Consiliul Arcturian 9D prin Daniel Scranton
Salutări. Noi suntem Consiliul Arcturian. Suntem încântați să ne conectăm cu voi toți.
Am dobândit atât de multă înțelepciune de-a lungul existenței noastre și știm că înțelepciunea pe care o împărtășim cu voi toți vă ajută să duceți o viață mai bună, dar știm și că înțelepciunea derivă din experiențele de viață. Vrem să înțelegeți că sunteți meniți să aveți toate experiențele de viață pe care le aveți. Aceste experiențe nu sunt menite doar pentru evoluția voastră spirituală, ci mai degrabă, sunteți meniți să accesați înțelepciunea din acele experiențe și să o folosiți în scopul de-ai ajuta pe alții care trec prin ceva similar. Altceva ce vă oferă acea experiență, și nimic altceva nu poate, este capacitatea să simțiți compasiune pentru un altul care trece prin aceiași experiență.
Este una să-l înveți pe un altul cum să iasă dintr-o vibrație mai joasă, și cu totul altceva să simți compasiune pentru acea persoană fără să i te alături în acea vibrație mai joasă. Aceia dintre voi care v-ați experimentat într-o vibrație mai joasă, și bănuim că este valabil pentru voi toți, știți cât de puține aveți tendința să știți atunci când vă aflați în acea stare. Aveți acces la gânduri mai jos vibraționale, întreprindeți acțiuni mai jos vibraționale și aveți tendința să consolidați credințele mai jos vibraționale.
Prin urmare, ca ajutor, vindecător, ghid, ca lucrător în lumină, nu are rost să vă alăturați cuiva în starea sa de vibrație mai jos dimensională. Nu-i ajutați făcând asta. Să simțiți compasiune pentru cineva și, totodată, să vă împărtășiți înțelepciunea, este cel mai bun mod să fiți în serviciu acolo pe Pământ. Nu sunteți meniți să rezolvați problemele tuturor celorlalți. Nu sunteți meniți să le distrageți atenția de la emoțiile lor negative suficient de mult încât să aibă zâmbetul pe buze. Sunteți meniți să le arătați altora cum ați făcut-o voi și să le explicați pașii ca să iasă singuri din întunericul lor, și sunteți meniți să faceți asta prin compasiune.
Acum, s-ar putea să vă întrebați de ce este necesară compasiunea? Este modul vostru să creșteți spiritual prin experimentarea de-a-l ajuta pe un altul. Dacă tot ceea ce faci este să scrii cărți, să creezi cursuri și să le spui oamenilor să facă pașii x, y și z, atunci tu nu te-ai extins. Atunci nu vei fi în măsură să demonstrezi capacitatea de-a te menține într-o vibrație mai înaltă în timp ce, simultan, ajuți pe cineva care momentan operează într-una mai joasă. Prin urmare, capacitatea ta să-ți menții vibrația este de o importanță capitală pentru călătoria ta.
Acum, mulți dintre voi v-ați întrebat deseori de ce a trebuit să alegeți o cale atât de provocatoare în viața voastră. Vă întrebați de ce eșuați în această relație sau în acea afacere, iar unii dintre voi presupun că este vorba de o credință greșită, că aveți vreo programare la care nu i-ați dat drumul încă. Aceste lucruri pot fi adevărate, dar dacă vă uitați la imaginea de ansamblu a creșterii voastre spirituale, trebuie să aveți și experiențe în care pierdeți ceva sau pe cineva ca să puteți avea apoi compasiune pentru altul care trece prin acea luptă aparte în viața sa.
Când alții au dificultăți, trebuie să fiți în stare să asigurați acea înțelepciune dintr-o stare în care să înțelegeți și unde se află ei sau nu veți fi în măsură să vă conectați cu ei în mod corespunzător. Nu vreți doar să stați în turnul vostru de fildeș și să vă distribuiți practicile de înțelepciune și modalitățile de vindecare. Vreți să fiți în măsură să vă întindeți și să apucați pe cineva de mână ca să-l trageți în sus, să-i arătați că vă pasă, că-l iubiți, că vreți, de fapt, să-l ajutați în situația actuală.
Asta vă aduce și într-o stare mai mare de conștiință a unității, ceea ce este și un pas către cunoașterea voastră ca Sursă. Ați putea spune că fiecare scop din întregul Univers este ca ființa sau colectivul să se cunoască pe sine ca fiind Sursa. Prin urmare, vreți să vă amintiți că pe măsură ce îi învățați pe alții, pe măsură ce ajutați, pe măsură ce vindecați, faceți asta pentru un alt aspect al ceea ce voi sunteți. Și, în timp ce mențineți această conștientizare, celălalt sau ceilalți o pot simți. Ei se vor simți văzuți, auziți, înțeleși și cunoscuți de voi și, atunci, au o șansă mai mare să fie ajutați.
Noi suntem Consiliul Arcturian și ne-a făcut
plăcere să ne conectăm cu voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.