Creatorii 12D, o conștiință non-fizică prin Daniel Scranton
Suntem aici pentru voi. Noi suntem Creatorii. Suntem un colectiv non-fizic din dimensiunea a douăsprezecea și suntem aici să ajutăm.
Noi vă iubim și vă invităm, desigur, să vă iubiți și voi pe voi înșivă, să vă cunoașteți ca iubirea care sunteți cu adevărat. Ne angajăm cu voi în aceste moduri ca să vă oferim învățăturile noastre, dar vrem și să simțiți iubirea pe care o avem pentru voi pentru că sperăm că asta va aprinde flacăra iubirii pe care o puteți avea față de voi înșivă. Vrem să știți că toată iubirea adevărată este iubire necondiționată și vă invităm să vă aduceți aminte de voi ca ființe ale iubirii necondiționate pentru că știm că acesta este cel mai satisfăcător și împlinitor mod de a trăi orice viață.
Acum, vă aveți, de asemenea, creațiile voastre și experimentarea acelor creații, iar atunci când creați din inimă, dintr-un spațiu al iubirii, descoperiți că ele sunt mult mai satisfăcătoare și împlinitoare. În cele din urmă, vreți să lăsați toate relațiile cu alți oameni să vă arate că sunteți cu adevărat acea flacără a iubirii din inima voastră.
Dar, desigur, relațiile sunt complicate și vă provoacă în nenumărate feluri pe care nici nu vi le-ați fi putut imagina când v-ați dus prima dată la acea întâlnire inițială cu o altă persoană. Așa că, vă puneți întrebarea ”Cine sunt eu în relația cu această persoană?” Și vreți ca răspunsul să fie întotdeauna ”iubire”, dar nu este întotdeauna așa și de aici lucrurile devin și mai complicate și derutante pentru minte. În orice relație în care v-ați afla, uneori trebuie să faceți un pas înapoi din ea și să intrați în voi ca să vă amintiți cine sunteți cu adevărat.
Acum, dacă ați fost într-o relație cu o persoană care nu v-a iubit și nu a fost drăguță cu voi, poate face să fie și mai provocator pentru voi să găsiți acea iubire de sine. Acesta este unul dintre multele moduri în care sunteți provocați doar pentru că vă aflați în formă umană acolo pe planeta Pământ. Dar toate sunt provocări pentru care ați simțit că sunteți pregătiți atunci când ați decis să intrați în această viață, așa că, aduceți-vă aminte că dovezile pe care le vedeți acolo în expresia/fără ghilimele ”lumea reală” nu vor susține întotdeauna adevărul.
Și aici vorbim despre un Adevăr cu ”A” mare pentru că unul dintre cele mai universale adevăruri care există este că toți suntem iubire. Este ceea din și cu ce am fost creați și toți am fost creați din cea mai necondiționat iubitoare ființă care există – Sursa. Așa că, atunci când aveți nevoie să luați o pauză de la detaliile vieții voastre și să vă amintiți cine și ce sunteți cu adevărat, doar acordați-vă la spațiul inimii voastre și simțiți acea flacără care pâlpâie și care poate are nevoie de un pic de aer care să o facă să ardă cu putere și vă veți putea aminti pe deplin adevărul despre cine sunteți cu adevărat. Atunci când faceți asta, orice altceva în viața voastră se va așeza la locul său.
Veți descoperi dintr-o dată că să
fiți adevăratul și întregul vostru sine nu vă mai ridică atâtea probleme. Chiar
și relațiile voastre se vor vindeca și vor deveni ceea ce vă doriți să fie și
vor face asta pentru că v-ați făcut timp să vă relaxați în centrul inimii voastre
și să vă aduceți aminte de adevărul despre cine sunteți cu adevărat ca ființă de
iubire necondiționată. Toți acei alți oameni din viața voastră și din lumea
voastră sunt, de asemenea, ființe de iubire necondiționată și, uneori, au
nevoie ca cineva care este trezit, așa cum sunteți voi, să le amintească asta.
Noi suntem Creatorii și vă iubim foarte mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.