Prin Marilyn Raffaele
Dragi cititori, bine ați venit la mesajul nostru care este, după cum am afirmat anterior, mesajul vostru pentru că conștiința cititorilor este cea care atrage mesajul.
Planul divin continuă să se desfășoare, indiferent de eforturile unora să mențină status quo-ul. Nu jeliți pierderea oamenilor, locurilor sau lucrurilor care v-au împlinit în trecut și nu încercați să îi/le readuceți la ceea ce au fost cândva. Deoarece conștiința este substanța creatoare a formei și pentru că fiecare persoană este o exprimare a Conștiinței Divine, formele exterioare trebuie să se dizolve sau să se schimbe în mod automat pe măsură ce conștiința se schimbă.
Tot ceea ce cu ce o persoană este aliniată energetic, curge armonios, dar evoluția spirituală schimbă și rafinează energia unei persoane, ceea ce, la rândul său, o scoate din alinierea cu multe lucruri cu care era înainte în aliniere – anumiți oameni, locuri, cauze, convingeri, credințe, alimente, lucruri care-i plac/displac, etc. Totodată, evoluția îi face pe mulți să nu mai fie în aliniere cu practicile metafizice și spirituale pe care le-au considerat importante și necesare, dar care acum încep să se simtă ”vechi”. Ca să treceți la nivele noi trebuie să fiți dispuși să eliberați tot ceea ce nu mai rezonează cu voi indiferent de cât de importante ar fi fost cândva.
Lumea manifestă un mare haos ca buzunare străvechi și de prea mult timp ignorate de energie densă care ies la iveală pentru indivizi precum și pentru Pământ, ca să fie conștientizate și eliminate. În vremurile de război de dinainte, majoritatea ar fi stat ferm și fără să se îndoiască în spatele la orice le-ar fi spus țara lor ”Țara mea, corect sau greșit, țara mea.” Acest lucru nu mai este valabil.
Tehnologia permite lumii să fie martoră la durerea și suferința celorlalți de pe tot globul. Acest lucru a dus la o receptivitate tot mai crescută față de activități și idei de serviciu în slujba altora și compasiune care, în realitate, sunt exprimări ale unimii spirituale, dar multora le pare că este pur și simplu dorința de a ajuta sau a servi într-un fel. Compasiunea, donarea a ceea de ce este nevoie, întinderea unei mâini de ajutor și activități de serviciu care sunt, în realitate, unime spirituală interpretată la nivel trei dimensional.
Majoritatea nu înțeleg încă că compasiunea și grija pe care încep să le simtă față de oameni și animale curge din interiorul lor și nu din reclame și mesaje venite din surse exterioare. Trezirea la compasiune reprezintă primii pași către conștientizarea faptului că întreaga viață este viața Creatorului, exprimări ale Unicei Conștiințe Divine/Creatorului individualizat ca formă și varietate infinită.
Este important să vă lăsați intuiția să vă ghideze atunci când susțineți/ajutați în vreun fel indivizi sau grupuri. Învățați să discerneți diferența dintre dorințe și nevoi. Sunt unii care trăiesc în totalitate dintr-o stare de conștiință trei dimensională care profită din convingerea că, oarecum, sunt îndreptățiți să aibă tot ceea ce-și doresc și cât de mult pot obține. Amintiți-vă întotdeauna că, în realitate, acești indivizi sunt ființe divine, dar nu vă lăsați manipulați de jocuri trei dimensionale. Asta este împuternicire.
Conștiința trei dimensională crede că iubirea este o emoție, un sentiment de atracție față de cineva, ceva, o activitate sau un loc și, adeseori, este. Asta este o interpretare foarte limitată a iubirii care, în realitate, este energia care curge între și conectează toate individualizările UNU-lui. Iubirea este liantul care ține totul în perfectă ordine și armonie – trandafirii vin din tufele de trandafiri, merele din meri, soarele răsare și apune în fiecare zi și mareele se mișcă. Iubirea este Creatorul în acțiune.
Mulți indivizi continuă să fie împiedicați, blocați, respinși sau chiar pedepsiți dacă caută să înțeleagă sau să experimenteze iubirea ”în afara cutiei” – să trăiască diferit de credințele ”acceptate” de societatea lor, să-și aleagă ca partener/ă o persoană ”neaprobată” sau să se închine diferit de tradițiile familiei. Când o majoritate crede ceva, acel ceva devine solidificat ca conștiință colectivă și universal acceptată. Cu toate acestea, pe măsură ce conceptele bazate pe eroare se prăbușesc, la fel se vor prăbuși și multele concepte limitate de astăzi cu privire la iubire.
