marți, 27 februarie 2024

Așteptând

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

Sunt Unul. 

Mulțumesc. 

Hai să vorbim acum despre scop. Să explorăm implicațiile actualei ”linii temporale”. Hai să examinăm motivele presupuselor ”întârzieri” în evenimentele curente. 

În primul rând, sunt necesare definiții pentru: 

Scop: Fiecare dintre semințele stelare, lucrătorii în lumină sau călători au ales anume această întrupare ca să ofere asistență populației umane-pământene pe măsură ce acești umani-pământeni trec prin trezirea lor. Sunt aici să ajute. 

Implicațiile ”liniei temporale”: Călătoria trezirii a fost, în unele cazuri, deturnată în timp ce anumite ”evenimente” sunt ajustate și/sau oprite. Acest fapt crează multora un sentiment de ”întârziere” sau ”starturi false” care duc la frustrare și îndoială. 

”Întârzieri”: Există așteptări, în multe semințe stelare activate, care pur și simplu nu se realizează. Motivele nu sunt satisfăcătoare sau complete, iar asta duce la un nivel de disperare și confuzie. 

Ceea ce se joacă este Trezirea Omenirii. Confuzia din jurul ordinii evenimentelor și viteza cu care acestea au loc este rezultatul faptului că semințele stelare, lucrătorii în lumină și călătorii nu sunt cei care dețin controlul asupra planului, ci ei ajută. Când le vine rândul să participe, vor ști asta și vor contribui în consecință. Nu le sunt oferite anticipat informații despre fiecare pas al operației. Ceea ce ei știu este o cunoaștere interioară care va fi folosită când va fi momentul potrivit să fie. 

În toate acestea, ei sunt oameni pământeni și trăiesc vieți omenești pământene în timp ce sunt la curent cu corupția și criminalitatea care încă continuă. Uneori, cunoașterea și frustrarea din cauza acestui lucru este de nesuportat. 

Ceea ce vă poate ajuta este să înțelegeți că nu există nici o ”întârziere” în acest proces de Trezire. Se simte așa deoarece sunteți conștienți și ”știți care este sfârșitul”. Ați fost de acord să participați, cunoscând aceste provocări, datorită enormului potențial de creștere pentru voi, precum și a beneficiului oferit rasei umane pământene. Să fii aici acum este o oportunitate rară. 

Ceea ce trebuie luat în considerare în orice așteptare este ideea că această Trezire este un eveniment creat în mod colectiv. Nu există voci mai zgomotoase sau mai determinante decât oricare altele. Numărul semințelor stelare aici acum este mare, dar nu majoritar. Asta este prin proiectare. 

Omenirea a ales să ia mingea și să alerge ea însăși cu ea. Asta în loc să-i lase pe alții să preia controlul și să rânduiască lucrurile pentru ea. Omenirea va face acest lucru și o va face asistată de voi. Pentru că, deși numeric nu reprezentați majoritatea, lumina voastră este strălucitoare și ajunge peste tot. Efectul vostru merge mult mai departe decât o face corpul vostru fizic. 

Pe măsură ce rasa continuă să se trezească și să-și arunce lanțurile – va fi nevoie din ce în ce mai mult de voi. Fiecare dintre voi sunteți perfect plasați ca să vă oferiți darurile voastre unice. Nu veți avea nicio ezitare când va sosi momentul. 

Până atunci, înțelegeți că o parte din misiunea voastre include o cunoaștere profundă a răbdării, precum și a conștientizării de sine. Pentru ca să fiți de cel mai mare ajutor, va trebui să renunțați la propriile dependențe și la tendințele de serviciu în interesul vostru. Și asta făcea parte din planul vostru. 

Pentru că nu sunteți superiori niciunei alte ”semințe non-stelare” sau mai inteligenți. Ați venit să fiți oameni și, ca oameni, să experimentați fiecare pas umăr-la-umăr cu rasa. Ceea ce simțiți înlăuntrul vostru nu trebuie să vă separe de nimeni. În schimb, poate fi păstrat ca o comoară pe care s-o împărtășiți în cele din urmă cu acești oameni pe care ați ajuns să îi iubiți și din care simțiți că faceți și voi parte. 

Ceea ce prețuiți la această oportunitate este profunzimea emoției și creativitatea pe care le-ați găsit în rasă. Au trecut printr-o existență chinuitoare și se apropie acum de libertate. Să fii martor și să participi la o astfel de schimbare este o oportunitate rară. 

Aceste explicații sunt discutate astăzi, astfel încât să vă amintiți cât de benefică este această viață pentru voi. Asta nu înseamnă că este și ușoară. Să spunem că are un scop. Chiar dacă, și poate mai ales, atunci când simțiți că nu faceți nimic, ci vă luptați și așteptați – creșteți, vă expansionați și învățați. Fiecare clipă trăită este în folosul vostru. 

Viteza cu care lucrurile se desfășoară este o determinare colectivă. Rezultatul final a fost ales și este o garanție. Rasa de eliberează pe sine. Acest lucru se petrece sub ochii voștri. 

Asta e tot. 

Mulțumesc.



Traducere Monica Poka

Sursa 

Foto Daniel Kordan


Este interzisă preluarea acestui material sub orice altă formă decât cea în care este prezentată și fără indicarea sursei originale, așa cum apare ea în această postare, precum și a traducătorului și a sursei în limba română.

Mai multe materiale în limba engleză găsiți pe site-ul autoarei aici. 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!   

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.