Bine ați venit la Devenind
UNA – Oameni și Planetă ”Blog-a-Thon!”
Astăzi vă vom prezenta informații despre cea de-a
Șaptea Chakră
Și mâine Gaia vă va vorbi despre cea de-a Șaptea Sa
Chakră
De Suzanne Lie
LOCALIZARE: Cea de-a Șaptea Chakră, cunoscută și ca și Chakra
Coroană, se află în creștetul capului, acolo unde se află ”moalele capului”
atunci când suntem copii.
PETALE: Chakra Coroană este cunoscută ca și Lotusul cu O Mie
de Petale. Când este clară/curată și deschisă ea este propria noastră Poartă
Stelară, sau vortex, către dimensiunile mai înalte.
NOTĂ ȘI MANTRĂ: Nota muzicală pentru această chakră este B și Mantra este
”aum” sau ”ee” ca și în vii.
CULOARE: Culoarea celei de-a Șaptea Chakre este violet. Roșul,
care este cea mai joasă culoare în spectrul nostru de lumină care poate fi
perceput fizic, și chiar deasupra luminii infraroșii, guvernează chakra
rădăcină. În schimb violetul, cea mai înaltă culoare din spectrul de lumină
care îl putem percepe fizic, și chiar sub lumina ultra-violet, guvernează
Chakra Coroană.
GUVERNEAZĂ: Chakra Coroană guvernează cerebrumul (partea
principală și cea mai din față a a creierului la vertebrate, localizată în
partea din față a craniului și constă din două emisfere, stângă și dreaptă,
separate de o fisură. El este responsabil pentru integrarea funcțiilor
senzoriale și neuronale complexe și de inițierea și coordonarea activității
voluntare în organism. n.t.), partea de sus a capului, întregul creier și
sistemul nervos. Se spune că guvernează și ochiul drept. În Mitologia Egipteană
cel de-al Treilea Ochi deschis este numit Ochiul lui Horus. Ochiul fizic stâng
guvernează Luna și femininul, manifestă lumea fizică, iar ochiul drept
guvernează masculinul, lumea spirituală ne-manifestată. Prin urmare, Ochiul
Drept al lui Horus aduce Spiritul în materie și apoi hrănește acel Spirit în
Ochiul Stâng al lui Horus. În acest fel, cele de-al Treila Ochi rămâne deschis,
împământat în lumea fizică și pe deplin perceptiv.
Cu
cât mai mult ne ”descărcăm” puterile noastre mai înalt dimensionale în corpul
nostru fizic, cu atât mai important este să fim centrați și împământați. Dacă
punem în priză un ventilator mic, nu avem nevoie de o priză cu împământare. Dar
dacă punem în priză un aparat de aer condiționat puternic, este nevoie să avem
acea împământare sau ne putem arde tot sistemul electric al casei. Același
lucru este valabil și pentru casa Sufletului nostru – vehiculul nostru
pământesc – trebuie să rămânem împământați sau ne putem arde sistemul electric
(sistemul nervos) al corpului nostru fizic.
Chakra
Coroană nu guvernează numai controlul creierului asupra întregului nostru
sistem nervos, ci și controlul Sinelui nostru Mai Înalt asupra întregii noastre
încarnări fizice. Odată ce Chakra noastră Coroană este deschisă, putem deveni
conștienți de adevăratul nostru ”creier” (mecanism de control) care există
dincolo de limitările dimensiunilor a treia și a patra. Abilitatea noastră de a
ne percepe viața fizică din acea perspectivă mai înaltă ne permite să avem
acces la conștiința noastră multidimensională. În timp ce suntem în acea stare
multidimensională, avem posibilitatea de a vedea nenumăratele forme ale existenței
noastre în multe planuri și realități diferite.
Chakra
Coroană guvernează Conștiința Cosmică care este conexiunea noastră cu
înțelepciunea spirituală, aspirațiile și cunoașterea Adevărului. Din această
perspectivă ne vedem pe noi înșine ca pe o scânteie de conștiință creând totul
și, paradoxal, ”Fiind” TOTUL. Din Conștiința noastră Cosmică, noi suntem
visătorul care visează un vis și își dă seama că tot ceea ce este perceput este
o extensie a SINELUI său.