Recunoașteți micile dovezi ale procesului de ascensiune. Multe cărți de auto-ajutorare încep să promoveze ideea că schimbarea reală și soluțiile se află în interiorul persoanei în sine. Învățători de la toate nivelele încep să integreze importanța timpului petrecut în liniște pentru o mai bună claritate. Oamenii recunosc și se ridică în fața stupidității războiului și multe suflete tinere, dar evoluate, se adresează și îi învață pe cei înrădăcinați în trecut noi moduri de a vedea lumea.
Oamenii vor continua să "se îndrăgostească", dar pe un nivel nou și mai înalt, chiar dacă lumea continuă să promoveze ideea că fiecare persoană este jumătatea unui cuplu și nu poate fi fericită până nu-și găsește cealaltă jumătate. Din ce în ce mai mulți oameni se trezesc la faptul că acest concept de relație este învechit și aleg în schimb o înțelegere mai înaltă a relațiilor, în care doi oameni, deja conștienți că sunt întregi și compleți, aleg să stea împreună privind în aceeași direcție. Relațiile vor fi o chestiune de alegere, nu de nevoie.
În acest an care vine vor avea loc schimbări, pentru că multe lucruri familiare sunt pe cale să se prăbușească. Cei care, din ignoranță sau dorința de putere, încearcă să mențină vechea energie vor fi dezamăgiți, pentru că, la un moment dat, eforturile lor nu vor mai funcționa așa cum o făceau în trecut, pentru că oamenii se trezesc. Una cu Creatorul este o majoritate și, vă place sau nu, fiecare suflet este sortit să se trezească la realitate.
Niciodată să nu credeți că sunteți stupizi sau ne-evoluați doar pentru că nu acceptați sau nu înțelegeți pe deplin unele dintre schimbările care pot veni. Învățați să fiți observatori, având încredere în intuiția voastră, pentru că unele schimbări, cele făcute de la un nivel trei dimensional, nu reflectă un nivel mai înalt și nu vor rămâne. Așa funcționează evoluția – pas, cădere, ridicare și pas, până într-un punct în care sufletul nu mai are nevoie să învețe în acest fel.
Convingerile actuale despre ”cea mai bună” asistență medicală, guvern, afaceri, educație și lege se vor schimba la un moment dat în bine și vor fi mai înțelepte pe măsură ce conștiința colectivă evoluează spiritual. Veți asista la haos, rezistență și conflict în unele instituții vechi și înființate de mult timp, care au prosperat și au fost ținute la mare stimă doar pentru că sunt cine și ceea ce reprezintă, multe dintre ele devenind acum depășite.
Ego-ul este simțul unei identități personale separate de Creator și de alte forme de viață. Individualitatea nu este ego. Fiecare are dreptul la preferințele sale ca individ cu liber arbitru, pentru că fiecare este o exprimare individualizată a Creatorului. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să vă simțiți mândri de realizările voastre, ci mai degrabă să vă amintiți întotdeauna de unde curg realizările.
Sunteți pe Pământ ca să fiți Lumina. Nu să o faceți, ci să fiți. Aveți încredere în intuiția voastră în ceea ce privește fiecare aspect al vieților voastre. Orice mesaje, canalizări sau învățături care sunt promovate ca fiind noi și mai înalte, trebuie să reflecte unitatea, altfel rămân pur și simplu trei dimensionale, în ciuda oricărui ambalaj nou.
Amintiți-vă întotdeauna că nu
sunteți un corp material cu conștiință, ci sunteți și întotdeauna ați fost conștiința
care folosește corpul material în timp ce vă aflați în energiile mai dense ale
pământului. Casa voastră adevărată este de cealaltă parte și adevăratul vostru
corp este făcut din Lumină. Ați venit pe Pământ pentru o perioadă scurtă de
timp ca să-i ajutați pe alții și să vă dezvoltați personal. Sunteți Creatorul
individualizat. Acesta este întregul mesaj, întreaga călătorie, întregul
adevăr.
Noi suntem Grupul Arcturian 1/14/24
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.