sâmbătă, 13 iunie 2015

Gaia Vorbește despre Cea De-a Doua Ei Chakră


Amazonul Brazilian

De Suzanne Lie

Eu sunt Gaia, m-am întors pentru a fi ghidul vostru în timp ce voi vă fuzionați chakrele cu ale mele și ne unim oameni și planetă în Unime. Vă invit acum să-mi vizitați cea de-a Doua Chakră. Vă primesc cu bucurie în corpul meu planetar așa cum și voi mi-ați urat bun venit în corpul vostru uman.

Cea de-a Doua Chakră este feminină/de intare a energiei. Acesta este locul din corpul vostru în care vă conectați cu emoțiile voastre și vă SIMȚIȚI ”instinctele intestinale”. Cea de-a doua chakră a mea, Amazonul Brazilian, este, de asemenea, locul în care îmi pot simți și eu cel mai bine corpul, planeta.

În timp ce Muntele Sinai este baza mea, Amazonul Brazilian este pântecele meu. El este leagănul veiții mele. Toate elementele mele pământ, aer, foc și apă abundă aici și interacționează liber între ele. Acest paradis de minuni nedescoperite se sacrifică pe sine însuși pentru transformarea noastră. În fiecare zi tot mai mult din Amazonul meu moare. Deplâng profund moartea lui, așa cum ar trebui să o facă și oamenii care îl spurcă. Dar aici nu există victime, pentru că totul face parte din Planul Divin.

Amazonul, pântecele meu, este, de fapt, însărcinat cu Corpul meu de Lumină care în curând va ieși la iveală. Prin devastarea pădurilor sale, plantelor și animalelor sălbatice, ea se va ridica victorioasă ca și mitica Pasăre Phoenix, dând naștere unui nou ciclu. Nu plângeți pierderea ei, pentru că cea de-a doua mea chakră este iubire și iubirea supraviețuiește ÎNTOTDEAUNA.

CEA DE-A DOUA CHAKRĂ PERSONALĂ: OMBILICUL

Cea De-a Doua Chakră, guvernată de glandele de reproducere, este o potrivire pentru cea de-a Doua mea Chakră, așa cum Amazonul Brazilian deține nenumărate secrete legate de fertilitate și creștere. Chakra voastră ombilicală este locul în care voi v-ați conectat cu Mama voastră prin cordonul ombilical. Acest cordon a fost tăiat atunci când v-ați născut.

Vă cer să vă conectați din nou acel cordon, numai că, de această dată, el va fi conectat nu la ”Mama care v-a dat Naștere”, ci la ”Mama voastră Pământ”. Acordați-vă un moment să mă SIMȚIȚI pe mine, Gaia, ca și Mama Natură, în timp ce vă conectați cordonul ombilical la pântecele meu în Amazonul Brazilian.

Ce-a Doua voastră Chakră, ca și a mea dealtfel, este zona în care se emană cea mai multă pasiune, gestație, naștere și re-naștere. Guvernată de elementul apă, și Chakra voastră Ombilicală reprezintă emoțiile și ”instinctele intestinale” ale voastre.

Una dintre componentele de bază ale imensei voastre creativități este sensibilitatea voastră senzuală, care vă înregistrează reacțiile emoționale față de viață. Dacă rămâneți acordați intuitiv în cea de-a Doua voastră Chakră, precum și conectați la mine, vă veți reconecta cu instinctele, intuițiile voastre personale și planetare precum și cu tradițiile străvechi.

FUZIONAREA  CHAKRELOR

Vă cer să călătoriți înapoi în miezul corpului meu pentru a ne reconecta Esența. Jos, jos, jos mergeți în adevăratul pântece al corpului meu planetar. Cu cât mai departe puteți călători în corpul meu, cu atât mai în urmă vă întoarceți în copilăria voastră. În cele din urmă ajungeți în pântecele meu, precum și în pântecele mamei care v-a dat naștere.

Pe măsură ce vă ridicați încet la suprafață, voi ieșiți prin canalul nașterii voastre. În cele din urmă, vă nașteți din nou, de această dată profund în inima Amazonului meu Brazilian. Inspirați multele arome care plutesc în aerul umed al junglei mele. Ascultați sunetele creaturilor mele și priviți nenumăratele plante, multe dintre ele nici nu sunt cunoscute științei voastre. Simțiți căldura mea umedă pe corpul vostru care crește spre maturitate.

În cele din urmă sunteți din nou adulți, numai că sunteți transformați. Eu sunt Mama voastră și voi sunteți un copil al Naturii. În timp ce vă plimbați prin jungla densă și de-a lungul multor râuri, voi vă simțiți UNA cu mediul vostru. Ascultați sunetele și vocile creaturilor junglei, SIMȚIȚI sentimentul de ACUM în care aceste nenumărate forme de viață trăiesc. Auziți răpăitul ploii pe acoperișul coronamentului îndepărtat al copacilor, în timp ce mergeți pe cărările din junglă.

Simțiți-vă sinele viu printre ”Zeițele Înfloritoare” pe măsură ce propria voastră creativitate este aprinsă de fertilitatea lumii din jurul vostru. Urați bun venit la tot ceea ce experimentați în corpul vostru fizic. Simțiți creativitatea și gloria Amazonului Brazilian în propria voastră cahkră ombilicală, în timp ce îi permiteți străvechei voastre memorii să-și amintească multele secrete ale vindecării care se ascund în această junglă vastă.

Acordați-vă un moment lung pentru a experimenta cum Corpul meu de Lumină Planetar este gestant în această zonă. Simțiți gestația propriului vostru Corp de Lumină în timp ce spuneți:

”EU SUNT Corp de Lumină
EU SUNT Creație, EU SUNT Naștere
Prin Puterea Amazonului
Eu încep NAȘTEREA Corpului meu de Lumină
Și a Corpului de Lumină Planetar”


Într-adevăr, ele au devenit UNA, corpul vostru și al meu. Noi ne unim acum, Rădăcină cu Rădăcină și Ombilic cu Ombilic. Permiteți secretelor neexplorate ale vindecării și renașterii ascunse în Amazonul meu să se descopere în viața voastră.

Mă voi întoarce în curând pentru a vă ghida în fuzionarea celei de-a treia chakre a noastre.
Partenerul vostru în NAȘTERE,

Gaia



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.