M-am trezit azi dimineață cu o conștientizare care m-a copleșit pur și simplu. O întrebare simplă care m-a dat peste cap prin răspunsul pe care mi l-am dat de pe un alt nivel de conștiință, unul mai înalt, desigur, și dintr-o perspectivă care, deși era pe undeva ”în colțul ochiului”, nu intra complet în viziunea mea. Până azi dimineață la o oră mai mult decât matinală. Se pare că atunci mintea mea este mai ”leneșă/adormită” și nu mă sabotează.
Întrebarea era pusă destul de interesant pentru că a durat un pic să îi descifrez adevăratul sens. Cred că intenționat a fost pusă așa ca să nu dau același răspuns venit din obișnuință. Nu atât întrebarea m-a luat oarecum pe nepregătite, ci energia din ea. Ce am simțit eu în al doilea moment, pentru că în primul m-am gândit ”Ce întrebare e asta? Doar se știe foarte bine!”
Ei bine, întrebarea era:
”Care este relația ta cu Mama Pământ?”
Deși mă pornisem să răspund, m-am oprit. Întrebarea venea de pe un nivel pe care nu l-am mai experimentat încă. În fața ochilor mi se derulau tot felul de imagini, unele cunoscute, altele venite dintr-un loc și timp de care mintea mea nu știa nimic și, din fericire, le-a tratat cu indiferență. Dacă pentru ea nu există, sunt fabulații care merg la ”coșul de gunoi”.
Privind acele imagini, visare conștientă îi spun eu, mi-am dat seama că ele vin dintr-un timp foarte, foarte îndepărtat. Cea căreia îi spunem Mama Pământ, Gaia sau oricum altfel, era/este o ființă la fel cum suntem noi. Și nu mă refer la noi ca ființe umane ...
Apoi, brusc, am ajuns în prezent.
”Cum o vezi în mintea ta ca suflet întrupat?”
Ei bine, aici a început ”distracția” pentru că nu o mai vedeam fizic sau energetic pe ea, ci îmi vedeam propriile sentimente față de ea, unde o așez în ”tabloul” pictat de mintea mea, și nu în cel de nivel fizic, ci cel emoțional. Nu știu cum să vă spun, dar atunci când vine vorba de Mama Pământ ... nu mai am cuvinte ... ESTE pur și simplu MAMA Pământ.
Ori de câte ori mă simt tristă, pierdută, copleșită, mă refugiez în iubirea pe care o simt față de EA. Această iubire mă ridică și din fundul celui mai întunecat iad. Îmi dă putere să merg înainte orice ar fi, pentru că Mama Pământ are nevoie de mine AICI și ACUM. Un ”toiag” de care m-am servit, dar care s-a ”tocit”.
Mi-am dat seama că m-am erijat cumva în apărătorul Ei, în salvatorul Ei și că lucrurile nu stau deloc așa. Mama Pământ nu are nevoie să fie salvată, deși această idee ne-a cam fost indusă subtil. Mama Pământ este perfect capabilă să-și poarte singură de grijă, cum s-ar spune, ea face ÎMPREUNĂ cu noi această călătorie de întoarcere Acasă și cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne unim forțele cu EA.
Ce să zic ... mi-am udat perna,
dar au fost lacrimi de bucurie, de recunoștință și speranță.
Munay – Calea Iubirii
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.