Așa
cum chakra noastră rădăcină reprezintă conexiunea noastră cu Mama Divină sau Mama
Pământ, chakra coroană reprezintă relațiile noastre cu Tatăl Divin sau Tatăl
Cer. Tatăl Cer și Mama Pământ se alăturează, Spirit în Materie, pentru a crea Copilul
Iubirii lor – conștiința într-o formă fizică. Mama Pământ împământează în prima
noastră chakră puterea noastră și o trimite în sus din pământ pentru a se
alătura Tatălui Cer în cea de-a șaptea noastră chakră. Această ridicare a lui
Kundalini ne conectează cu energia care vine din dimensiunile mai înalte în
timp ce ne dă puterea și responsabilitatea ca, la rândul nostru, să împământăm
acea energie în planul fizic.
Relația
noastră cu mamele noastre este asociată cu prima noastră chakră. Dacă legătura
cu mamele noastre nu a fost satisfăcătoare în ceea ce privește nevoile noastre,
ne simțim adeseori tăiați de la rădăcină și dezrădăcinați și în viața fizică,
iar atitudinea noastră față de casă, securitate și bani este negativ influențată.
În schimb, relația cu tatăl nostru uman este asociată cu cea de-a șaptea
chakră. Deoarece chakra coroanei reprezintă unitatea noastră cu întreaga viață,
simțim un sentiment de izolare față de ”Dumnezeu” și de omenire dacă legătura
cu tatăl nostru este nesatisfăcătoare.
SIMȚ: Simțurile noastre multidimensionale și extrasenzoriale sunt guvernate
de chakra a șaptea. Din momentul în care această chakră este deschisă,
sentimentul nostru de empatie și unitate se expansionează. Când ne ridicăm conștiința,
experimentăm o persoană, loc sau obiect ca și cum am fi în interiorul lor sau
ca și cum am ”fi” ei.
Este
important, apoi, să ne amintim că odată cu această putere vine și
responsabilitatea. Ar trebui să ne activăm aceste simțuri numai pentru a oferi
ajutor sau vindecare – NICIODATĂ pentru simpla noastră curiozitate sau cu
intenții răuvoitoare. Compasiunea este sentimentul principal care se dezvoltă
atunci când chakra noastră coroană se deschide. Noi avem două tipuri de compasiune:
Compasiunea Coroană, care are mai mult de-a face cu percepțiile și comunicarea,
și Compasiunea Inimii, care are legătură mai mult cu emoțiile și cu empatia.
SEMN ASTROLOGIC: Semnele Capricornului și Peștilor guvernează această
chakră. Capricornul guvernează vederea interioară, concentrarea și percepția
esențială a materiei prin Lumina Divină, iar Peștii guvernează dizolvarea
limitelor, devotamentul și Unimea cu TOT CEEA CE ESTE.
ELEMENT: Elementul acestei chakre este Energia Cosmică, care
este adeseori experimentată ca o lumină interioară ce emană din cea mai
profundă parte a ființei noastre. Această Energie Cosmică care guvernează
tărâmurile mai înalte și provine de la Sursă, este simțită ca și inteligența
supremă și un sentiment de cunoaștere absolută. Când chakra noastră coroană se
deschide putem experimenta totodată și completa izolare și întunecime a Marelui
Vid.
Acest
Vid, care rezonează chiar sub dimensiunea a cincea, reprezintă potențialul brut
pentru tot ceea ce poate fi sau va fi. Întunericul total este reprezentativ
pentru centrul unei sămânțe înainte de a se deschide în lumina manifestării.
Când putem percepe prin chakra noastră coroană, putem identifica ambele extreme
ale tuturor polarităților.
Deschiderea
chakrei coroană ne expansionează percepțiile în cea de-a cincea dimensiune unde
NU există polarități. Prin urmare, sunt multe paradoxuri asociate cu această
chakră deoarece ea reprezintă ”sfârșitul tuturor paradoxurilor”. În timp ce
călătorim prin dimensiunile mai înalte este important să eliberăm toate judecățile
asociate cu polaritățile de lumină și întuneric. În schimb, trebuie să ne
consultăm propria noastră cunoaștere interioară și conștiința mai înaltă pentru
a naviga prin lumile noastre interioare. În cele din urmă, vom fi conștienți de
sinele noastre cinci dimensionale; ele nu cunosc judecata și nu dețin nici o
frică. Pentru că ce este judecata dacă nu o formă de frică?
