oferiți
umărul ca cineva să poată plânge pe el, este o recunoaștere a ”Mulțumesc pentru
lecțiile care m-au făcut să am umeri lați.” Mental, spunând cuvinte, oferind
informații, o ghidare inteligentă pentru cei care caută la acest nivel,
spunând: ”Am trecut și eu prin asta. Pot să-ți spun cum a funcționat pentru
mine. Sunt recunoscător/oare pentru capacitatea de a-i ajuta pe alții. Am
înțelepciune.”
Până
și un bănuț donat în spiritul iubirii, poartă o energie puternică pentru că
spiritul habar nu are de valoarea monetară materială, el recunoaște doar
intenția.
Fiți
recunoscători pentru faptul că ați evoluat până în punctul în care sunteți
capabili să recunoașteți natura Divină a tuturor și a tot cu ceea ce intrați în
contact. Exprimați recunoștință pentru zâmbetul cuiva, pentru un tril de
păsărele sau o carte bună și în curând vă veți da seama că fiecare clipă a unei
zile obișnuite are în ea posibilități infinite pentru a manifesta recunoștința.
Asta
este călătoria, asta este ceea ce voi ați cerut, pentru asta sunteți aici.
Timpul petrecut de voi pe Pământ este un privilegiu. Profitați din plin de el.
Noi
suntem Grupul Arcturian 6/21/15
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.