Ființele Celeste Albe prin Natalie Glasson
Salutări iubite faruri de lumină. Noi suntem Ființele Celeste Albe. Venim cu iubirea și beatitudinea pe care le revărsăm asupra voastră. Le revărsăm în sufletul și esența voastră astfel încât să vă puteți aminti pe deplin adevărul pe care-l dețineți și adevărul care este prezent ca voi să-l oferiți în realitatea voastră actuală.
Fiecare ființă deține o versiune diferită a adevărului. Acest lucru este potrivit și necesar. Permite ca o imagine mai mare să se formeze, mult mai mare decât a fost vreodată experimentată pe Pământ. Intrăm într-un teritoriu nou cu noi înțelegeri. Unii dintre voi ar putea spune că vă amintiți vremurile în care conștientizarea voastră spirituală și abilitățile voastre erau mult mai mari decât sunt acum, iar vibrația pământului era mult mai înaltă și mai rapidă decât este acum. Acest lucru ar putea fi adevărat pentru că noi nu judecăm ascensiunea Pământului neapărat după viteza vibrației sale sau chiar după volumul înțelegerii și aducerii aminte care este prezent în mintea multora.
Noi, de fapt, recunoaștem trezirea care are loc. Are loc o mai mare trezire. Ceea ce vrem să spunem prin asta este că are loc o trezire, în atât de mulți oameni, mai mare decât am experimentat vreodată până acum. Asta este ceva ce nu a mai fost experimentat până acum pe Pământ; o trezire în masă care a început lent, dar apoi va crește în viteză.
Astăzi am venit să vorbim cu voi despre ce înseamnă să fii deschis. Începem această discuție întrebând ce înseamnă să fii deschis? Lucrul plin de bucurie este că fiecare dintre voi va da un răspuns diferit.
Poate vă puteți gândi la voi înșivă, ce înseamnă pentru mine să fiu deschis și ce înseamnă să fiu și mai deschis?
Noi, Ființele Celeste Albe, am trăit pe Pământ și mai sunt și acum aspecte ale grupului nostru de suflet care mai trăiesc pe Pământ. Pentru noi a fi deschis înseamnă să ai o natură relaxată în ființa ta – o natură curgătoare în care energiile tale să poată curge cu ușurință și fără efort – fără blocaje, granițe sau limitări. Asta înseamnă că te poți exprima cu ușurință și curgător ... sau de o natură curgătoare. Poți primi cu ușurință. Te poți conecta în mod special cu tine însuți, să îți înțelegi sinele, să-ți accepți și apreciezi sinele, să-ți hrănești și iubești sinele. Și să faci, de asemenea, același lucru pentru alții – să-i înțelegi pe alții, să-i hrănești, să-i respecți, să-i iubești pe alții și, desigur, lumea din jurul tău.
Apoi începi această experimentare a conectării – conectare cu sinele și conectare cu alții. Totodată începeți și această experimentare a naturii curgătoare. Cum dai, așa primești. Asta permite o energie foarte relaxată, o energie blândă în trupul și ființa voastră. Vă permite, prin această energie blândă și relaxată, să fiți mai deschiși, să fiți mai prezenți cu voi înșivă și cu realitatea voastră, precum și cu schimbările și transformările care au loc în ființa voastră și în jurul vostru.
Este o experiență minunată să fii mai deschis; să fii mai conectat, să ai acel flux, să ai un schimb, o blândețe a energiei în interiorul ființei tale. Înseamnă că judecățile dispar și rezistența dispare. Înseamnă că ești prezent, pe deplin prezent, în realitatea ta.
Pentru noi, Ființele Celeste Albe, asta înseamnă să fii deschis și să fii și mai deschis, sau să experimentezi o deschidere mai mare. Înseamnă să fii prezent. Poate fi provocator să fii prezent atunci când este haos. Este rezistență, este nefericire, neîncredere în lume, chiar îndoială și în propria ființă.
Dacă vă puteți concentra asupra acestor zone de deschidere despre care am discutat, intrați într-un spațiu de prezență. Apoi începeți să recunoașteți ceea ce este cu adevărat adevărul, cu alte cuvinte, ceea ce contează cu adevărat. Ce este important. Ce este necesar. Ce este cel mai de impact. Ce este nevoie să fie lăsat să plece și ce este nevoie să fie energizat.
Intri, într-un anumit sens, într-o altă realitate – o altă realitate a ta în care ești pe deplin prezent cu tine și cu ceilalți. Acesta este momentul în care abilitățile spirituale și instrumentele spirituale, înțelegerea spirituală, care îți amintești că le deții și întrupezi sunt în măsură să curgă instantaneu în ființa ta, iar tu poți să le aduni și să le folosești în realitatea ta.
Vă invităm, în zilele următoare, să recunoașteți unde puteți fi mai deschiși și cum vă influențează asta realitatea. Unde puteți aduce energia blândă și moale în trupul vostru, puteți elibera tensiunea, încordarea, stresul. Acest lucru poate fi făcut prin respirație sau concentrându-vă asupra iubirii din jurul vostru.
Noi, Ființele Celeste Albe, nu vrem neapărat să vă oferim astăzi o tehnică pentru că simțim că fiecare dintre voi aveți practici pe care le adorați, că vă face plăcere să faceți acea muncă pentru voi și, prin urmare, vă invităm să le folosiți pe măsură ce intrați într-un spațiu în care să fiți mai deschiși. Să vă urmați propria ghidare interioară cum să aduceți energia blândă, mai moale în trupul vostru. Curgerea, schimbul, conectarea și ființa prezentă în care să intrați.
Rețineți, dacă încercați să fiți prezenți fără energia blândă, mai moale în trupul și în ființa voastră, curgerea, conectarea, schimbul ar putea fi provocator. Dar dacă adoptați acele energii, chiar și numai cu intenția să faceți acest lucru, veți descoperi că intrați într-un spațiu în care sunteți mai prezenți în mod natural și automat.
Într-o oarecare măsură, deși spunem că creșterea spirituală este legată de perseverență și practică, este legată și de permisiunea ca lucrurile să se întâmple automat. Când intrați într-o aliniere și sunteți în acea conectare ... sunteți în acel spațiu de conectare, aliniere, centrare ... lucrurile apar automat, se manifestă în ființa voastră.
Creșterea spirituală nu trebuie să fie provocatoare sau grea. De fapt, nu necesită atât de mult efort, mai ales când vă permiteți să fiți într-o aliniere.
Când ne gândim să fim deschiși, ne gândim să intrăm în acel spațiu de aliniere cu sinele, cu Creatorul, cu ghizii. Când sunteți în acel spațiu și când puteți rămâne în acel spațiu, chiar dacă doar pentru câteva momente, puteți lăsa transformarea și schimbările să aibă loc.
Noi, Ființele Celeste Albe, vă invităm să contemplați acest lucru – să-l explorați – să vă adăugați propria înțelegere și să vă aduceți aminte de practicile care vă vor ajuta să intrați în acest spațiu despre care vorbim.
Vă iubim foarte mult.
Noi suntem Ființele Celeste Albe. Vă mulțumim.
Traducere Monica Poka
Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.