CONȘTIINȚA: Deoarece chakra noastră coroană reprezintă conștiința
noastră multidimensională, pe măsură ce ne deschidem această chakră realitatea
noastră nu va mai fi limitată la dimensiunea a treia și a patra. Când chakra
frunții noastre, cea de-a șasea chakră, se deschide noi începem să călătorim în
sub planurile mai înalte ale celei de-a patra dimensiuni. Prin deschiderea
celei de-a șaptea noastre chakre, și activarea ulterioară a celui de-al Treilea
nostru Ochi, conștiința noastră poate intra acum în dimensiunea a cincea.
Acesta este momentul în care multele realități din jurul și din interiorul
nostru ne devin treptat vizibile în mod conștient.
Procesul
trezirii începe cu expansionarea conștiinței sinelor noastre fizice și lucrul
la curățarea corpurilor noastre eterice. Apoi astral, mental, cauzal și
conștiința spirituală EU SUNT se poate alinia ea însăși în pregătirea
ascensionării în dimensiunea a cincea. Până când atingem cea de-a cincea dimensiune
putem ”lucra” în vederea iluminării, dar de la dimensiunea a cincea încolo, trebuie
ca pur și simplu să ”FIM”. ”A face” nu mai este important; singură conștiința
este importantă. Și, în cele din urmă, în dimeniunea a șasea și a șaptea nici
conștiința nu mai este importantă deoarece acolo există numai ”itate”,
”Acumuitatea” și ”Aicitatea”.
Pentru
a experimenta lumile dincolo de cea de-a cincea dimensiune joasă, trebuie să
eliberăm toate dorințele, chiar de ”bine” și ”corect”, pentru că acolo nu
există polaritate. Prin urmare acolo nu există bine sau rău, corect sau greșit.
Pentru a călători în dimensiunile mai înalte este nevoie de o minte goală, o
minte care nu tânjește după nimic, nu așteaptă nimic, nici măcar Adevărul sau
Iluminarea. Această ”minte goală” doar ESTE. Ea este fără tânjire, fără jind și
fără dorință. Apoi, dintr-o dată sunteți acolo și până și cosmosul dispare.
CRONOLOGIA PERSONALĂ: Chakra coroană reprezintă acel stadiu din viața noastră
în care ne-am realizat SINELE. Nu mai avem nevoie de polaritățile de masculin
sau feminin, uman sau divin. Înțelegem că această realitate fizică nu este
decât un mic segment al SINELUI nostru total, și ne dăm seama că am ales să ne
încarnăm în acest spațiu și timp pentru a ne îndeplini Misiunea, motivul
întrupării noastre.
Bogăția
și adularea de către alții nu mai sunt o forță conducătoare pentru că știm că
finalizarea muncii noastre poate sau nu poate fi recunoscută în plan fizic. Mai
știm că atunci când rămânem conectați la ghidarea noastră interioară, nevoile
și fricile ego-ului nostru vor fi echilibrate prin iubire și că totul ne va fi
dezvăluit la momentul potrivit.
Această
detașare nu înseamnă însă că ne-am disociat de sinele nostru uman. Așa că,
atâta timp cât purtăm o formă fizică, există o parte din noi care rămâne
limitată de regulile celei de-a treia dimensiuni și separată de SINELE nostru
total. Cu toate acestea, când chakra coroană este deschisă și cel de-al Treilea
Ochi este funcțional, ne putem vedea realitatea din perspectiva Sinelui nostru
Mai Înalt. Atunci putem să-i oferim sinelui nostru uman care adeseori se luptă iubirea
necondiționată, acceptarea și iertarea care este ÎNTOTDEAUNA necesară și meritată.
În
acest stadiu al vieții noastre ne dăm seama că cea de-a treia dimensiune este o
hologramă a propriilor noastre iluzii stabilite astfel încât să putem învăța și
crește. Suntem conștienți de faptul că cea de-a treia dimensiune colapsează
acum în cea de-a patra și apoi cea de-a cincea dimensiune și suntem activi în
facilitarea acestui proces. De fapt, este posibil ca noi să fim acum în cea
de-a patra dimensiune.
