Am
spus de multe ori ”intrați în centrul vostru, stați în centrul vostru”, dar nu
am spus nimic despre acest centru. Unde este el, ce este el. Centrul nostru
însă nu este un loc pe care să poți pune mâna și să spui ”Aici este centrul
meu.” Unii vor spune că centrul lor este în Inimă, alții vor spune că este în
Xia Dantien, alții că în Hara, alții că în cap, etc. Depinde de credințele și
tradițiile fiecăruia.
Eu
am să vă spun că centrul nostru nu este un loc. Centrul nostru, adevăratul
nostru centru este Divinitatea noastră și ea se află în noi, dar nu poate fi
localizată fizic pentru că este o stare de conștiință. O stare de conștiință pe
care o atingi atunci și numai atunci când poți să-ți recunoști Divinitatea. De
ce? Pentru că numai atunci ai ajuns în punctul în care să cauți, și să găsești,
în tine ceea ce ai căutat în zadar în afara ta.
Când
ajungi să-ți accepți Divinitatea, ți-ai găsit baza, casa, locul, originea, Tot Ceea
Ce Tu Ești. Și acesta este Centrul tău. ”Locul” din care pornești, în care ești
în permanență și în care te întorci întotdeauna. Cei care nu pot să-și accepte Divinitatea,
nu-și pot găsi acest Centru pentru că nu pot atinge starea de conștiință care
să-i ducă acolo. Și nu este suficient să-ți accepți doar mental sau intelectual
Divinitatea. Ea trebuie să devină starea ta de conștiință atinsă din care să
trăiești.
Divinitatea
din noi este ”locul” în care echilibrul este atins, în care iubirea
necondiționată este STAREA de A FI și în care pur și simplu EȘTI și ȘTII și
SIMȚI Unimea. Din acest ”loc” pornesc toate, absolut toate. Acesta este motivul
pentru care omenirea a fost îndepărtată de Divinitatea sa. Acesta este motivul
pentru care omenirea este împiedicată să-și recunoască și trăiască Divinitatea.
Dragii
mei dragi, primul pas spre Iluminare este să vă recunoașteți Divinitatea. Când
ați ajuns în punctul în care să vă și trăiți Divinitatea, ați ajuns
Maestrul/Stăpânul vieții voastre. Divinitatea este în noi în fiecare, este în
Tot Ceea Ce Există, ceea ce trebuie să facem este să o recunoaștem, să o
acceptăm și să o trăim. Dar pentru asta este necesar să dărâmăm niște bariere
și să ne eliberăm din niște lanțuri.
Centrul
nostru, al FIINȚEI noastre, este DIVINITATEA noastră!
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.