Brenda Hoffman
Dragilor,
Energiile actuale sunt perturbatoare. Ceea ce a fost nu mai este și ceea ce va fi se formulează în ființa voastră, în pământ și în Universuri. Este o perioadă de disconfort. Deveniți din ce în ce mai stânjeniți de viața care ați crezut cândva că o aveți.
Nu mai sunteți siguri de prieteni sau de alții. Nici nu puteți alege în mod deliberat o acțiune sau o reacție fără să vă puneți la îndoială răspunsurile sau motivele. ”Sunt o persoană drăguță sau profit de ceilalți?”, ”Această persoană chiar mă place sau se preface?”, ”De ce nu mă interesează această activitate?”
Viața voastră pare să fie un amestec de întrebări cu foarte puține răspunsuri.
Acest sezon de eclipse este mai dramatic decât majoritatea dintre ele pentru că este o împingere semnificativă înspre noua voastră lume – similar cu încheierea școlii și deciderea viitorului vostru.
Ați gestionat cu succes multe răscruci ale vieții în ultimii câțiva ani. Chiar și așa, această răscruce este provocator de descris deoarece problemele asupra cărora trebuie să decideți nu țin neapărat de lumea voastră cunoscută. Voi decideți dacă doriți să dansați prin diverse frecvențe, dimensiuni și intervale de timp sau dacă doriți să fiți mai legați de pământ.
Vă descoperiți pânza de activități. Acum, că puteți accesa multe activități, acțiuni și interacțiuni, le veți limita la ceea ce puteți explora cu succes în această viață, ceea ce nu este atât de diferit de alegerea unei cariere. Totul în viața voastră este pus sub semnul întrebării: ”Îmi place ființa asta sau aia?”, ”Vreau să continui această activitate?”, ”Simt suficientă conectare ca să continui această relație sau activitate?” Următoarele câteva zile vor fi pline de întrebări interioare care nu vor părea întotdeauna logice pe măsură ce vă apropiați de calea voastră de acțiune.
Chiar dacă este posibil să nu fi recunoscut încă față de voi înșivă că ați ales o cale, acum determinați acțiunile, viziunile și activitățile care îndeplinesc cel mai bine cerințele căii voastre. De exemplu, chimia ar putea fi un curs universitar interesant, dar interesul ce faceți cu acel curs vă determină mai degrabă direcția decât cursul în sine. Puteți deveni jurnalist științific, agent de vânzări, instructor, laborant, medic, dentist sau inspector alimentar sau să aplicați aceste cunoștințe în numeroase alte domenii.
Așa este pentru voi acum. Vă știți calea, dar nu cum vă veți exprima acel interes. Totul în viața voastră este pus sub semnul întrebării, inclusiv interesele și relațiile voastre. Dar, același lucru este valabil și pentru alții. Așa că, vă veți simți confuzi și nesigur pe voi și de alții. Iar cei care nu înțeleg ce se întâmplă cu ei înșiși sau cu ceilalți vor fi înfricoșați. Este o perioadă ambiguă cu o cunoaștere interioară că trebuie să faceți ceea ce faceți – fără să înțelegeți de ce, dar știind că anumite activități sunt o cerință interioară.
Cea mai incomodă parte a acestei faze va fi incertitudinea de a ști cu cine vă simțiți confortabil să interacționați. Lumea voastră se va simți nesigură și aproape ca o transă. Este așa pentru că săriți între dimensiuni și frecvențe – ca un post de radio care oscilează înăuntru și afară. S-ar putea să începeți ziua într-un fel și să o încheiați întrebându-vă de ce ați găsit anumite activități interesante sau să merite să vă pierdeți timpul cu ele.
Disconfortul interior și exterior se va manifesta din nou și din nou.
Acest disconfort va fi de scurtă durată și nu va fi mult mai inconfortabil decât să decideți dacă o oră la facultate este mai interesantă decât o alta. În timpul procesului vostru de luare a deciziilor, veți descoperi părți din voi care nu știați că există.
Vă definiți mai clar calea unică.
Această perioadă de descoperiri personale are prea puțin de-a face cu alte ființe. Veți pluti în și afară din dimensiuni și frecvențe în timp ce încercați să interacționați cu alții care fac același lucru. Diferența este că voi sunteți pregătiți pentru o perioadă captivantă de auto-explorare, iar alții s-ar putea să nu fie.
Dați-vă voie să plutiți încoace și încolo pe măsură ce descoperiți noi interese în timp ce săriți între dimensiuni și frecvențe. Și dați-le voie și celorlalți să facă același lucru. Chiar dacă următoarele câteva zile vor fi deconcertante, viața voastră se va schimba în moduri înveselitoare.
Nu vă fie teamă. Nu veți exploda. Veți descoperi doar
cine deveniți, acordându-vă clar la noua voastră direcție cu toate ramificațiile
acestei descoperiri. Nu vă rușinați, nu vă supărați și nu încercați să vă potriviți
într-o anumită cutie. Aceasta este cădere liberă în cea mai bună formă – ceva
în care veți fi experți până la această oră săptămâna viitoare. Așa să fie.
Amin.
Traducere Monica Poka
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi
de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât
cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.