Cum
vor afecta aceste schimbări experiența noastră de ”viață” vom descoperi fiecare
și, sperăm, împărtăși cu alții. Pe măsură ce fiecare dintre noi se trezește,
este responsabilitatea noastră să-i ajutăm în trezire pe alții în modul în care
Sufletul nostru de dirijează. În acest fel, ascensiunea planetară poate
continua. Suntem toți Una, și de fiecare dată când îl ajutăm pe un altul, ne
ajutăm pe noi înșine. Paradoxal, de fiecare dată când ne ajutăm pe noi înșine,
îi ajutăm pe alții.
CRONOLOGIA SOCIALĂ: Când suficientă populație a Pământului își deschide
chakra coroană și-și activează cel de-al Treilea Ochi, conștiința colectivă a
Pământului va atinge dimensiunea a cincea. Atunci devenim o Civilizație
Galactică cu o conștientizare deplină a formelor de viață din alte dimensiuni,
planete și lumi. Nu vom mai avea nevoie să purtăm războaie unul împotriva
celuilalt, deoarece ne vom da seama că noi suntem Oamenii Uniți ai pământului.
Noi suntem o familie, nu numai pe planeta noastră, ci și în sistemul nostru
solar, în galaxia noastră și dincolo de ea.
Din
această stare de conștiință, nu mai avem nevoie să venerăm nici o ființă pe
care o considerăm ”mai presus” de noi, pentru că înțelegem că și noi avem o
parte ”mai înaltă” a propriei noastre ființe pe care o putem accesa conștient
în mod constant. Așa că, în loc să venerăm intrăm în comuniune și comunicăm.
GLANDA ENDOCRINĂ: Chakra coroană este guvernată de glanda pineală.
Glanda pineală are celule fotoreceptoare care reglementează secreția hormonului
melatoninei. Melatonina reglementează ritmul circadian al corpului nostru, care
este ritmul nostru de veghe și de somn, sau conștiința noastră în lumea
exterioară și conștiința în lumea noastră interioară. Glanda noastră pineală
este totodată și legătura principală dintre Sufletul nostru și creierul nostru.
Ea este, prin urmare, poarta noastră către conștiința multidimensională.
Știința
și metafizica sunt de acord că glanda pineală funcționează ca și regulator al
luminii și că ea joacă un rol și în ciclul nostru de reproducere. Cercetările
științifice sugerează că glanda pineală poate funcționa în convertirea
informației neuronale despre condițiile de luminozitate, în ieșirea de hormoni.
Cu alte cuvinte, când este mai puțină lumină, glanda pineală produce mai multă
melatonină, iar când este mai multă lumină, ea produce mai puțină melatonină.
Acest
lucru ne menține treji și funcționali în timpul zilei și ne facilitează somnul
noaptea. Glanda pineală joacă un rol însemnat și în maturizarea sexuală
deoarece la copiii mici există o abundență de melatonină, care se crede că
inhibă dezvoltarea sexuală. Glanda pineală se micșorează pe măsură ce intrăm în
adolescența timpurie și începe pubertatea.
Metafizica
ne învață că glanda pineală transduce Lumina Cosmică în jos din corpurile
noastre patru dimensionale în vehiculul nostru fizic astfel încât noi să o
putem ”descărca” în conștiința noastră trei dimensională. Glanda pineală ne
guvernează bioritmurile în a ne simți sus/lumină și a ne simți jos/întuneric.
Din
cauza faptului că noi trăim în ”țara polarităților”, chakra coroană și glanda
sa pineală este necesar să amestece întunericul marelui Vid cu Lumina Cosmică
în scopul de a integra întregul spectru al curgerii constante, dimensiunile mai
înalte în realitatea noastră fizică. Odată ce glanda noastră pineală a ”descărcat”
această energie, glanda noastră pituitară poate instrui celelalte glande
endocrine să ne ajute în creșterea tiparelor vibraționale ale formei noastre
fizice.
NERVUL PLEXUS: Chakra coroană ne conectează la Conștiința Unității. Prin
urmare, această chakră ne guvernează creierul și întregul sistem nervos.
CLARITATEA: Când această chakră este clară putem primi energie
cosmică pentru a iniția dezvoltarea Conștiinței noastre Galactice. În această
stare de conștiință putem percepe Iubirea Cosmică și Toată-Cunoașterea SINELUI
nostru cinci dimensional. Acest lucru ne re-trezește capacitatea de a percepe
tiparele cauzei și efectului, precum și matricile de lumină care crează
iluziile realității noastre fizice holografice. Această abilitate, totuși, nu
ne-o amintim de obicei până când nu suntem în stare să eliberăm cel puțin 51%
din credințele noastre de bază programate în limitare și separare. Calea către
Iluminare este pavată cu răbdare, așa că trebuie să fim răbdători cu noi înșine
în ceea ce privește această problemă.
Cei
mai mulți dintre noi au purtat corpuri fizice de mii de ori de-a lungul
mileniilor. Din fericire, cu o chakră coroană deschisă putem accesa din nou un
sentiment de bună-stare, unitate cu întreaga viață, o minte deschisă și
încredere în noi înșine și în directivele noastre mai înalte. Putem câștiga o
suficientă pace a minții pentru a ne putea asculta Sinele Mai Înalt din ce în
ce mai des. Propriul nostru Sine Mai Înalt ne va ajuta în re-programarea
minților noastre în acceptarea și integrarea zilnică a propriei noastre divinități.
Când noi ne schimbăm, și relațiile noastre cu ceilalți se schimbă.
Când
doi oameni cu chakra coroană clară își amestecă energiile, o lumină aurie blândă
le umple aura deoarece amândoi experimentează un profund sentiment de unitate
și comuniune. Cele trei chakre superioare ale ambilor se alătură în
comuniune/comunicare în timp ce transferul de înțelepciune se realizează de la
cel de-al treilea ochi la cel de-al treilea ochi. Această comunicare mutuală
este înțeleasă prin intermediul chakrei gâtului și chakra inimii lor. Acest
limbaj mutual al iubirii comunică într-o manieră empatică, telepatică.
NECLARITATEA: Depresia, un sentiment de izolare, o minte închisă,
îngrijorare intensă și anxietate, tumori cerebrale, presiune craniană, dureri
de cap și migrene, tulburări mentale, probleme ale scalpului și tulburări de
somn pot rezulta dintr-o chakră coroană neclară. Poate fi vorba și de o frică
de religie sau spiritualitate, frustare și putere nerealizată, puțină bucurie
în viață, frică de lucrurile care nu pot fi înțelese cu simțurile fizice și
chiar schizofrenie.
Când
chakra coroană a cuiva este blocată, o culoare foarte neplăcută noroioasă,
curry închis îi pătează chakra coroană și întreaga aură. Când comunicăm cu ei
putem simți o senzație de furnicături și înțepături în coroana noastră și putem
simți o avertizare că avem nevoie de o protecție psihică. Când comunică doi
oameni ale căror chakre coroană sunt neclare, sunt comune multe concepții
greșite și neînțelegeri. Schimbul lor poate deveni contradictoriu fără nici un mijloc
evident de înțelegere sau comunicare efectivă.
CHAKRA PĂMÂNTULUI: Cea de-a șaptea chakră a Pământului este declarată a
fi Muntele Fuji în Japonia. Așa cum chakra coroană guvernează ambele sentimente
de unitate și izolare, și Japonia a fost izolată timp de mai mulți ani,
perioadă în care societatea era unificată în sine. M-tele Fuji sau Fujiyama
(yama înseamnă munte în japoneză) a oferit o bază spirituală pentru Japonia
încă din cele mai străvechi timpuri și oamenii evlavioși au îndurat multe
greutăți timp de mai multe zile în căutarea lor de a urca acest munte sacru.
Acest munte are o înălțime de 12380 de picioare și este un vulcan inactiv
renumit în întreaga lume pentru simetria și serenitatea sa.
M-tele
Fuji, așa cum face chakra coroană, salută fiecare nou anotimp într-un mod
frumos și dramatic. Primăvara, cireșii izbucnesc în floare la poalele muntelui,
urmați de înflorirea azaleelor purpurii care anunță venirea verii, iar din iulie,
Trandafirii Alpini încep să înflorească. De la sfârșitul lui August, vara se
încheie iar Festivalurile Focului ale Fujiyoshida celebrează venirea iernii și
sfârșitul tuturor călătoriilor către vârful M-telui Fuji.
DIMENSIUNE: Toate dimensiunile sunt guvernate de această chakră,
deoarece ea reprezintă conștiința noastră multidimensională deplină.
REZUMAT: Așa cum mulți dintre noi ne-am urcat Fujiyama-ul
nostru personal pentru a atinge vârful, deschiderea chakrei coroană reprezintă culminarea
călătoriei lui Kundalini din Rădăcina noastră până la lotusul cu o mie de
petale în Coroana noastră. Această călătorie reprezintă încheierea unei lumi și
începutul uneia noi. Acea lume a fost, bineînțeles, întotdeauna acolo, dar am
uitat-o noi. Am uitat de unde venim, și am uitat marea glorie și complexitate a
adevăratului nostru SINE.
Deschiderea
chakrei noastre coroană reprezintă încheierea capacității noastre de a trăi ca
victimă a iluziilor vieții noastre fizice. Da, suntem încă oameni. Trăim încă
în corpul nostru fizic și suntem, prin urmare, supuși căderii în dramele
sinelui nostru separat, limitat. Cu toate acestea, noi nu mai trăim în el.
Noi
l-am sărutat pe UNUL și ne-am lăsat Nemulțumirea Divină pe deplin activată.
Această ”nemulțumire” este ca un fascicul de ghidare acasă care ne trage în
direcția frecvențelor noastre energetice de bază. Acum, casele noastre din stele,
din alte galaxii și din alte dimensiuni ne cheamă încontinuu și ne imploră să
ne întoarcem. Asta este, să ne întoarcem și totuși să rămânem, să ne întoarcem
Acasă în conștientizarea și în conștiința noastră și totuși să stăm în cea de-a
treia dimensiune unde ne trăim în mod activ Misiunea.
Acum
că ne amintim cine suntem, începem să ne amintim de ce am venit aici. Există o
singură Misiune pe care o avem cu toții în comun și asta este misiunea de a
împământa vibrațiile Caselor noastre din dimensiunile mai înalte în viața
noastră de zi cu zi. Fiecare dimensiune are o frecvență de rezonanță diferită.
Frecvența de rezonanță este frecvența liniei de bază sau frecvența centrală. În
fiecare dimensiune sau conștiință personală există o rezonanță sau o frecvență
principală sau viteză/rată de vibrație. Această frecvență este mai înaltă în
zilele când suntem plini de iubire și mai joasă în zilele în care suntem plini
de frică. Cu alte cuvinte, sinele nostru trei dimensional va fluctua în
frecvență de la ”supraviețuire” la ”experiențe de vârf”.
Frecvența
noastră de rezonanță personală, ori frecvența semnăturii, este adeseori
determinată și/sau măsurată de către undele noastre cerebrale. (Undele Cerebrale
sunt acoperite în lungime în Corpul Fizic ca Acces în Secțiunea Conștientă sub
denumirea de ”Stări de Conștiință”) Deschiderea chakrei coroană ne permite să
ne accesăm undele Delta în timp ce suntem încă oarecum conștienți de corpul
nostru fizic. Aceste unde cerebrale sunt ”fasciculul de ghidare acasă” care ne
permit să ne accesăm SINELE care există pe alte stele, galaxii și dimensiuni.
Odată
ce accesăm aceste părți ale SINELUI nostru total, putem dezvolta o relație cu
ele. Aceste SINE mai înalte ne permit să ne vedem lumea din perspectiva lor. A percepe
separarea și limitarea lumii fizice dintr-o parte a SINELUI nostru care
trăiește dincolo de iluzie este începutul Conștiinței noastre Galactice.
Pe
măsură ce comunicăm mai mult cu aceste părți mai înalt dimensionale ale SINELUI
nostru, vălul dintre lumi începe să se subțieze, iar perspectiva noastră asupra
întregii vieți este ridicată deasupra celei de-a treia dimensiuni. Acesta este
modul în care devenim conștienți de cauzele problemelor noastre care nu-și au
rădăcina în copilăria din această viață ci în alte vieți trei sau patru dimensionale
(cunoscute adeseori ca ”vieți trecute”) precum și în alte realități paralele. Din
fericire, din acest moment ne putem accesa și SINELE nostru pentru a ne ajuta
în înțelegerea și integrarea acestei informații multidimensionale.
Conexiunea
cu SINELE nostru mai măreț, Sufletul nostru, ne oferă sprijinul și curajul de a
ne aminti conștient viața rădăcină în care am experimentat prima dată frica
care a avut ecou prin multe alte vieți. Această ”prima dată” în care am avut o
experiență extrem de negativă crează adeseori o engramă (o urmă lăsată în
sistemul nervos de o întâmplare n.t.) care este ca un țesut cicatrizat în
sufletul nostru. Această engramă ne programează Sufletul să recreeze acea
experiență din nou și din nou până când este rezolvată. Odată ce am călătorit
în conștiința noastră în realitățile în care aceste tipare au apărut prima
dată, putem apela la Sinele nostru Mai Înalt să echilibreze acea durere și
frică cu Iubire Necondiționată.
Sufletul
nostru a recreat aceste situații viață după viață astfel încât să putem câștiga
stăpânire asupra acestor emoții și situații. Odată ce iubirea a echilibrat frica
frecvența noastră de rezonanță se poate ridica prin TOATE viețile noastre în
toate dimensiunile, timpurile și locațiile. Ne primim conexiunea la această
Iubire Necondiționată în mod regulat, odată ce Inima noastră Mai Înaltă este
deschisă. Inima noastră fizică rezonează la culoarea verde.
Această
parte a chakrei inimii noastre guvernează iubirea noastră umană. Iubirea umană
poate fi curajoasă și altruistă sau plină de frică și egoistă. Pe de altă
parte, Inima noastră Înaltă rezonează la Iubirea Necondiționată și Compasiune.
Inima noastră Înaltă este localizată chiar deasupra și în fața inimii noastre
fizice în corpul nostru eteric patru dimensional. Inima noastră Înaltă
rezonează la culoarea roz.
Iubirea
Necondiționată se bazează pe Compasiune. Cu această compasiune noi putem iubi
necondiționat, accepta necondiționat și ierta necondiționat întreaga viață.
Fiecare dintre noi, oricât ar fi de spiritual sau și-ar fi realizat sinele,
avem momente dificile în viețile noastre fizice. În aceste vremuri suntem
provocați să acceptăm iubirea necondiționată și compasiunea de la Sinele
noastre Mai Înalte în conștientizarea noastră fizică astfel încât să putem
primi iubirea și mângâierea lor. Am fost instruiți că este divin să suferim.
Acum trebuie să rescriem acea limitare a adevărului, care este că nu mai
trebuie să suferim pentru că SUNTEM divini.
Chakra
noastră coroană deschisă este cea care inițiază aest proces de ”eliberare a
suferinței”. Chakra coroană este centrul paradoxului – lumină și întuneric,
cunoscut și necunoscut. Marea iubire a Luminii Cosmice ne aduce Iubirea
Necondiționată, iar marele întuneric al necunoscutului poate aduce o Enormă
Frică. Stând în centrul absolut între lumină și întuneric, cunoscut și
necunoscut, în centrul lotusului cu o mie de petale deschis, putem vedea că toate
acestea sunt pur și simplu extreme diferite în iluzia vieții fizice.
Din
perspectiva chakrei noastre coroană deschise, noi suntem permanent în contact
cu ajutorul și înțelegerea sinelor noastre cinci dimensionale. Prin urmare, ele
ne pot oferi înțelegere, iubire și compasiune ca să ne ajute atunci când devenim
temători sau confuzi. Cu ajutorul lor putem vedea imaginea de ansamblu care ne
permite să ne amintim că am ales să intrăm în viața noastră fizică pentru a
îndeplini o Misiune. Vom mai simți emoțiile fricii, furiei și durerii pentru că
ne purtăm vehiculul pământesc. Cu toate acestea, chiar dacă nimeni din
realitatea noastră fizică nu ne poate ajuta, putem ÎNTOTDEAUNA primi ceea ce
avem nevoie pentru a ne încheia inițierea de la propria noastră ghidare
interioară.
Vindecarea
multidimensională este procesul prin care găsim cauza originală a tuturor ”problemelor
de viață”. Am retrăit din nou și din nou aceste probleme de viață, în această
viață precum și în altele. Aceste credințe fundamentale în separare și limitare
ne-au ținut adormiți și în luptă cu lumile din jurul nostru și din noi înșine.
Când putem vindeca aceste probleme chiar din miezul lor, și aceasta este prima
viață în care ele au fost experimentate, ne putem schimba multe realități în
același timp.
Odată
ce prima lor experimentare este vindecată, atunci tiparele care s-au manifestat
prin multe alte vieți, pot fi văzute cu ușurință. Când putem percepe în mod
conștient tiparul comportamentului nostru, atunci putem începe să ”ne prindem
asupra faptului” și putem să-l schimbăm. Cu toate acestea, chiar dacă aceste
tipare se vor diminua, ele nu vor dispărea în totalitate pentru că aceastea
sunt probleme care sunt legate de Misiunea voastră. Problemele asupra cărora am
lucrat viață după viață sunt esența serviciului nostru față de alții, față de
planetă și de Sinele nostru Mai Înalt.
Prin
vindecarea noastră înșine putem învăța cum să-i vindecăm pe alții. Odată ce
ne-am înfruntat Partea noastră Întunecată, frica noastră se diminuează foarte
mult. La urma urmei, nu ea este ”inamicul interior” care cauzează cea mai mare
amenințare? Această eliberare de frică ne dă un curaj mai mare să continuăm cu
propria noastră vindecare și să ajutăm și în vindecarea altora și a planetei
noastre. Noi toți am ales să venim aici din dimensiunile mai înalte pentru a
ajuta în acest măreț timp de transformare. Așa cum am avut vieți în care ”am
căzut în întuneric”, am avut și vieți în care am fost Inițiați Spiritual. La
încheierea acestor vieți spirituale ne-am întors în mod conștient la Casa
noastră din dimensiunile mai înalte.
Prin
conexiunea, comunicarea și profunda înțelegere a acestor ”vieți inițiate” putem
accesa și ne putem aminti puterea înnăscută cu care ne-am născut. Aceste vieți
puternice ne vor conduce și la sinele noastre mai înalt dimensionale,
intergalactice. De fiecare dată când interacționăm cu aceste părți mai înalte
ale noastre înșine, descărcăm un pic din viteza/rata lor de frecvență. De
exemplu, dacă avem un bol cu gheață (sinele nostru cel mai dens) și îl punem
sub un jet de abur (sinele nostru cel mai înalt, fără formă), gheața se va
transforma în apă, care este esența pură atât a gheții cât și a aburului și
punctul de mijloc dintre cele două.
Cu
alte cuvinte, cele două polarități lucrând una împotriva celeilalte ne vor duce
în punctul central, punctul de sprijin și punctul de echilibru. Acest punct
central este punctul de putere pentru că el este punctul din care putem vedea
ambele părți. Faptul de a fi capabili să vedem ambele părți, ambele extreme, ne
permite detașarea care crează compasiune. Compasiunea ne deschide spre lumile
mai înalte pentru că ea ne eliberează de dramele sinelui nostru fizic.
Compasiunea ne ridică din matricea trei dimensională în perspectiva noastră
multidimensională. Atunci putem vedea polaritățile trei și patru dimensionale din
jurul nostru fără a ajunge să ne blocăm în ele. Atunci suntem ”în lume, dar nu
ai ei”.
Din
acest punct central suntem liberi să experimentăm lumile de sub noi (gheața) și
lumile de deasupra noastră (aburul) în timp ce rămânem în centru (apa). Punctul
central este curgerea, punctul de predare – predarea la Sufletul nostru. Acesta
este locul fără nici o încărcătură emoțională, negativă sau pozitivă, care ne
slăbește din strânsoarea vechilor noastre credințe în separare și limitare. Din
acest loc ne putem arunca în curgere, preda ACUM-ului, uni cu Unimea și permite
Sufletului nostru să devină Căpitanul Navei noastre Pământești.
Cu
cât mai mulți indivizi sunt în stare să mențină acest punct central, cu atât
mai mult vom experimenta cu toții paradigma trecerii din materialism în
spiritualitate, din limitare și separare în Unimea, Aici-tatea și Acum-uitatea
adevăratei noastre naturi. De fiecare dată când oricare dintre noi intrăm în
comuniune cu Sinele nostru Mai Înalt și ne descărcăm rezonanța noastră mai înalt
dimensională în corpurile noastre fizice, noi contribuim nu numai la
ascensiunea noastră personală ci și la ascensiunea planetară.
ÎMPREUNĂ
ne vom descoperi fiecare propria noastră piesă de puzzle și o vom conecta apoi
la întreg. Apoi, ca planetă și ca specie putem crea Raiul pe Pământ.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.